Politica ratei dobânzii

Politica ratei dobanzii in perioada 2000-2006

Incepand cu anul 2000, BNR si-a recapatat rolul de formator de piata (engl. price-

maker) pe rata dobanzii, influentand astfel randamentele din sectorul bancar. Conjunctura

favorabila a fost determinata de existenta unui exces de valuta pe piata interna si de reducerea dependentei finantarii bugetului de stat fata de piata interna, Ministerul Finantelor Publice avand acces mai putin costisitor la piata euro-obligatiunilor.

Astfel, canalul ratei dobanzii de transmisie a politicii monetare pe segmentul banca

centrala-banci comerciale a devenit mai eficient, rata dobanzii devenind un indicator al unei politici monetare restrictive. Astfel, conform unui studiu FMI transmisia (engl. pass-through) ratei de dobanda de politica monetara catre dobanzile din sistemul bancar a devenit mai pronuntata in timp, mai ales incepand din 2001, studiul mentionat identificand o relatie de cointegrare intre dobanda de politica monetara si dobanzile de piata, ceea ce indica cresterea eficientei canalului ratei dobanzii de transmisie a politicii monetare in ultimii ani.

Politica de reducere a ratelor de dobanda (figura I.16) a fost justificata in cea mai mare parte de consolidarea trendului dezinflationist, precum si de accentuarea riscurilor de atragere a unor capitaluri speculative in contextul etapelor de liberalizare a contului de capital.

Tendinta de scadere a ratelor de dobanda a fost intrerupta de mai multe episoade in care BNR a fost nevoita sa creasca dobanzile, existand pericolul unor derapaje economice: sfarsitul anului 2000 si inceputul anului 2001, sfarsitul anului 2003 si inceputul anului 2004 si in prima parte a anului 2006.

Politica de dobanzi a BNR a trebuit sa faca fata unei constrangeri majore legate de

liberalizarea unor fluxuri de capital cu impact monetar ridicat (mai ales liberalizarea accesului nerezidentilor la depozite la termen in lei din aprilie 2005 ), in conditiile existentei unui diferential ridicat al dobanzii interne fata de dobanda externa care ar fi putut incuraja intrarile speculative de capital. Astfel, incepand cu mai 2004, BNR s-a inscris pe un trend accentuat de diminuare a dobanzii de politica monetara (de la 20.75% in mai 2004 la 7.5% in septembrie 2005 - figura I.17). Acest proces a avut ca efect decuplarea dobanzii de politica monetara (care este dobanda maxima la care BNR atrage depozite pe termen de 1 luna) de dobanda efectiva de sterilizare, aceasta din urma avand o tendinta de scadere mai accentuata. Cele doua rate de dobanda au fost recuplate prin cresterea volumului de sterilizare prin operatiuni de piata de catre BNR. De asemenea, in februarie si iulie 2006 BNR a crescut succesiv dobanda de politica monetara la 8.5% respectiv 8.75% datorita cresterii presiunilor inflationiste.

Mix-ul de instrumente de politica monetara folosite de BNR in perioada 2000-2006

Cadrul operational al politicii monetare a BNR, compus din instrumentele si procedurile prin care aceasta implementeaza politica sa monetara, a cunoscut o evolutie in timp, consecinta a unui proces de adaptare la dezvoltarea pietelor financiare si ale economiei si de aliniere treptata la cadrul politicii monetare al Bancii Centrale Europene.

Cu toate ca instrumentarul de jure al BNR este destul de larg, existenta unui exces

structural de lichiditate in piata si necesitatea sterilizarii acesteia de catre BNR, face ca

instrumentele de facto folosite de BNR sa fie preponderent instrumente de absorbtie de

lichiditate din sistem (caseta 1).

Setul de instrumente utilizat in prezent de facto de catre BNR cuprinde:

I. Operatiunile pe piata deschisa (engl. open market operations). Acestea sunt utilizate de BNR in scopul influentarii ratelor de dobanda prin controlul lichiditatii de pe piata monetara si pentru a semnaliza orientarea politicii monetare.

Pozitia de debitor net a BNR fata de sistemul bancar a impus utilizarea de facto intr-o proportie covarsitoare a instrumentelor de absorbtie de lichiditate. In prezent, acestea includ doua instrumente folosite de BNR: Atragerea de depozite cu scadenta de o luna - reprezinta instrumentul principal de politica monetara (figura I.18) si in prezent au ca remunerare dobanda de politica monetara. Acest instrument a fost initiat in iunie 1997,