Politica Comercială a României Înainte și după Aderarea la Uniunea Europeană

Politica economică, este o componentă a mecanismului economic, care constă dintr-un ansamblu de principii, norme şi reguli care stau la baza activităţii economice a statului, administraţiilor publice centrale şi locale şi care se desfăşoară în numele intereselor naţionale, imediate şi de perspectivă, precum şi de mijloacele şi metodele folosite pentru a realiza strategia propusă. Politica economică diferă de la o ţară la alta şi se modifică de la o perioadă la alta.

În cadrul politicii economice, în general, şi a politicii economice externe, în special, noţiunea de politică economică include ansamblul măsurilor cu caracter administrativ, juridic, fiscal, valutar şi de altă natură prin intermediul cărora statele promovează, în relaţiile economice internaţionale, interesele naţionale fundamentale, de perspectivă îndelungată sau de scurtă durată. Politica comercială cuprinde reglementările legale în vederea promovării sau restrângerii relaţiilor economice internaţionale, a relaţiilor comerciale şi de cooperare economică a firelor, întreprinderilor naţionale cu subiecte de drept privat a unei ţări.

Principalele obiective de politică comercială sunt:

a)coordonarea şi controlul importului pentru protejarea producţiei naţionale în faţa concurenţei străine şi pentru dezvoltarea unor sectoare economice pe plan intern;

b) promovarea şi încurajarea exportului pentru valorificarea superioară a muncii naţionale pe pieţele externe;

c) facilitatea cooperării şi integrării economice internaţionale;

d) coordonarea mişcărilor de capital în raporturile cu străinătatea;

e) dimensiunea corectă a creditelor externe;

f) dezvoltarea sectorului economic terţiar (servicii);

g) echilibrarea balanţei de plăţi prin balanţa comercială.

Politica comercială a României în perioada tranziţiei la economia de piaţă a avut următoarele obiective:

- continuarea liberalizării importurilor, asigurându-se totodată o protecţie cât de cât rezonabilă a producţiei naţionale;

- promovarea şi stimularea exporturilor româneşti pe pieţele externe;

- echilibrarea balanţei comerciale, ceea ce ar fi trebuit să aibă consecinţe pozitive şi asupra balanţei de plăţi externe;

- participarea activă la sistemul comercial multilateral şi la integrarea comercial-economică regională şi subregională;

- creşterea rolului diplomaţiei economice şi al activităţii ambasadelor noastre din străinătate, prin promovarea şi susţinerea intereselor economice ale sectoarelor româneşti, public şi privat, în plan extern, şi sporirea contribuţiei la atragerea investiţiilor străine în România şi la extinderea cooperării cu partenerii externi pe terţe pieţe.

Reformarea politicii comerciale tarifare, în România, a fost direcţionată, în principal, pe următoarele priorităţi: adoptarea şi aplicarea unui nou tarif vamal de import; reduceri şi exceptări temporare de taxe vamale de import; facilităţi vamale pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi tranzacţii în leasing: adoptarea unui nou cod vamal; utilizarea avantajoasă a tarifului vamal de import al ţării.

Principalul instrument de influenţare a importurilor în economia de piaţă este tariful vamal de import.

Începând cu 1 ianuarie 1992, s-a trecut la aplicarea unui nou tarif vamal de import, în baza nomenclatorului Convenţiei internaţionale din anul 1983 privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Acest nou tarif vamal al României avea trei coloane: 1) taxe vamale convenţionale, pe care România le aplica la importurile din ţările cu care avea convenit în acordurile comerciale regimul reciproc al clauzei naţiunii celei mai favorizate; 2) taxe vamale preferenţiale, aplicate în relaţiile cu ţările membre ale Acordului privind Sistemul Global de Preferinţe Comerciale (SGPC); 3) taxe vamale preferenţiale cu regim de cote mai reduse, pe care România le aplica la unele mărfuri convenite în relaţiile cu ţările semnatare ale „Protocolului celor 16" (ţări în curs de dezvoltare). Aria perfecţionării politicii comerciale netarifare în România, în perioada de tranziţie la economia de piaţă, cuprinde o mulţime de măsuri, între care mai urgente au fost urătoarele: regimul de licenţe (autorizaţii) de export şi import; regimul restricţiilor cantitative la import şi export, întârzieri (prohibiţii) la exportul şi importul de mărfuri; problema instrumentelor de apărare comercială şi a altor taxe percepute la intrarea pe teritoriul vamal al României; evaluarea în vamă a mărfii; standardele şi reglementările tehnice; măsurile sanitare şi fitosanitare; achiziţiile publice (guvernamentale; protecţia drepturilor de proprietate intelectuală).