Opinii Privind Capitalizarea și Costul Capitalizării

Capitalul funcţionează ca un activ aflat într-o neîntreruptă mişcare, în cadrul căreia valoarea iniţială (avansată) este reprodusă şi sporită în permanenţă. Din acest unghi de vedere, capitalul este o valoare care are capacitatea de a se autovalorifica, indiferent dacă activul care îl găzduieşte are o formă existenţială (fizică, reală), ori se manifestă ca o disponibilitate financiară. Totodată, în mişcarea sa circulară, capitalul fizic se transformă în capital financiar şi invers, rezultând formele funcţionale ale capitalului: capitalul bănesc, capitalul productiv (unde se creează valoare adăugată la valoarea iniţială) şi capitalul marfă (din a cărui realizare pe piaţă, capitalul autovalorificat renaşte sub formă bănească). Reproductibilitatea în proporţii sporite a capitalului presupune un proces economic în care, pe lângă capitalul avansat, intră şi alţi factori externi ce îşi aduc contribuţia la crearea de bunuri din a căror valorificare profitabilă sunt regenerate sursele iniţiale ale capitalului.

Înţelegerea şi definirea conceptului de capitalizare trebuie să plece în primul rând de la reproductibilitatea capitalului, respectiv de la conceptul de reproductibilitate totală, adică de la proprietatea capitalului de a se reproduce în condiţiile obţinerii de valoare adăugată. Numai în condiţiile obţinerii de valoare adăugată, noţiunea de capitalizare poate fi definită, pornind de la procesul acumulării unei părţi din valoarea adăugată şi destinată apoi constituirii de noi capitaluri.

Capitalul este un concept care are numeroase valenţe. În primul rând, prin capitalizare se înţelege transformarea unui capital în cheltuială pentru un activ, de pe urma căruia se aşteaptă obţinerea de beneficii cu o valoare care va depăşii valoarea capitalului cheltuit Dacă avem în vedere această definiţie, atunci ea este valabilă pentru investitorul de pe piaţa de capital care transformă un capital în cheltuială pentru a procura titluri de valoare i a obţine un profit substanţial care să îi permită reîntregirea capitalului aruncat pe piaţă. În funcţie de titlul de valoare achiziţionat, creşterea capitalului investit se poate face în mod diferit. Dacă se cumpără acţiuni şi se urmăreşte atât creşterea preţului cât şi distribuirea de dividende, atunci creşterea capitalului are loc atât cu valoarea dividendelor, cât şi cu diferenţa de preţ dintre momentul achiziţionării şi momentul vânzării. La fel stau lucrurile şi în cazul obligaţiunilor, când capitalul creşte cu valoarea dobânzii încasate la scadenţă şi cu diferenţa de preţ. Acesta este exemplul cel mai complex, când se urmăreşte creşterea capitalului, atât ca urmare a unor scopuri speculative, cât şi ca urmare a remunerării efective a titlurilor respective. Când se urmăreşte fie un scop speculativ, fie remunerarea titlului respectiv, atunci capitalizarea va avea un suport fie în diferenţa de preţ dintre momentul achiziţionării şi momentul vânzării, fie din dividende, dobândă, discount etc., în funcţie de titlul cumpărat.

Dacă privim lucrurile prin prisma emitentului de titluri de valoare pe piaţa de capital, atunci capitalizarea reprezintă procesul de transformare în capital propriu a unei părţi din profitul rezultat din activitatea unei societăţi. Aceasta poate fi numai o capitalizare directă a emitentului, care însă va duce în final la o capitalizare indirectă determinată de creşterea cursului acţiunilor pe piaţă, datorită îmbunătăţirii indicatorilor de solvabilitate ai societăţii care stau la baza deciziei de a cumpăra acţiuni pe piaţă de la acel emitent.

Tot prin prisma emitentului, capitalizarea poate fi asociată şi cu valoarea şi structura capitalului pe acţiuni al unei companii. Astfel, capitalul poate fi deţinut sub formă de acţiuni comune, acţiuni preferenţiale, acţiuni comune cu drept de vot restricţionat, acţiuni fără drept de vot, acţiuni convertibile, acţiuni preferenţiale cu dividend variabil, acţiuni preferenţiale cumulative, noncumulative, etc.

Dacă compania emite acţiuni dintr-o singură categorie atunci avem de a face cu o capitalizare directă. În condiţiile în care dispune de diferite tipuri de emisiuni de capital atunci avem de a face cu o capitalizare diferenţiată sau structurată. De pildă, emisiunea de protecţie este o măsură de contracarare a preluării forţate, care constă în emiterea de acţiuni preferenţiale şi garanţii cu clauze al căror efect, în cazul preluării, ar provoca investitorilor pierderi mari. Emisiunea primară presupune emiterea de titluri financiare în scopul obţinerii de mijloace financiare necesare dezvoltării. Emisiunea suprasolicitată presupune o emisiune primară, la care subscrierea depăşeşte emisiunea în sine, ceea ce atrage creşterea pe piaţă a preţurilor titlurilor nou emise. În toate cele trei cazuri, scopul final este acelaşi, creşterea şi protecţia capitalurilor companiei.

Dacă avem în vedere evaluarea unei întreprinderi rezultată din înmulţirea cursurilor acţiunilor sale într-o zi de referinţă cu numărul titlurilor de acelaşi fel emise atunci avem de a face cu o capitalizare bursieră. Cu alte cuvinte, capitalizarea bursieră redă valoarea totală de piaţă a capitalului pe acţiuni al unei societăţi comerciale. Dacă privim acest concept în dinamică, atunci ar trebui comparate valorile la două intervale de timp de pe piaţă. Dacă cursul acţiunilor creşte, atunci putem aprecia că are loc o capitalizare propriu-zisă.