INTRODUCERE Politica Agricola Comuna (PAC) este printre primele politici comune adoptate de Uniunea Europeana - pe atunci, Comunitatea Economica Europeana. Geneza ei a fost o reactie la problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea razboi mondial. Trebuie precizat de la bun inceput ca termenul de "politica comuna" reflecta in mod fidel una dintre trasaturile definitorii ale PAC, si anume aceea ca, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai apartine statelor membre, ci Uniunii Europene. Politica agricola comuna este nu numai una dintre primele politici comune, dar este si printre cele mai importante. Importanta ei deosebita in cadrul constructiei comunitare este reflectata prin cateva trasaturi distincte: - Este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura chiar decat Piata Interna, unde standardele armonizate le-au inlocuit doar in proportie de circa 10% pe cele nationale. In ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost inlocuite, pentru marea majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si comercializare a produselor - Este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricola consuma, prin sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare, circa jumatate din bugetul comun1 - Manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele decat cele economice prevaland adesea in luarea deciziei de politica agricola. Trei sunt ratiunile majore care justifica de ce factorii politici sunt foarte sensibil la lobby-ul exercitat de producatorii agricoli. Pe de o parte, sectorul agricol este cel care furnizeaza una din resursele indispensabile existentei umane, si anume hrana. Pe de alta parte, agricultura este un sector traditional, cu radacini adanci in istorie, si simbolistici - sub forma traditiilor, cutumelor, legendelor - ce reprezinta izvoare fundamentale in conturarea identitatilor nationale. In sfarsit, organizatiile producatorilor agricoli au capatat o influenta foarte puternica in timpul razboiului, pe care ulterior si-au pastrat-o, iar pe parcursul dezvoltarii PAC, si-au consolidat-o. Conceptia insasi a PAC, de protejare a veniturilor producatorilor agricoli, a avut o contributie insemnata la consolidarea pozitiei acestor organizatii. 1 Cealalta mare consumatoare fiind Politica Regionala I. Politica agricola in Uniunea Europeana I.1. Momente cheie Istoricul PAC incepe in 1957, odata cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea Comunitatii Economice Europene de catre aceleasi sase state (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care, in 1952, infiintasera CECO (Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului). Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse in articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (in prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam). Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: ,,piata comuna se va extinde si asupra sectorului agricol si comertului cu produse agricole" si ca ,,operarea si dezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politici agricole comune", iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele politicii agricole comune: - Cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a factorilor de productie, in special a fortei de munca - Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, in special prin cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli - Stabilizarea pietelor - Asigurarea sigurantei aprovizionarilor - Asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori Tratatul de la Roma nu explica insa concret cum aveau sa fie realizate aceste obiective. De aceea, in 1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale Tratatului s-au intalnit la Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere in practica a politicii agricole. Ei au stabilit trei principii care sa guverneze PAC: - Principiul pietei unice: in interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circula fara restrictii - Principiul preferintei comunitare: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea Europeana, prin impunerea de preturi mai mari la produsele din import fata de productia interna - Principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finantate dintr-un buget comun Odata stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia masurile de politica agricola comuna. "Arhitectul" politicii a fost olandezul Sicco Mansholt, vice-presedinte al Comisiei si responsabil pentru agricultura. Mecanismul consta, in linii mari, in protejarea veniturilor producatorilor agricoli prin intermediul preturilor, si anume prin instituirea unui nivel ridicat al protectiei vamale fata de concurenta straina, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preturilor interne, respectiv, fixarea de preturi comune insotita de un mecanism de sustinere a nivelurilor acestora. Intrucat preturile interne erau mai ridicate decat cele mondiale, exporturile trebuiau incurajate prin subventii. Masurile comune aveau sa fie finantate dintr-un buget comun. Piata agricola a Comunitatii devenea in acest fel o constructie solida, cu evolutii independente de tendintele pietelor internationale.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.
