Principalele piețe financiare internaționale

In secolul al XIX-lea piata financiara internationala s-a confundat cu piata financiara din Londra, la care s-a adaugat, intre anii 1895 si 1914, piata financiara din Paris. Aceste doua piete financiare redistribuiau economiile provenite din strainatate si de la populatie. Dupa primul razboi mondial, a aparut piata financiara din New York, iar caderea ei in 1929 a marcat inceputul marii crize economice. Cea mai mare partre a exporturilor de fonduri pe termen lung se efectua, cu toate acestea, in afara pietei: donatii, ajutoare multilaterale, investitii directe, credite.

Daca in anul 1960 singura piata de emisiuni straine era la New York, trei ani mai traziu apar primele emisiuni euroobligatare, pentru ca,numai dupa inca doi ani, sa se dezvolte rapid eurocreditele.

Dezvoltarea pietei financiare internationale constituie o consecinta a necesitatilor manifestate de investitori si de cei care doresc sa-si plaseze capitalul financiar. Bancile internationale au un rol important in dezvoltarea acesteia si a procedeelor de emisiune.

Pietele financiare internationale cuprind doua componente:  a)ansamblul pietelor financiare care aproba, sub rezerva unor reglementari, emisiuni de titluri financiare straine, ca si tranzactii cu titluri financiare straine; b)piata eurocapitalului, pe care imprumuturile pe termen mijlociu si lung sunt eliberate intr-o moneda care nu este obligatoriu cea a imprumutatorului si nici a celui care se imprumuta si, deci, plasamentul este efectuat in functie de economiile provenind din mai multe tari, intermediate de un sindicat bancar international. Cand piata eurocapitalului se sprijinea puternic pe pietele financiare nationale, aceasta nu este perfect independenta. Autonomia ei rezulta din natura operatiilor si din modul de functionare. Participarea pietelor financiare nationale la operatiile internationale depinde de:

stabilitatea monedei nationale;

sprijinirea pe o economie in crestere, cu un potential comercial si industrial puternic;

importante capacitati de finantare disponibile;

o larga retea de filiale;

intermediari financiari cu o mare experienta;

libera convertibilitate si liberul transfer al titlurilor financiare;

fiscalitatea preferentiala pentru operatiile financiare internationale.

Pietele financiare internationale sunt piete fara patrie, anonime si instabile. Preturile curente si dobanzile sunt foarte oscilante, in functie de moneda-suport si de conjuncturile economice. Aceste piete nu sunt controlate decat indirect, la nivelul pietelor nationale si pe baza unor criterii nationale.