Extras din referat

Istoricul şi obiectivele cooperării

La 25 iunie 1992, şefii de stat şi de guvern din unsprezece ţări, au semnat la Istanbul, o declaraţie care a dat naştere Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Ea a luat fiinţă ca un model unic şi promiţător de iniţiative multilaterale politice şi economice care au ca scop stimularea interacţiunii şi armoniei între statele membre, precum şi de asigurare a păcii, stabilităţii şi prosperităţii, dar şi relaţiilor de bună vecinătate în regiunea Mării Negre.

Odată cu intrarea în vigoare a Cartei de la 1 mai 1999, OCEMN a dobândit identitate juridică internaţională şi a fost transformată intr-o organizație economică regională: Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră. Odată cu aderarea Serbiei (apoi Serbia şi Muntenegru) în aprilie 2004, numărul de membri a crescut la doisprezece.

Fondatorii OCEMN sunt unsprezece state: cinci ţări balcanice (Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia), trei ţări riverane (Moldova, Rusia, Ucraina) şi trei ţări caucaziene (Armenia, Azerbaidjan şi Georgia) şi Serbia care a aderat ulterior.

Regiunea cuprinsă in cadrul organizaţiei acoperă o suprafaţă ce se intinde de la Marea Adriatică la Oceanul Pacific, şi care, pe langă Marea Neagră, este scăldată de alte şapte mări: Marea Azov, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Caspică, Marea lonică, Marea Adriatică şi Marea Mediterană.

Importanţa regiunii este dată de resursele umane şi naturale, de potenţialul surselor de energie, in special petrol şi gaz şi de amplasarea pe trasee de tranzit semnificative din punct de vedere strategic.

Evoluţia cooperării economice in jurul Mării Negre poate fi impărţită in trei etape:

a) prima, de formare, lipsită de rezultate şi fără o organizare clară, a durat pană la intâlnirea de la Bucureşti, din anul 1995, când miniştrii de externe au adoptat un "Plan de acţiune" care a dus la consolidarea mecanismelor de cooperare;

b) in cea de a doua, s-a introdus sistemul Troicii ministeriale, a inceput finanțarea comună a Secretariatului Internaţional Permanent (PERMIS) de la Istanbul, s-au intensificat reuniunile la toate nivelele si s-a semnat "Carta OCEMN", la Yalta, la 5 iunie 1998;

c) dupa semnarea Cartei, OCEMN şi-a asumat toate caracteristicile unei organizaţii internaţionale regionale şi a imbrăcat o formă instituţionalizată, cu o largă varietate de structuri de cooperare şi un mare numar de organisme abilitate să adopte documente cu valenţă internaţională. La 30 aprilie 1999, cu ocazia reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre OCEMN de la Tbilisi, a luat fiinţă efectiv Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre, ca urmare a depunerii instrumentelor de ratificare de către 10 state membre, printre care şi România.

OCEMN a devenit, de la acea dată, o structură regională de cooperare economică şi a dobândit statutul de observator al ONU incepând cu 8 octombrie 1999.

Cele două documente adoptate la Istanbul la 25 iunie 1992, "Declaration on Black Sea Economic Cooperation" şi "Bosphorus Statement" indică, printre principalele obiective ale OCEMN, accelerarea dezvoltării economice şi sociale a statelor membre in perspectiva integrării lor in Uniunea Europeană, prin intensificarea cooperării multilaterale şi folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografică şi complementaritatea economiilor naţionale.

Regiunea Mării Negre are o importanţă strategică recunoscută, care este dată de resursele naturale foarte bogate, în special petrol şi gaz şi de o piată potenţială de peste 350 milioane consumatori. Comerţul cumulat al regiunii reprezintă peste 5% din comerţul mondial.

Componenta strategică a regiunii s-a accentuat, în ultimul timp, ca urmare a declanşării campaniei antiteroriste; SUA sunt interesate de evoluţiile din regiune, iar UE îsi substanţiază asistenţa pentru ţările din zona prin Politica de Noua Vecinătate.

La 25 iunie 2002, la Istanbul, şefii de stat şi de guvern din regiunea Mării Negre au marcat, in cadrul unei reuniuni extraordinare, aniversarea a 10 ani de la crearea Cooperării Economice a Mării Negre oferindu-li-se posibilitatea evocării realizărilor Organizaţiei in cei 10 ani care au trecut de la lansarea procesului de cooperare in zona Mării Negre, precum şi a semnării "Declaraţiei Deceniale" prin care se marchează trecerea organizaţiei intr-o nouă etapă de evoluție şi in care sunt creionate domeniile viitoare de acţiune, cum ar fi cele legate de securitatea şi stabilitatea regională, cooperarea cu Uniunea Europeană, colaborarea cu alte iniţiative şi structuri regionale.

II. Organizare şi structuri instituţionale

Naţiuni cu statut de observator: Austria, Belarus, Croația, Cehia, Egipt, Franţa, Germania, Israel, Italia, Polonia, Slovacia, Tunisia, Statele Unite

În prezent, presedinţia este deţinută de către Ucraina (noiembrie 2007 - mai 2008).

Alte organizaţii şi instituţii internaţionale care sprijină activităţile OCEMN: Uniunea Europeană, OSCE(Organizaţia pentru Securitate si Cooperare in Europa), Consiliul Europei, CEE/ONU(Comunitatea Economică Europeană), ONUDI(Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) , BERD(Banca Europeana pentru Reconstrucţie si Dezvoltare), BEI(Banca Europeană de Investiţii), Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO) şi FAO(Food and Agriculture Organization).

Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe

Forul de decizie al OCEMN este Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe (Consiliul ministerial) care se intruneşte semestrial in ţara care deţine Preşedinţia in exerciţiu.

La reuniunile miniştrilor de externe, deciziile se adoptă prin consens pentru primirea unor noi membri, acordarea statutului de observator, crearea de noi mecanisme sau modificarea structurii acestora, adoptarea sau modificarea regulilor de procedură şi a regulamentelor financiare. Pentru alte decizii este nevoie de o majoritate de 2/3 din voturile exprimate.