Oligopolul Global

În ultimii douăzeci de ani au avut loc un număr fără precedent de fuziuni şi achiziţii la nivel global în toate industriile. Cele mai multe sunt o încercare de a domina o piaţă specifică. Dar, în loc să fie create monopoluri care sunt subiect al acţiunilor antritrust (de exemplu Microsoft), strategia preferată este oligopolul, respectiv o situaţie în care un număr mic de companii îşi împart piaţa. În astfel de industrii - extracţia minereului de fier, bere, tutun, agrochimice, construcţia de avioane, aviaţia civilă, echipamente militare, semiconductori, ciocolată - piaţa este dominată de două, trei sau patru companii.

Oligopolul începe cu un principiu de bază al capitalismului: creşti sau mori. Presiunea investitorilor este intensă pentru ca ROI (Return On Investment - rentabilitatea investiţiilor) şi/sau valoarea acţiunilor să crească de la an la an. Dar, pe măsură ce companiile devin tot mai mari, creşterea organică devine tot mai dificilă şi, la un moment dat, creşterea productivităţii, distribuţia mai bună, un marketing deştept, îşi pierd totuşi eficacitatea. Astfel, singura cale de creştere semnificativă este achiziţia unui competitor, furnizor sau a unei alte companii într-o industrie înrudită.

Achiziţiile provoacă însă alte achiziţii. Perspectiva ca un rival să achiziţioneze o a treia companie în industrie creşte anxietatea. Aceste companii au o putere enormă - adesea tacită - asupra guvernelor, prin contribuţii politice, lobby, ameninţări implicite precum mutarea locurilor de muncă în alte ţări. Aşadar, ele influenţează politicile de subvenţii, taxe, regulile comerţului liber, reglementările de protecţie a mediului, etc.

Acelaşi model este valabil în industria filmului, în industria fast-food, bănci, medicamente. În multe cazuri, experţii companiilor sunt implicaţi la elaborarea proiectelor de legi. Pe faţă, dar aproape insesizabil, oligopoluri masive restructurează fiecare aspect al vieţii noastre.

Globalizarea a devenit piatra de temelie a strategiei firmelor. Multe companii din ţări dezvoltate sau în curs de dezvoltare au devenit jucători multinaţionali în căutare de oportunităţi pe toate meridianele lumii.

Are loc restructurarea unor industrii întregi, se schimbă bazele competiţiei. După Metcalfe şi Ramlogan (2006) modelele de evoluţie industrială sunt persistente, turbulente si determină schimbări structurale atât în fiecare industrie cât şi în compoziţia sectorială a economiei. Din cele 100 cele mai mari corporaţii din 1980 doar un sfert au mai rămas în lista din 2005.

Transformarea actuală a economiei globale este determinată de două procese: integrarea pieţelor produselor şi relocarea activităţilor economice prin „internaţionalizarea producţiei”. Astfel, lanţul valoric devine global şi companiile mai puţin integrate vertical. Alegerea locaţiilor poate fi făcută activitate cu activitate.

De asemenea, lanţul valoric poate fi descompus între mai multe companii, fie în aceeaşi locaţie, fie în străinătate (Baldwin, 2006) Aceasta permite companiilor să se concentreze pe competenţele esenţiale sau să exploateze mai eficient reţelele deschise de inovare (Chesborough, 2005) , fragmentarea activităţilor firmei, externalizarea lor în locaţii dispersate geografic, având ca rezultat formarea reţelelor internaţionale de producţie.

1. Provocările Pieţei Globale: Schimbări în Natura Competiţiei

Una din schimbările cele mai importante a fost formidabila favorizare a competiţiei ca fiind principiul organizaţional de bază a activităţilor sociale şi economice, statele au adoptat unilateral şi colectiv dereglementarea, privatizarea şi liberalizarea, ca forţe conducătoare ale politicilor economice şi ale cooperării internaţionale (Palgrave Macmillan, 2004). Schimbările în economia globală au schimbat contextul competiţiei între ţări şi regiuni (Christian Ketels, 2008) :

Prima şi cea mai discutată este creşterea competiţiei între regiuni. Numărul de locaţii care concurează efectiv pentru activităţi economice a crescut. Mai multe locaţii oferă mai multe opţiuni, în termeni de tipuri de medii de afaceri, desfăşurate în economii aflate în diverse stadii de dezvoltare. Aceste locaţii concurează pentru mai multe părţi distincte ale lanţului valoric.

A doua transformare este creşterea specializării regionale. Pentru a avea succes în pieţe tot mai concurenţiale, locaţiile trebuie să asigure companiilor o productivitate mai mare. Acesta este posibil numai dacă locaţiile se concentrează pentru crearea de condiţii adecvate pentru tipuri specifice de activităţi. Specializarea determină creşterea clusterelor în care companiile pot să beneficieze de externalităţi pozitive, oferite de furnizorii lor specializaţi, furnizori de servicii şi chiar de către rivali.