Piața Financiară

Conţinutul şi formele pieţei Conceptul de capital în literatura economică s-a bucurat de o atenţie specială fiind abordat într-o mare diversitate de sensuri. Aşa de exemplu au fost definite: capitalul bănesc fix, nominal, productiv, real, social, uman etc. Capitalul bănesc – formă a capitalului avansat în afacerile unei firme, parte a capitalului în funcţiune care participă la un circuit specific, în funcţie de obiectul de activitate al firmei; Capitalul de risc - este capitalul investit în activităţi cu un grad ridicat de risc şi care se individualizează pe proiecte, riscul fiind legat de evoluţia ratei dobânzii. Capitalul fictiv – este capitalul existent sub forma hârtiilor de valoare; el nu afectează economia reală ci constituie numai un titlu asupra unui venit viitor. Capitalul real – este capitalul existent în economia reală, sub forma de mijloace de producţie şi care serveşte la producerea altor bunuri materiale. Capitalul social – este volumul total de capital emis de o societate comercială de capital sub forma de acţiuni sau “părţi sociale” în cazul S.R.L. Capitalul uman – este stocul de cunoştinţe profesionale , deprinderi şi abilităţi al unei persoane (sau colectivităţi) angajate într-o acţiune. Se vorbeşte şi de capitalul uman al unei firme – forţa creatoare a personalului angajat. Doctrina economică contemporană subliniază nu numai în teorie ci şi în practică, existenţa unei acumulări de experienţă cu privire la proiectarea şi evaluarea diverselor teorii legate de fenomenele şi procesele economice. Piaţa financiară (a capitalurilor) reflectă un astfel de proces evolutiv; ea nu a apărut odată cu celelalte segmente de piaţă (de exemplu odată cu pieţele bunurilor de consum neproductiv); mai mult, chiar şi azi literatura de specialitate aduce argumente prin care se susţine unitatea, care este esenţială, dintre piaţa monetară, piaţa financiară şi piaţa valutară. Sunt însa de subliniat şi particularităţile acestor trei segmente de piaţă, ceea ce subliniază de fapt autonomizarea – independenţa lor în ciuda elementelor de flexibilitate care le uneşte. Piaţa financiară (a capitalurilor) se desprinde ca un segment special de piaţă, avandu-se în vedere instrumentele financiare proprii şi rolul lor în creşterea economică. Ne referim la titlurile de valoare (titlurile mobiliare) cunoscute în teoria şi practica economică sub numele de acţiuni şi obligaţiuni. Acţiunile şi obligaţiunile au aparut în viaţa economică şi au început să domine piaţa aşa cum societăţile mari şi foarte mari sunt cele constituite sub forma juridică de “societăţi de capital”. Chiar dacă în procesul dezvoltării economico-sociale şi societăţile de tip “I.M.M.” create sub aspectul formei juridice sub forma unor societăţi “de persoane” şi “mixte” este de subliniat faptul că forţa economică, tehnică, financiară, de cercetare-dezvoltare aparţine “societăţilor de capital” în care unitatea divizionară a capitalului este “acţiunea” iar posesorul ei “acţionarul”. În procesul evolutiv al acumulării, concentrării şi centralizării capitalului este nu numai posibil dar şi realizabil ca multe din societăţile “I.M.M.” să se transforme în societăţi “S.A.” În activitatea comercială, performanţa managerială face posibilă dezvoltarea economică şi odată cu aceasta creşterea sau descreşterea firmelor, comasarea, fuziunea, asocierea, lichidarea sau falimentul. Pentru constituirea unor firme mari şi foarte mari este necesar un capital financiar disponibil mare de care nu dispune un singur întreprinzător (sau un grup restrâns). Astfel de firme se constituie pe baza lansării pe piaţă a unui proiect de emisiune de acţiuni necesar pentru alcătuirea capitalului social iniţial al respectivei firme. Orice individ interesat poate deveni acţionar – investitor într-un astfel de proiect de constituire de firmă. O firmă existentă care nu are resurse proprii financiare pentru a se dezvolta conform planului de afaceri, poate apela la piaţa financiară lansând un proiect de majorare de capital şi invitând astfel investitorii potenţiali – persoane fizice şi/sau juridice – să devină acţionari. Comunităţile locale, administraţiile publice, în lipsa de fonduri proprii necesare pentru soluţionarea problemelor vitale pentru comunitate, poate lansa un prospect - proiect de emisiune de obligaţiuni prin intermediul pieţei financiare rezolvând astfel problemele legate de resursele financiare de care au presantă nevoie (în acest caz fondurile vor fi restituite posesorilor de obligaţiuni, conform obligaţiilor asumate). Piaţa financiară se deosebeşte astfel esential de piaţa monetară; în timp ce piaţa monetară are ca obiect al tranzacţiilor banii – creditele -cambiile etc., piaţa financiară operează cu (alte) instrumente proprii: acţiuni şi obligaţiuni, iar relaţiile dintre operatorii de pe piaţa financiară sunt diferite de relaţiile stabilite între operatorii de pe piaţa monetară. Nevoia de finanţare, respectiv creditare poate fi într-o anumită masură asemănătoare; deosebirile dintre sistemul de creditare şi sistemul de finanţare sunt însă evidente. Cererea pe piaţa financiară este legată direct de nevoia de investiţii productive. Investitorii de pe piaţa financiară, atat persoane fizice cât şi

PIAŢA FINANCIARĂ

1. Definire şi descriere

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de

existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se оntвlnesc şi se reglează, liber sau dirijat,

cererea şi oferta de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de

bunuri şi servicii оn cadrul firmelor. Оn economia financiară circuitul activelor financiare are loc оntre

mulţimea ofertanţilor de fonduri (investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora, оn vederea realizării

unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a cărei finalizare este profitul.

Investitorii sunt cei care efectuează investiţii, prin plasarea fondurilor оn scopul

valorificării lor, iar utilizatorii sunt cei care mobilizează fondurile pentru a-şi finanţa propria activitate

economică. Se transferă astfel o parte din resursele financiare existente оntr-o economie, оntre cei care

le deţin, prin disponibilizare, către agenţii economici care le folosesc, fie pentru iniţierea unei activităţi,

fie pentru оntreţinerea şi dezvoltarea unei afaceri existente. Оn acelaşi timp, se naşte o relaţie de feedback,

de la utilizatorii de fonduri către investitorii iniţiali, prin distribuirea profitului obţinut оn urma

valorificării resurselor financiare. Оntr-o economie de piaţă, distribuirea profitului poate fi, оnsă, oricвnd

substituită de distribuirea riscului, оn cazul unei utilizări neprofitabile a fondurilor care au făcut

obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria voinţă, noduri ale unui circuit

financiar a cărui finalizare poate fi profitul sau eşecul. Tranzacţiile оntre cele două categorii de

participanţi la fluxul financiar se realizează prin intermediul pieţelor financiare.

2. Structură

După tipul activelor care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse оn

circuitul economic, piaţa financiară este formată din trei mari sectoare, constituite ca pieţe distincte:

• piaţa bancară,

• piaţa monetară

• piaţa de capital.

Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror

lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere оntre posesorii de disponibilităţi

băneşti şi utilizatorii de fonduri, pe baza relaţiilor de credit. Rolul acestor pieţe este de absorţie a

excedentului de active monetare ale celor care economisesc şi care doresc să dispună de posibilitatea

retragerii lor оn orice moment.

Piaţa monetară este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare pe termen scurt, de

către societăţile financiare.