Politici Bugetare

I. Introducere

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească manifestate între stat pe de o parte şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Concret, cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului, şi anume: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, armată, ordine publică, acţiuni economice etc.

1.1. Clasificarea Cheltuielilor Publice

Existenţa nevoilor publice a condus la realizarea unor cheltuieli efectuate de către stat pentru satisfacerea necesităţilor contribuabililor. În funcţie de interesele social-economice impuse de condiţiile concret istorice cu care se confruntă fiecare comunitate cheltuielile publice trebuie structurate atât din punctul de vedere al elementelor comune, cât şi cu particularităţile existente în diferitele domenii ale economiei naţionale.

Structurarea cheltuielilor prin intermediul clasificaţiei bugetare se realizează prin următoarele criterii de clasificare: funcţional şi economic.

Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare scoate în evidenţă principalele funcţii ale statului cum sunt:

1. Cheltuieli publice pentru acţiuni social – culturale

• Cheltuieli publice pentru învăţământ

• Cheltuieli publice pentru cultură, culte şi acţiuni cu activitatea sportivă şi de tineret

• Cheltuieli publice pentru sănătate

• Cheltuieli publice pentru securitatea naţională

2. Asigurări sociale

3. Asigurările sociale pentru sănătate

4. Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice, pentru protecţia mediului şi pentru cercetare-dezvoltare

5. Cheltuieli pentru servicii publice generale, ordine publică, siguranţă naţională şi apărare.

Clasificaţia funcţională scoate în evidenţă în care componentă a sistemului bugetar trebuie să se afle anumite domenii de activitate.

Clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare împarte cheltuielile în funcţie de natura acţiunilor desfăşurate. Astfel, subdiviziunea orientativă este reprezentată de titluri (titlul 1. cheltuieli de personal, titlul 2 cheltuieli materiale, titlul 3 transferuri etc.), iar în cadrul acestora pe articole şi alineate de cheltuieli.

Dacă în ceea ce priveşte clasificaţia funcţională sunt mari diferenţe între componentele fiecărui tip de buget (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale) atât în ceea ce priveşte tipul de acţiuni desfăşurate, cât şi în ceea ce priveşte responsabilitatea realizării acestora, clasificaţia economică a cheltuielilor este comună tuturor bugetelor.

1.2. Metodologia fundamentării cheltuielilor bugetare

Cuantificarea previzională a cheltuielilor de tip bugetar presupune luarea în considerare a unui cadru de acţiune unitar elaborat, de regulă, de către Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice. În acest sens, în perioada premergătoare elaborării proiectelor de bugete publice, Ministerul Finanţelor Publice prezintă normele metodologice pe baza cărora se desfăşoară această activitate.

Ca primă atitudine cu caracter profesional în dimensionarea cheltuielilor bugetare se impune luarea în considerare a ceea ce înseamnă fundamentarea proiectelor bugetelor publice. Etapele acestui proces cuprind:

1. identificarea şi individualizarea indicatorilor fizici specifici ai fiecărei instituţii publice;

2. situaţia anului de bază (execuţie certă + execuţie preliminată);

3. norme şi normative financiare (obligatorii şi indicative);

4. cadrul juridic de acţiune (actele normative care produc efecte directe sau indirecte în cuantificarea cheltuielilor bugetare).

1.3. Cheltuieli Publice pentru Acţiuni social-culturale

Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componentă importantă a politicii sociale a statelor şi presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusă sau sub formă de transferuri băneşti (alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi alte îndemnizaţii). De prestaţiile social-culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale, în unele cazuri chiar întreaga populaţie.

În România cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale se referă la:

- Învăţământ;

- Cultură, religie, acţiuni sportive şi de tineret;

- Sănătate;

- Securitate socială (asistenţă socială, alocaţii, ajutoare şi indemnizaţii, pensii)

În ţările dezvoltate, mai mult de jumătate din cheltuielile bugetare sunt destinate acţiunilor social-culturale, în timp ce în ţările în curs de dezvoltare ponderea acestora în totalul cheltuielilor bugetare este mai mică. Ţările dezvoltate repartizează între 23% - 56% din PIB pentru finanţarea acţiunilor social-culturale (ex: 56% Danemarca). Ţările în curs de dezvoltare îndreaptă spre aceste destinaţii între 1,3% - 15% din PIB.