Politică europeană regională și de coeziune. istorie, conținut, instrumente și evoluție

Politică Europeana Regională reprezintă la momentul actual una dintre cele mai complexe și importante politici economico-sociale ale Uniunii Europene dar și una dintre cele mai costisitoare, ocupând al doilea loc în bugetul Uniunii după Politică Agricolă Comună, cu un procent de 35% . Prin intermediul acestei politici, Uniunea dorește să contribuie la revitalizarea regiunilor rămase în urmă, la restructurarea zonelor industriale aflate în criză, la diversificarea economică a zonelor agricole supuse declinului sau la revitalizarea cartierelor defavorizate din orășe. Preocuparea majoră rămâne însă crearea de locuri de muncă. Într-un cuvânt, este vorba de întărirea “coeziunii” economice, sociale și teritoriale a Uniunii.

Lansarea și evoluția politicii regionale se asociază neoficial și este complementară procesului de integrare și lărgire al Uniunii Europene.

1. Reformele politicii europene regionale și de coeziune

Cu toate că lansarea și recunoașterea oficială a politicii de coeziune este instituită abia în 1986 prin textul Actului Unic European – Articolul 23, preocupări ale statelor membre pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuniile comunitațîi mai puţin favorizate a fost prezenţa încă din 1957, în textul tratatului de la Romă ce instituţia Comunitatea Economică Europeana și EUROATOM – Articolul 92.

Pentru început Instituțiile Comunitare nu au dispus de nici un instrument care să sprijine la realizarea acestui obiectiv, singurul rol îngăduit fiind acela de a evalua ajutorul regional oferit de statele membre. Procesul de integrare și lărgire a Uniunii Europene ce a urmat a făcut că dezechilibrele și disparitațile regionale în ceea ce priveşte PIB-ul, șomajul, nivelul educației, productivitatea și infrastructura să explodeze, înregistrând pentru unele regiuni diferențe de dezvoltare de câteva zeci de ori mai mari.

Această evoluție negativă, inerentă procesului de extindere și recunoscută de către statele membre a căștigat din ce în ce mai multă atenție și interes în identificarea și dezvoltarea unor instrumente comunitare care să combată această problemă. În consecința un proces istoric lung și complex, de inființare și dezvoltare de instrumente noi, reforme și restructurari, a stat la bază a ceea ce numim astăzi Politică Europeana Regională și de Coeziune. De-a lungul aceastei perioade, scopul, instrumentele și aranjamentele instituționale s-au dezvoltat în concordanța cu tendințele politice, economice și sociale, cadrul conceptual de bază rămânând același.

Primele instrumente ale politicii regionale şi de coeziune au fost lansate în 1958 constituindu-se în Fondul Social European și Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă. Următorul instrument a fost lansat abia în 1975 – Fondul European de Dezvoltare Regională, constituind în prezent cel mai eficient și cel mai important instrument în termeni de resurse al politicii regionale de coeziune. Resursele acestui fond sunt alocate pentru reducerea dispartitațiilor economice dintre regiunile UE. Anul 1986 reprezintă în istoria procesului de integrare precum și pentru politică regională europeana un punct de răscruce. Pentru procesul de integrare 1986 aduce cu şine semnarea Actului Unic European și relansarea obiectivului de creare a pieței comune libere. Pentru Politică Regională Europeana, Actul Unic European reprezintă instituționalizarea și recunoașterea oficială a importanței și necesitățîi acestei politici prin acordarea Comunitațîi Europene a unui mandat explicit în inițierea, dezvoltarea și implementarea unei politici de coeziune economică și socială care să contribuie la reducerea disparitaților dintre regiunile dezvoltate și cele slab dezvoltate. În anii ce au urmat, Politică Europeana Regională a trecut prin numeroase etape de dezvoltare și reformare a instrumentelor sale, alocari financiare mult mai substanțiale, modificări ale prioritaților de acordare a sprijinului, etc.

O primă reforma a politicii regionale a fost decisă în urmă Consililului European de la Bruxelles din februarie 1988, reforma prin care se îmbunatațea modul de funcționare a fondurilor de solidaritate și se declară oficial importanța acestor instrumente în reducerea dezechilibrelor și a disparitaților economice. Fondurile de solidaritate devin, din aceea data, cunoscute sub numele de fonduri structurale iar alocațiile acestora în bugetul comunitar cresc substanțial până la valoarea de 68 miliarde ECU. Un element de noutate în politică regională îl reprezintă inființarea în 1989 a programului PHARE în scopul susținerii dezvoltării Poloniei și Ungariei prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru reconstrucția economiilor naționale. Mai târziu, acest program va fi extins pentru toate țarile candidate la UE.