Proprietatea publică în RM

Sectorul public este prezent în viata economicã în mai multe modalitãti. Nu existã economie de piatã în care sectorul public, mai mult sau mai putin sã nu se regãseascã, direct sau indirect, între factorii care influenteazã si orienteazã agentii economici, respectiv activitatea acestora. În general, sectorul public este legat de interventia statului în economie si de activitatea guvernului. Existã multe aspecte ale vietii noastre care capãtã atributul de public si prin urmare, sunt corelate cu sectorul public: învãtãmânt public (de stat), bunuri publice, cheltuieli publice, finante publice, întreprinderi publice (de stat), alegere publicã, opinie publicã, relatii publice, interes public, servicii publice etc. Multe alte activitãti economice reflectã întrepãtrunderile dintre sectorul public si cel privat, cum este de exemplu asigurarea calitãtii produselor alimentare realizate de societãti comerciale private prin controlul realizat de inspectori publici.

Sectorul public reprezintã acea parte a economiei în care se manifestã proprietatea publicã. Ca subiecti de proprietate publicã se pot identifica toate agentiile si departamentele guvernamentale, precum si toate societãtile publice care produc sau distribuie bunuri publice, private sau mixte. Astfel, ca obiect de proprietate publicã se identificã nu numai bunurile publice, ci si unele bunuri private si mixte, adicã cele care îsi pierd din trãsãturile bunurilor publice în anumite conditii de piatã.

Sectorul public, definit în functie de forma de proprietate se caracterizeazã prin douã elemente: dimensiune si intensitate. Dimensiunea sectorului public variazã de la tarã la tarã, în functie de ideologia politicã a guvernului aflat la conducere si exprimã domeniile în care se manifestã interventia statului. Intensitatea sectorului public diferã nu numai de la o economie la alta, dar si de la un domeniu de interventie la altul si exprimã amploarea actiunilor statului în domeniu.

Economia sectorului public este acea parte a Economiei care studiazã sectorul public prin prisma corelatiei economice fundamentale nevoi-resurse. Nevoia de sector public este o consecintã a pietei si mecanismelor ei care nu genereazã în toate conditiile rezultatele propuse, apãrând asa-numitul esec al pietei. Resursele sectorului public abordate complex, în procesul atragerii, utilizãrii, administrãrii lor se concretizeazã în elemente materiale, financiare si umane care pot fi folosite pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societãtii. Pentru a întelege economia sectorului public, este necesar sã se depisteze coordonatele sale, care nu sunt altele decât problemele care modeleazã actiunile sectorului public: problema economicã fundamentalã si aspectele de micro si macroeconomie ale sectorului public, de economie pozitivã si normativã.

Problema economicã fundamentalã a sectorului public este gãsirea rãspunsului la întrebãrile „CE sã producã?", "CÂT sã producã?", "CUM sã producã?" si „PENTRU CINE sã producã?". Desigur, productia inclusã în acest context este înteleasã în sens larg, adicã acoperã întreaga activitate economicã. Cu alte cuvinte, odatã acceptatã prezenta sectorului public în economie, se încearcã eficientizarea interventiei sale prin gãsirea celor mai bune rãspunsuri privind domeniile de interventie, amploarea sau volumul activitãtii si modalitãtile de realizare a actiunilor publice.

Microeconomia sectorului public se referã la totalitatea fenomenelor si proceselor economice care caracterizeazã activitatea sectorului public ca agent economic. Este vorba despre ipostaza de producãtor de bunuri publice, ceea ce implicã studierea externalitãtilor, poluãrii, informatiei în general, a preturilor administrate etc.