Piata sau Organizatia

Extras din referat Cum descarc?

De putine ori trece o zi fara ca sa cumparam ceva de pe o piata, fie ca o vorba de benzina de la statia peco, fie ca e vorba de un hamburger de la McDonalds' sau de un pix de la libraria din colt. Preturile cu care cumparam aceste bunuri se modifica in mod discontinuu, modificarea continua a lor fiind o stare speciala a economiei, numita hiperinflatie. Singurul caz in care hiperinflatia e considerata normala e acela al burselor de valori mobiliare sau al celor de marfuri. Daca stam sa ne gandim bine, e paradoxal faptul ca economia si-a concentrat atentia asupra alocarii resurselor prin relatiile de schimb pe piata, iar principala reprezentare a functionarii ei era cea in care preturile se modifica continuu. 
Totusi, mai exista un paradox paralel; majoritatea activitatilor noastre se desfasoara in cadrul organizatiilor, precum firmele private sau publice (Microsoft, Compaq, Mercedes), diferite administratii (universitati, consilii locale, spitale) sau organizatii non-profit (fundatii, asociatii); fiecare dintre noi isi asuma anumite responsabilitati si raspunde (mai mult sau mai putin fericit) cererii superiorului sau de a executa noi ordine; acest contact cu economia de piata poate sa se sfarseasca, sa fie limitat in momentul incasarii salariului la sfarsitul lunii; aceasta relatie comerciala a fost stabilita in momentul incheierii contractului negociat la inceput si cu putin noroc revizuit in mod periodic. 
Indelung, economistii au urmarit comportamentul cumparatorilor si vanzatorilor pe piata si i-au lasat pe specialistii in psihologia sociala si in gestiune sa se ocupe de functionarea interna a organizatiilor si de aceea aceasta functionare a organizatiilor nu a fost luata in calcul de economisti pentru ca organizatiile erau in acelasi timp atat "in afara pietei", cat si "contra pietei". "In afara pietei" pentru ca functionarea interna a organizatiilor se afla in contradictie cu logica schimbului comercial: ratiunea lor de a fi consta in a pune in functiune reguli, conventii, contracte ca fundament al schimbului de bunuri si servicii in interiorul organizatiei. Fara un sistem de reguli si norme si fara respectarea lor nu e posibila desfasurarea vietii economice, iar activitatea pe care o intreprind agentii economici e paralizata. Atat timp cat lipsa regulilor in circulatia rutiera produce accidente, asa si in domeniul economic suspendarea regulilor si a normelor dupa care se executa operatiunile ar produce un haos total in viata economica. Constituirea si functionarea organizatiilor inseamna trecerea de la anarhie la ordine prin introducerea si respectarea normelor dupa care se desfasoara viata economica. Pentru ca economistii se ocupa cu studierea schimbului de marfuri, se intelege de ce nu se pot ocupa de ceea ce nu apartine sferei comertului, de ceea ce este "in afara pietei". Al doilea motiv care a determinat "lipsa de interes" a economistilor este faptul ca organizatiile functioneaza "contra pietei", deoarece aparitia si dezvoltarea lor s-a explicat pe baza analizei monopulului. Cresterea si importanta dimensiunii lor ar tine de fenomene tehnice, iar economiile de scara ar rezulta din procesele moderne de productie si din caracteristicile lor de indivizibilitate. Nu de multe ori s-a afirmat faptul ca productia de otel nu se poate organiza pe baza unei multitudini de mici producatori independenti (insa dezvoltarea productiei de otel de catre producatorii de dimensiuni mici din regiunea Brescia arata slabiciunea acestei argumentari). Astfel, fenomenul numit organizare aparea ca o exceptie careia i de dadea prioritate de catre multi economisti.Meritul contemporanilor este acela de a fi adus studiul modurilor de organizare in sfera de interese a economistilor si in acest mod au fost puse in legatura domeniile de studiu si instrumentele specialistilor in gestiune cu cele ale economiei traditionale.
Piata si modul de organizare sunt in mare masura substituibile. Un mod de organizare inlocuieste piata cand o institutie angajeaza un programator si nu mai apeleaza la serviciile unei firme specializate. Daca reduce personalul de paza si apeleaza la o agentie specializata, piata inlocuieste organizarea.
Intre piata si organizatie trebuie determinate asemanarile si deosebirile. O prima asemanare se refera la modul de functionare al acestora care e acela de a aloca resursele si de a coordona activitatile economice pe calea unei combinatii de decizii individuale. Principala deosebire e bazata pe perechea preturi - reguli. In cazul pietei functia de alocare a resurselor si de coordonare a activitatilor se realizeaza prin intermediul pretului, iar rolul regulilor e secundar, in timp ce in cazul organizatiei rolul regulilor e unul essential, iar preturile se afla in planul al doilea. O alta deosebire ce exista intre piata si organizatie se refera la obiectivele lor. O piata e un ansamblu de indivizi ce au ca obiectiv schimbul de bunuri si servicii, in timp ce o organizatie e un grup de indivizi care au ca scop productia de bunuri sau servicii noi. 
Cu toate acestea organizatia si piata nu pot fi total opuse. Acesta deoarece organizatiile sunt confruntate pe piata. Firmele private cumpara si vand bunuri si servicii pe pietele nationale si internationale. Organizatia publica, administratia este si ea confruntata pe piata, la concurenta cu organizatiile private, atat pentru cumparari, cat si pentru vanzari de bunuri si servicii; pentru a dovedi acest lucru, e suficienta criza de recrutare pentru invatamantul public francez la discipline concurate de locuri de munca de tip privat (gestiune, informatica).
Aici nu e vorba de a privi firma pe piata si de a examina intalnirea celor doua modalitati de alocare a resurselor, ci de a analiza intrepatrunderea celor doua. Voi vorbi mai intai de necesitatile care determina existenta organizatiilor, apoi voi analiza functionarea lor; se va observa ca pe piata muncii apar particularitati interesante. Astfel contractul de munca e foarte diferit de contractul comercial obisnuit si de aici se ajunge la concluzia ca ipoteza "mainii invizibile" a lui Adam Smith este inlocuita cu un "manunchi de maini invizibile", caracteristic contractelor de munca si organizatiilor. In final, voi incerca sa demonstrez ca opozitia piata-organizatie nu trebuie sa fie supraapreciata; pe de o parte, piata si organizatia sunt complementare, in mare masura, iar pe de alta parte, piata nu este, in cel mai bun caz, decat o... organizatie. 
Economia traditionala este sistemul prin care mecanismul preturilor asigura coordonarea necesara. Mana invizibila la care se referea Adam Smith asigura reglarea automata, agentii economici reactioneaza la sistemul de preturi si isi modifica cererea si oferta atat pe piata bunurilor precum si pe piata factorilor de productie.


Fisiere in arhiva (1):

  • Piata sau Organizatia.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:

* Prin apăsarea pe butonul “Descarcă acum” declar că am citit, înțeles și agreat termenii și condițiile.
* Prețul este fără TVA.


Hopa sus!