Raționalitatea în economie

1. Introducere

Scopul acestei lucrari este prezentarea conceptului de "rationalitate" din punct de vedere economic fara a ocoli insa abordarile filozofice.

2. Individul rational.

Imposibilitatea economiştilor de a stabili dacă individul este raţional sau nu, a dus la abordări şi concluzii antitetice, chiar dacă, încă din antichitate, Aristotel oferea un teren fertil pentru astfel de abordări. Putem acum să mergem spre sensul lucrurilor şi să demonstrăm că aşa stau faptele. În Metafizica, Aristotel menţiona că: „...nici despre ceea ce este, nici despre ceea ce nu este, nu e valabilă propoziţia că este sau nu este.” (Aristotel, 2010: 156). Ideea aristoteliană trebuie să ne provoace la a gândi despre, şi nu numai în consecinţa faptului. Mai exact, înainte de a trimite întreaga acţiune umană pe terenul iraţionalului, drept consecinţă a faptului că unele acţiuni nu sunt perfect raţionale, este bine să ne întrebăm despre iraţional. Este iraţionalul o ipoteză obligatorie în cazul lipsei acţiunii perfect raţionale? Cu siguranţă nu! Soluţia, aşa cum susţinea şi Aristotel, este una echivalentă cenuşiului între alb şi negru. Unui singur individ i se vor putea atribui atât acţiuni puternic raţionale cât şi acţiuni iraţionale, pentru ca în final, să vorbim de un om cu raţionalitate limitată.

Conceptul de raţionalitate limitată nu este unul de o absolută noutate. Cu toate acestea, el a fost înlăturat treptat, prin contribuţiile teoreticienilor economiei neoclasice. Fără un reper clar, aceste trimiteri se pare că duc către modelele economice ale lui Neumann şi Morgenstern.

Cei care au profitat din plin de caricaturizarea lui homo oeconomicus sunt avantajaţi astăzi de un om perfect iraţional. Aceştia sunt adepţii scientizării economiei. Pentru ei, existenţa oricăreia din aceste hidoşenii nu face decât să le ofere impresia că eforturile lor de a calcula şi de a anticipa reacţia omului şi, în consecinţă evoluţiile pieţei, nu sunt zadarnice. Pentru a reuşi să păstreze acest eşafodaj utopic, economiştii mainstream apelează fie la iraţional (ca opus al raţionalului însa la fel de cuantificabil), fie la pieţe perfect raţionale, obţinute prin suma acţiunilor parţial raţionale. Aceştia însă, nu iau în calcul faptul că raţionalitatea limitată nu este independentă ci dependentă de un motiv, o credinţă, un scop, ştiut în general doar de cel care ia decizia. Aşa cum susţine Robert Nozick în The Nature of Raţionality, „Raţionalitatea este o chestiune legată de un motiv. Credinţa în

raţionalitate, depinde de motivul pentru care se posedă această credinţă...Raţionalitatea este o chestiune de fiabilitate.” (Nozick 2010: 64) Fiabilitate care decurge din experienţele anterioare, din capacitatea şi cunoştinţele individuale.

Dacă aceste argumente nu sunt suficiente pentru existanţa omului cu raţionalitate limitată, este necesar să menţionăm şi faptul că raţionalitatea individuală este strâns legată de libertate. Un individ iraţional, nu poate fi lăsat să acţioneze liber, deoarece el nu-şi va face bine nici sieşi dar nici societăţii ca ansamblu. Înlocuirea omului raţional cu un om iraţional, oferă astfel terenul ideal pentru extinderea puterilor coercitive ale statului. Dacă individul nu poate acţiona raţional,el va trebui supus îngrădirilor legislative.

Până acum am stabilit că omul are o raţionalitate limitată şi că omul iraţional este doar un vis matematic, la fel de abstract ca individul perfect raţional, scos din matca societăţii. Există suficiente voci care au realizat că individul nu este nici perfect raţional, dar nici perfect iraţional. Această credinţă trimite uneori spre o raţionalitate colectivă, care duce la o raţionalitate a pieţelor pe ansamblu, în aşa fel încât prognoza matematică şi calculul econometric să rămână valabile.

Gradul de raţionalitate al unei acţiuni, făcând abstracţie de timp, poate fi stabilit doar de cel care realizează acţiunea. Doar el ştie cu exactitate care-i este scopul şi ce rezultate aşteaptă de la acea acţiune. Aşa cum susţinea Raymond Aron în prefaţa cărţii „Omul de ştiinţă şi omul politic” a lui Max Weber, „A acţiona rezonabil însemnă ca, după ce chibzuieşti, să iei decizia care dă cele mai mari şanse atingerii scopului vizat. O teorie a acţiunii este deopotrivă o teorie a riscului şi o teorie a cauzalităţii.” (Aron 2011: 7).