Politica monetara intr-o tara emergenta Economiile emergente incep sa-si ia tot mai mult revansa in fata tarilor bogate, caci cresterea puternica inregistrata de ele le permite sa ridice preturile materiilor prime si combustibilului, ele fiind acum cele care dicteaza ritmul economiei globale. Si asta in timp ce Europa se chinuie sa se mentina si sa tina in frau somajul, dar si sa impuna masurile de austeritate. Preturile materiilor prime, de la bumbac si zahar si pana la cauciuc, continua sa urce de luni de zile. Cresterea pretului la petrol are insa cel mai direct impact asupra economiei, iar tarile bogate trag semnalul de alarma, caci nu mai pot suporta asta. Indicele preturilor alimentelor, realizat de FAO (Food and Agriculture Organization), a crescut cu 4,2% antr-o luna, din noiembrie si pana in decembrie 2010, nivel mai ridicat decat in anul 2008, pe fondul cresterii substantiale a preturilor la grau, zahar si carne. Preturile la bumbac au atins si ele un nivel record. 2011, Anul Scumpirilor Ce s-a intamplat in pietele mondiale a prefigurat faptul ca anul 2011 va fi unul greu pentru consumatori, in special pentru cei din Occident. Intr-un moment in care somajul este ridicat si veniturile stagneaza, majorarile de preturi vin din toate partile. Cresterea brusca a preturilor influenteaza negativ si reluarea cresterii economice si inflatia. In decembrie, in zona euro, preturile au crescut 2,2% fata de anul precedent, mult mai mult decat a fost initial asteptat. Banca Centrala se vede nevoita sa intervina asupra dobanzilor, pentru ca preturile sa nu creasca si sub acest pretext, ci sa se mentina macar la nivelul actual. Altfel, revenirea economica in tari cu probleme precum Grecia, Spania, Belgia sau Italia ar fi extrem de dificila. Politica monetara in Polonia Considerata candva o tara inapoiata, Polonia se transforma rapid intr-un centru de putere economica al Europei centrale. Polonezii au acum un puternic sentiment pro-european si nici relatiile cu vecinii germani nu mai sunt tensionate cum erau in urma cu cativa ani. Banca Nafionala a Poloniei are in vedere procesul de reducere a inflatiei care sa conduca, in timp, la asigurarea stabilitatii preturilor. Strategiile de PM adoptate in perioada post 1990 (tintirea inflatiei, cursului sau agregatelor) Polonia si strategia de politica monetara in perioada tranzitiei la economia de piata Aflata in procesul de tranzitie, Polonia a fost zguduita de un puternic fenomen inflationist (rata inflatiei la momentul respectiv era de patru cifre: 1096% - in 1990, fata de 1989). Autoritatile au fost obligate astfel sa grabeasca aplicarea unui program de stabilizare macroeconomica, prin reducerea ratei inflatiei pana la un nivel de o cifra. Asigurarea stabilitatii preturilor avea la baza patru ancore de stabilizare: - Cursul valutar fix si nivelul salariului din economie - ancore nominale; - Controlul expansiunii ofertei de moneda in economie si rata dobanzii - de natura monetara. La sfarsitul anului 1990 s-a renuntat la cursurile valutare duale, iar adoptarea cursului valutar unic a presupus o noua devalorizare a monedei poloneze. Astfel, in 1991 este adoptat sistemul de "crawling peg", potrivit caruia moneda poloneza (zlotul) urma sa fie legata de un cot valutar format din cinci valute (USD, DEM, GBP, FRF, CHF), iar devalorizarea cursului urmand a fi anuntata anticipat pe piata. Modificarea cadrului legal de conducere a politicii monetare in 1997 a marcat inceputul tranzitiei catre un regim de tintire directa a inflatiei. La momentul implementarii << inflation targeting >>, Polonia dispunea de o pozitie fiscala echilibrata ca urmare a eforturilor de ajustare de la mijlocul anilor '90 (deficitele au fost reduse gradual de la 5,3 la suta in 1992 la 2,5 la suta din PIB in 1998). Procesul de consolidare fiscala nu a continuat insa si in anii urmatori (1998-2001). Rezultatele au fost chiar mai rele decat cele de la inceputul deceniului. In ciuda progresului in anumite sectiuni ale consolidarii institutionale si extinderea rapida a sectorului privat, dinamica economica a scazut.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).