Motivația în muncă la SC Decor Lux SRL

1. MOTIVAŢIA-CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Motivația: definire, caracteristici de bază

Termenul motivaţie nu este uşor de definit. Din perspectiva unei organizaţii, putem spune că o persoană este motivată atunci când acea persoană lucrează “din greu”, “perseverează” în muncă şi îşi dirijează comportamentul către nişte rezultate potrivite.

Formal, motivaţia poate fi definită ca fiind măsura în care un efort persistent este dirijat pentru realizarea unui scop.

Se deosebesc cu precădere două accepţiuni majore ale motivării:

motivarea în sens restrâns: constă în corelarea necesităţilor, aspiraţiilor şi intereselor personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor atribuite în cadrul organizaţiei. Această abordare este bazată pe o viziune clasică ce are în vedere numai salariaţii sau personalul firmei.

motivarea în sens larg: rezidă în ansamblul de decizii şi acţiuni prin care se determină stakeholderii firmei să contribuie direct şi indirect la realizarea de funcţionalităţi şi performanţe de ansamblu superioare, pe baza corelării intereselor acestora în abordarea şi realizarea obiectivelor organizaţiei şi ale subsistemelor sale. Caracteristica esenţială a acestei abordări o constituie axarea asupra stakeholderilor, adică asupra acelor persoane, categorii de personal şi organisme care au interese majore în desfăşurarea şi performanţele firmei. Principalii stakeholderi care se au în vedere sunt: proprietarii, clienţii, managerii, salariaţii, sindicatul, furnizorii, banca, administraţia locală sau centrală, comunitatea locală etc.

Ca proces complex, motivarea angajaţilor trebuie abordată diferenţiat, ţinând cont de individualitatea fiecărui membru al organizaţiei, de potenţialul, nevoile, interesele, comportamentul, ambiţiile sale, de dorinţa de asumare a noi responsabilităţi. Conţinutul conceptului de motivaţie vizează, în esenţă, voinţa angajatului de a depune un efort pentru realizarea obiectivelor organizaţiei concomitent cu satisfacerea unor nevoi individuale. O astfel de abordare pune în evidenţă trei coordonate majore: nevoile, efortul şi obiectivele firmei.

Caracteristicile de bază ale motivaţiei sunt:

Efortul – Primul aspect al motivaţiei este forţa compotamentului legat de muncă al persoanei sau cantitatea de efort pe care o depune persoana în timpul muncii. Evident, acest lucru implică activităţi diverse în locuri de muncă diverse.

Perseverenţa – Cea de-a doua caracteristică a motivaţiei este perseverenţa pe care o dovedesc indivizii atunci când depun efortul pentru a-şi realiza sarcinile de muncă.

Direcţia – Efortul şi perseverenţa se referă în principal la cantitatea de muncă depusã de un individ. Calitatea muncii persoanei este însă de egală importanţă. Astfel, a treia caracteristică a motivaţiei este direcţia comportamentului legat de muncă al persoanei. Cu alte cuvinte, îşi dirijează lucrătorii, efortul lor persistent în direcţia care aduce beneficii organizaţiei? Patronii aşteaptă din partea brokerilor să sfătuiască clienţii lor asupra celor mai bune oportunităţi investiţionale şi din partea programatorilor să proiecteze software, nu să joace jocuri electronice. Aceste decizii corecte cresc probabilitatea ca efortul lor persistent să se transforme în final în rezultate acceptate organizaţional. Prin urmare, motivaţie înseamnã nu numai să lucrezi din greu ci şi să lucrezi inteligent.

Obiective – Orice comportament motivat are anumite scopuri sau obiective spre care este dirijat. Analiza s-a fãcut dintr-o perspectivă organizaţională, ceea ce înseamnă că am presupus că oamenii motivaţi acţionează pentru realizarea obiectivelor organizaţiei. Scopurile angajatului ar putea include în acest caz o atenţie bună, o productivitate înaltă sau decizii creative. Desigur, salariaţii pot fi motivaţi de scopuri care sunt contrare celor ale organizaţiei, cum ar fi absenteismul, sabotajul şi frauda.

În aceste cazuri, ei îşi dirijează eforturile persistente în direcţii care nu sunt deloc funcţionale pentru organizaţie.

În managementul organizaţiei, sensul adevărat al acţiunilor şi comportamentului angajaţilor nu poate fi descoperit fără cunoaşterea motivelor care le-au generat. Cunoaşterea motivelor nu ajută doar la mărirea eficienţei acţiunilor, la creşterea posibilităţii de explicare şi predicţie a comportamentului uman, ci şi la descifrarea valorii morale a acestuia. Mulţi manageri consideră că succesul unei organizaţii este determinat de eforturile depuse de membrii ei şi că abordarea comportamentului prin prisma motivaţiei este deosebit de dificilă. Managerii preocupaţi cu adevărat de prosperitatea organizaţiei trebuie să îşi evalueze în permanenţă oamenii cu care lucrează, să se preocupe ca angajaţii să dobandească sentimentul implicării totale în excelenţa firmei, prin programe manageriale de motivare şi antrenare a personalului.

Din punct de vedere psihologic, se poate spune că motivaţia reprezintă “ansamblul stărilor de necesitate ce se cer satisfăcute şi care îl împing, îl instigă şi îl determină pe individ să şi le satisfacă”. Din această definiţie rezultă că întotdeauna la baza conduitei umane se află un ansamblu de mobiluri care susţin realizarea anumitor acţiuni şi care sensibilizează diferit persoana la influenţele externe, făcând-o mai mult sau mai puţin permeabilă la ele. Astfel, una şi aceeaşi influenţă externă produce efecte diferite la persoane diferite sau chiar la aceeaşi persoană în momente diferite ale existenţei sale.