Obiectivele politicii fiscale în domeniul impozitelor directe

Politica fiscala desemneaza conceptia, masurile si actiunile statului privind impozitele si rolul lor in formarea veniturilor bugetare si finantarea cheltuielilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea si folosirea lor ca instrument de stimulare a cresterii economice. Aceasta trebuie sa asigure mobilizarea unor venituri bugetare cat mai mari, in conditiile incurajarii afacerilor economice, a investitiilor, concomitent cu promovarea echitatii in contributia fiecaruia la venituri, cu asigurarea protectiei sociale.

Politica fiscala reprezinta o anumita conceptie a statului in domeniul fiscal si ansamblul de masuri si actiuni privind locul impozitelor, taxelor si contributiilor in sistemul veniturilor bugetare, categoriile de impozite, taxe si contributii si perceperea lor, modul lor de utilizare ca pirghii de stimulare a cresterii economice, precum si realizarea eficacitatii fiscale

Prin alta abordare percepem ca politica fiscala este o componenta a politicii financiare a statului, care se prezinta prin totalitatea reglementarilor, metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si institutiilor utilizate de catre stat pentru procurarea resurselor financiare fiscale si utilizarea lor in finantarea de actiuni publice, inclusiv pentru influentarea vietii economice si sociale

Politica fiscala are un impact favorabil asupra dezvoltarii durabile a economiei numai in masura in care actiunile publice se realizeaza cu luarea in considerare a prioritatilor din fiecare etapa de dezvoltare, asigura efecte de natura economica, sociala sau de alte domenii corelate cu efortul financiar produs, imbinind armonios rationalitatea pe termen scurt cu cea pe termene mijlocii si lungi.

Astfel, politica fiscala prin continutul ei, trebuie sa asigure resurse financiare pentru existenta statului, la fel prin impozite trebuie sa creeze agentilor economici conditii favorabile pentru activitate. Totodata prin intermediul politicii fiscale se poate actiona astfel incat sa se protejeze sau incurajeze anumite ramuri economice.

Legatura politicii fiscale cu cea sociala deriva din faptul ca unele din obiectivele cu caracter social se realizeaza prin masuri de ordin fiscal, cum sunt scutirile si reducerile de impozite si taxe, aplicarea unor deduceri la materia impozabila; facilitatile fiscale acordate in functie de starea civila a contribuabilului. De asemenea prin modul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice se urmareste realizarea echitatii verticale si orizontale.

Prin intermediul politicii fiscale se poate actiona incat sa protejeze sau sa incurajeze anumite ramuri economice, prin urmare interventionismul fiscal vizeaza obiective diferite cum sunt: motivarea agentilor economici sa realizeze efectuarea de investitii in anumite domenii prioritare dezvoltarii economice si sociale a statului; cresterea calitatii si competitivitatii produselor; stimularea exportului; incurajarea micilor producatori; protejarea mediului inconjurator; stimularea agriculturii si a subramurilor acesteia, ceea ce este foarte important pentru Republica Moldova, fiind un stat preponderent agrar.

Din cele spuse mai sus deriva ca obiectivele generale ale politicii fiscale sunt:

a.)Stabilizarea economica

Instabilitatea economica pe termen scurt poate fi determinata de cauze diverse precum: fluctuatii ale investitiilor intreprinderilor si economiilor populatiei; modificari in volumul exporturilor cauzate de variatiile cererii externe; schimbari in structura comertului exterior; instabilitatea politica etc

Masurile de ordin fiscal au ca scop compensarea fluctuatiilor autonome in cadrul cererii de investitii interne si in cererea de exporturi, prevenind aparitia unor efecte auxiliare. Reducerea impozitelor alaturi de cresterea cheltuielilor publice se utilizeaza de regula in perioadele de recesiune, in timp ce masurile fiscale opuse acestora se aplica atunci cand cererea agregata tinde sa devina excesiva, determinand cresterea preturilor si deficitul bugetar. Prin urmare rezulta ca modificarile impozitelor pot fi atate de natura discretionara, cit si ca raspuns automat la variatiile marimii activitatii economice.

b.)Reglarea conjuncturala si relansarea economica

Conexiunea dintre fiscalitate si conjunctura economica sunt reciproce, astfel pe de o parte, transformarile conjuncturale influenteaza randamentul anumitor impozite si, pe de alta parte, impozitele pot fi utilizate pentru a actiona asupra situatiei economice. Rapiditatea si amploarea cu care randamentul impozitului este afectat de fluctuatiile activitatii economice reflecta sensibilitatea acestuia fata de situatia conjuncturala. Aceasta depinde de sensibilitatea bazei impozabile, dar si de metodologia de calcul a acesteia, de cotele de impozitare, precum si de modul de percepere.

Apelul la fiscalitate cu scopul de a determina reglarea conjuncturala este de cele mai multe ori calificat ca o politica de flexibilitate fiscala. Aceasta cuprinde atat masuri legate de cheltuielile publice, cat si masuri de politica monetara. Principalele tipuri de decizii in politica fiscala se refera la taxa pe valoare adaugata, impozitul pe veniturile persoanelor fizice si investitiile intreprinderilor.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice este adesea utilizat ca instrument de actiune asupra conjuncturii, deoarece el actioneaza direct asupra veniturilor disponibile ale particularilor. Prin urmare periodic, transele de impunere trebuie reexaminate tinand cont de inflatie, de randamentul asteptat al impozitului si de repartizarea dorita a marimii sale intre gospodarii corespunzator nivelului de venituri. Atunci cand se recurge la ingreunarea poverii impozitelor in cadrul unei politici restrictive, masura vine in contradictie cu rigiditatea scaderii consumului si risca sa afecteze mai mult economisirea decat consumul. Desi impozitul pe venitul al persoanelor fizice afecteaza pe toti contribuabilii, riscul cel mai mare este la nivelul celor cu venituri modeste care pierd capacitatea de a economisi. In aceasta situatie,