Politici comune - politica comercială, politica agricolă, politica în domeniul concurenței, politica monetară

Politicile comune reprezintă un ansamblu de reguli, măsuri, linii de conduită propuse şi/sau adoptate de instituţiile comunitare.

Politicile comune apar şi se dezvoltă în măsura în care guvernele – părţi contractante într-un tratat – consideră că interesele particulare ale statelor membre sunt astfel mai bine reprezentate decât prin politicile naţionale.

Deşi distincţia dintre politici comune sau comunitare nu este foarte uşor de făcut, majoritatea autorilor sunt de acord că politicile comune sunt cele care înlocuiesc un număr de elemente esenţiale ale politicilor naţionale, în vreme ce politicile comunitare sunt cele care susţin şi completează politicile naţionale.

Politicile comune sunt rezultatul negocierilor realizate între diferitele părţi implicate în procesul de integrare (guvernele statelor membre, grupuri de interes, instituţii comunitare etc.). Deciziile privind politicile comune fundamentale, care pun problema renunţării la anumite atribute ale suveranităţii, sunt luate de guvernele participante şi înscrise în tratatele semnate de fiecare din statele membre, iar ulterior ratificate de parlamentele naţionale. Deciziile privind politicile comune derivate, inclusiv liniile directoare şi actele juridice bazate pe tratate, sunt de regulă luate de instituţiile comune stabilite prin tratate, respectându-se procedurile prevăzute de acestea. Formularea politicilor comune de către instituţiile comune trebuie să răspundă în mod clar unor nevoi comune, să urmărească atingerea unor obiective comune şi să servească, în acelaşi timp, unor interese comune.

Clasificare:

1. politici comune orizontale (numite uneori şi politici „generale”) – care afectează în mod egal condiţiile generale ale economiei şi societăţii statelor membre, ca de exemplu, politica socială, în domeniul concurenţei, mediului etc.

2. politici comune sectoriale – care vizează numai anumite sectoare ale economiei statelor membre, în special industria, agricultura, transporturile, energia etc.

3. politici comune externe – care vizează relaţiile UE / statelor membre cu terţe ţări, precum politica comercială sau politica de ajutor în sprijinul dezvoltării.

Dupa scopul urmarit, politicile pot fi:

• De reglementare- prin care se creaza si se pun in aplicare legi si alte tipuri de reglementari juridice

• Redistributive- minimizarea pierderilor datorate alocarii resurselor

• De promovare a coeziunii si convergentei

• De stabilizare macroeconomica-politica monetara si politica fiscala

• Externe

• Privind drepturile legislative

• Privind guvernarea UE

Finanţarea politicilor comune se realizează de către Uniune prin intermediul bugetului (conform tratatelor „Uniunea îşi asigură mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor şi realizarea politicilor sale”).

Politicile Uniunii Europene sunt:

• Politica comerciala comuna

• Politica agricola comuna

• Politica sociala si de ocupare a fortei de munca

• Politica de dezvoltare regionala

• Politica privind concurenta

• Politica monetara

• Politica fiscala

• Politica privind mediul

• Justitia si afaceri interne

• Politica externa si de securitate comuna

• Politica privind extinderea

Politica comerciala a UE

Politica comercială comună se întemeiază pe principii uniforme, în special

în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi

comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii şi aspectele comerciale

ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, uniformizarea

măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de apărare

comercială, printre care şi cele care se iau în caz de dumping şi de subvenţii.

Politica comercială comună se desfăşoară în cadrul principiilor şi obiectivelor

acţiunii externe a Uniunii.

Legea europeană stabileşte măsurile definite în cadrul în care este pusă în

aplicare politica comercială comună.

Argumente in favoarea unei politici comerciale comune:

• Cresterea puterii de negociere pe piata internationala (runda Dillon-1961-1962)

• Reducerea efectelor de difuziune care pot sa apara din actiunile unilaterale ale statelor membre

• Mentinerea integritatii pietei interne prin instrumente de politica comerciala

Instrumente de natura tarifara:

• Taxele vamale:

o cu caracter fiscal

o cu caracter protectionist

Taxele vamale pot fi:

a) de import

b) de export

c) de transit

Instrumente netarifare

• Restrictii cantitative

• Limitarea importurilor prin mecanismul preturilor

• Formalitati vamale si administrative

• Participarea statului la activitati comerciale:achizitii guvernamentale, comertul de stat,monopolul statului asupra comertului exterior

• Standardele tehnice aplicate produselor importate si celor indigene

Noul instrument de politica comerciala a intrat in vigoare in 1985 si permite retragerea concesiilor vamale acordate partenerilor in conditiile in care partenerii aplica politici comerciale ilicite.

Politica agricola comuna

Argumente in favoarea unei politici agricole comune:

• Agricultura a fost intotdeauna sectorul protejat si sustinut in plan national

• Lipsa alimentelor si amintirea foametei din timpul celui de-al doilea razboi mondial

• Contrastele existente la nivelul celor sase state membre fondatoare

• Randamentele scazute obtinute in fermele europene comparativ cu cele din Statele Unite

• Piata unica s-a construit sectorial, ca atare si sectorul agricol trebuia integrat

Principiile PAC:

• Preferinta comunitara

• Unitatea pietei

• Solidaritatea financiara