Paradisul Fiscal - Formă Legală de Evaziune Fiscală

Acest subiect este de o reală importanţă şi actualitate, deoarece prin aceste paradisuri fiscale trec sume mari de bani. În condiţiile unei crize economico-financiare severe, banii care dispar în aceste “găuri negre” pot fi de un real folos unui stat, motiv pentru care sunt si numeroase ţări care doresc, cu orice preţ, abolirea acestor refugii fiscale.

Apariţia şi evoluţia paradisurilor fiscale are legături strânse cu istoria spălării banilor, care a prins rădăcini într-o epocă în care rigoarea normelor morale era împinsă la paroxism. Rădăcinile istorice ale paradisului fiscal le identificăm în Grecia antică,unde, pentru a scăpa de taxa asupra importurilor şi exporturilor, comercianţii se mutau în insulele învecinate.Fenomenul spălării banilor a înmugurit în epoca medievală, când, condamnată de Biserica Catolică, camăta era considerată o crimă, un păcat capital. Astăzi există numeroase state care sunt considerate paradisuri fiscale.

EVAZIUNEA FISCALĂ

Datorită adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate diferit, evaziunea fiscală se manifestă nu doar ca un fenomen naţional, ci a devenit unul internaţional. Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea, prin orice fel de mijloace, de la impunerea sau de la plata impozitelor, a taxelor, a contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor speciale de către persoanele fizice şi juridice române sau străine, denumite contribuabili.

În toată lumea evaziunea fiscală este foarte greu de cuantificat. Există, însă, metode economice prin care se poate face o evaluare. Înainte de toate, trebuie făcută distincţia dintre evaziunea fiscală şi evitarea fiscalităţii prin mijloace legale. În timp ce prima este perfect ilegală, a doua este legală. Evaziunea fiscală se poate defini drept suma plăţilor făcute, dar nedeclarate oficial. Totalitatea activităţilor de evaziune fiscală sunt cuprinse în economia neagră (evaziune fiscală totală) şi economia gri (evaziune fiscală parţială, contribuabili care ˮscapăˮ legitim sau ilegal, prin abuzuri), amândouă constituind economia subterană. Mai există şi conceptul de economie nefiscalizată, care cuprinde atât economia subterană, cât şi economia de subzistenţă.

Evaziunea fiscală ilegală sau frauda fiscală, se produce prin încălcarea flagrantă a legii. Frauda fiscală se poate manifesta astfel : frauda contabilă (utilizarea unor documente false prin care să se majoreze cheltuielile şi să fie diminuate veniturile), frauda prin disimulare (sustragerea de la plata contribuţiilor şi depunerea unor documente incomplete sau prin neîntocmirea documentelor prevăzute de lege), frauda prin evaluare (diminuarea valorii stocurilor si supraestimarea provizioanelor şi amortismentelor), ărecum şi frauda juridică (ascunderea adevăratei naturi a unui contract pentru a se sustrage de la onorarea obligaţiilor fiscale).

Evaziunea fiscală legală se produce cu precădere din vina legiuitorului, din cauza inadvertenţelor legilor fiscale, modificărilor fregvente ale sistemului fiscal sau diversificării nejustificate a impozitelor şi taxelor ; toate acestea au condus la fapte tolerate de către lege. Printre aceste fapte putem menţiona: supraevaluării amortizării, acordarea unor facilităţi fiscale sub formă de scutiri, deduceri, acordarea unor avantaje în natură salariaţilor, sau existenţa paradisurilor fiscale, unde contribuabilii îşi stabilesc sediul sau domiciliul.

PARADISUL FISCAL

Pentru a atrage investitori bogaţi, pentru acumularea de capital sau pentru dezvoltarea economică (printre altele), unele state au decis să reducă din ˮpovaraˮ fiscală sau să o anuleze complet în vederea asigurării echilibrului economic şi social. Unii specialiştii sunt de părere că a considera paradisul fiscal ca un mijloc de producere a fraudelor fiscale este puţin cam exagerat. Aceasta afirmaţie se bazează pe faptul că frauda fiscală este sancţionată pecuniar şi penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entităţi teritoriale nu sunt sancţionaţi. Prin urmare, este mai corect a susţine că paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizeazăevaziunea fiscală internaţională, de către contribuabili care caută un tratament fiscal mai avantajos.

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau zone geografice în care o persoană fizică sau juridică se bucură de un sistem fiscal pivilegiat, fie pentru că nu plăteşte impozite, fie pentru că impozitul se determină în cote mai mici decât în ţara de origine. Termenul propriu-zis de paradis fiscal este preluat din limba engleză, de la cuvântul “tax-haven”, care înseamnă ”refugiu fiscal”. Definirea acestui termen este destul de dificilă, unii autori considerând că există atâtea definiţii câte paradisuri fiscale sunt. Însă, pentru a defini un teritoriu drept paradis fiscal, el trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: facilităţi fiscale reduse, birocraţie scăzută, stabilitate politică şi socială, o protecţie a patrimoniului, o infrastructură bine dezvoltată, precum şi profesionişti competenţi şi o publicitate promoţională.

Caracteristici predominante ale paradisurilor fiscale sunt următoarele:

- oferă avantaje fiscale, comparativ cu alte entităţi juridice, societăţilor care îşi stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care îşi au rezidenţa pe teritoriul acestora, în scopul atragerii societăţilor în expansiune, atragerii de capital şi stimulării apariţiei de activităţi necesare asigurării echilibrului economic şi social;

- protecţia prin lege a operaţiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice sau juridice;

- păstrarea secretului bancar şi intimitate financiară;

- lipsa controlului asupra monedei;

- adaptarea permanentă a legislaţiei fiscale în concordanţă cu evoluţia acesteia pe plan internaţional;

- oferă protecţie împotriva exproprierilor şi a naţionalizărilor;

- activitate de control guvernamental la nivel minim şi un sistem declarativ simplist;

- uşurinţă în înregistrarea societăţilor.