Organizarea și funcționarea sistemului de asistență socială în România

Intr-un stat democratic, protecţia socială reprezintă un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populaţiei.

COMPARATIE GLOBALIZATA

Problemele protecţiei sociale, cu care se confruntă în prezent toate ţările, o preocupare aparte pentru statele aflate în tranziţie, în general, şi pentru ţara noastră, în special. Aceasta, în contextul în, care ne confruntăm cu inexistenţa unui model de tranziţie a societăţii de la o formă social-economică bazată pe un sistem de organizare şi conducere socială şi economică autoritară la un sistem bazat pe autonomizarea relaţiilor şi a agenţilor şi funcţionarea economiei pe principiile cererii şi ofertei.

Mobilizarea resurselor-resurse menite să sprijine politica activă în domeniul forţei de muncă pot să provină atât din sectorul de stat, cât şi din cel particular, deşi la începutul tranziţiei acestuia din urmă îi revine un rol foarte limitat în domeniul finanţării.

Finanţarea privată nu constituie o raritate în ţările cu economie de

piaţă. În Japonia realocarea forţei de muncă se face în cea mai mare măsură prin eforturile financiare ale firmelor particulare, în industria americană constructoare de autovehicule, membrii sindicatului din ramură (United Auto Workers) care urmează a fi concediaţi au dreptul-prin contractul de muncă să fie recalificaţi în prealabil pe cheltuiala firmei. Mai recent, contractul colectiv negociat şi semnat cu toate cele trei mari firme producătoare de autovehicule stabileşte programe de susţinere a veniturilor care asigură membrilor de sindicat plata de ajutoare de şomaj foarte propiate de nivelul salariului pe toată durata contractului. Se poate argumenta că firmele private vor asigura pe salariaţii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forţa lor de muncă

numai daca firmele , la randul lor , pot sa plaseze aceste riscuriasupra pietei de capital

In Europa Centrală şi de Est asemenea pieţe de capital nu există pentru cea mai mare parte a sectorului privat în formare şi sindicatele ar fi rău sfătuite, în aceste condiţii, să insiste asupra introducerii unor asemenea prevederi în contractele de angajare a forţei de muncă. Oricum, cea mai mare parte a şomajului derivă din disponibilizările din întreprinderile de stat decât din cele private.

Întreprinderile de stat din Europa Centrală şi de Est continuă adesea să sprijine pe lucrătorii concediaţi, permiţându-le să beneficieze în continuare de anumite facilităţi sociale (de exemplu, de locuinţe), iar în Federaţia Rusă chiar prin finanţarea lucrărilor publice care au acceptat să-i angajeze. Dar asemenea activităţi nu sunt desfăşurate în mod sistematic şi, oricum, costurile lor se vor suporta în final de la bugetul de stat.

Finanţarea publică poate fi efectuată în primul rând din impozitarea cu caracter general (Australia, Irlanda şi Polonia) sau din impozitele pe salarii ale patronilor şi salariaţilor (Germania, Ungaria şi România), în cazul impozitelor pe salarii, statul administrează ceea ce reprezintă, în fond, resurse private destinate asigurării de servicii pentru angajarea în muncă, dar include (de obicei) plăţi pentru asigurarea contra şomajului. Pe măsură ce situaţia economică se îmbunătăţeşte, finanţarea ar trebui să se împartă în măsură sporită între bugetul de stat şi între contribuţiile întreprinzătorilor şi ale salariaţilor. (Ungaria a făcut anumiţi paşi în această direcţie, dar cu dificultăţi întrucât restricţii severe bugetare sunt impuse întreprinderilor), în unele cazuri, şi pe măsură ce se ajunge la folosirea integrală a forţei de muncă, ată finanţarea poate fi trecută către patroni şi salariaţi, aşa cum este cazul în Japonia.

CONTINUTUL SI ROLUL ASIGURARILOR SOCIALE

Protecţia socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viaţă de bază pentru toţi oamenii, indiferent de mijloacele de care aceştia dispun.

Există mai multe categorii de persoane care cer protecţia socială: protecţia şomerilor, protecţia handicapaţilor, protecţia copilului şi a tinerilor, protecţia socială complementară ( protecţia socială în caz de deces, incapacitatea de muncă, boala profesională ).

Condiţiile concrete şi nevoile diferite care se cer acoperite fac ca şi modalităţile de realizare a protecţiei sociale să fie diferite. Astfel, programele se bazează pe premise diferenţiate în cazul asigurărilor sociale-destinate acoperirii unor nevoi personale ca urmare a pierderii temporare sau definitive a capacităţii de muncă-sau în cazul protecţiei lucrătorului la locul de muncă-mediu, condiţii de muncă- nevoi care se transferă asupra costurilor de producţie şi a căror satisfacere este inclusă în preţul produsului.

Obiectivele reformei în domeniul asistenţei sociale, adică în domeniul susţinut material de stat, sunt astfel formulate şi fundamentate încât să se poată asigura realizarea restabilirii sau menţinerii unor echilibre între sectorul public şi cel privat, între protecţie şi autoprotecţie, între nevoi şi resurse, între dezvoltarea umană a generaţiei prezente şi cea a generaţiilor viitoare.

Asistenţa socială este mecanismul principal prin care societatea intervine pentru a preveni, limita sau înlătura efectele negative ale evenimentelor care se produc asupra persoanelor sau grupurilor vulnerabile, fără voia acestora sau sunt prea puţin influenţate de acestea.

Obiectivul principal al protecţiei sociale îl constituie diminuarea sau chiar înlăturarea consecinţelor unor riscuri asupra mediului şi nivelului de trai ale unor segmente ale populaţiei.

In fundamentarea şi promovarea politicii sociale sunt considerate următoarele principii:

- protecţia demnităţii umane;

- eliminarea oricărei forme de discriminare în întreaga politică

de protecţie socială;

- promovarea parteneriatului social ca mijloc de control şi

eficientizare a tuturor măsurilor de politică şi de protecţie

socială;

- flexibilitatea, respectiv adaptarea măsurilor de protecţie

socială la necesităţile reale ale grupurilor şi persoanelor;

- orientarea obiectivelor şi măsurilor de politică şi protecţie

socială în direcţia capacitării, mobilizării şi participării

tuturor forţelor sociale la relansarea creşterii economice,

munca fiind prima sursă a bunăstării şi libertăţii individului,

sursa cea mai stabilă a sănătăţii economiei;

- descentralizarea treptată a protecţiei sociale şi odată cu

aceasta, angrenarea în activitatea de protecţie socială a agenţilor economici, unităţilor administraţiei publice locale, a instituţilor guvernamentale şi organizaţiilor neguvernamentale, societăţilor de caritate şi persoanelor fizice, prin contribuţii materiale, financiare şi sociale ale acestora într-un cadru legal adecvat.