Motivarea Non-Financiara

Abilitatea de a-şi ţine angajaţii motivaţi este, poate una dintre cele mai importante lucruri pe care o companie de succes trebuie să aibă în grijă pentru a rămâne o companie de renume. Problema motivării nu se referă neapărat la tehnici de motivare ale angajaţilor, ci mai degrabă la cum se poate ajunge la o motivare interioară a fiecărei persoane din acea companie. De fapt, este necesar ca această motivare să vină din interiorul fiecăruia. Nimeni nu iţi poate impune să fii motivat, exact cum nimeni nu poate să impună ca un angajat să fie fericit la locul de muncă. Tot ce se poate face este crearea unui mediu profesional pozitiv, unde fiecare să înţeleagă scopul companiei, şi rolul său în atingerea acestui scop.

Ce este motivaţia? „Unui om este mult mai uşor să-i dezvolţi calităţile decât să-nlături defectele”. Cuvântul motivaţie este cel mai adesea folosit pentru explicarea comportamentului oamenilor.

Putem defini motivaţia ca un proces intern, individual, introspectiv, care energizează, direcţionează şi susţine un anume comportament. Motivaţia este o "forţă" personală care determină un anume comportament. Din punct de vedere al concepţiei manageriale pe care se fundamentează, deosebim două accepţiuni majore ale motivării:

- Motivarea în sens restrâns constă în corelarea necesităţilor, aspiraţiilor şi intereselor personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor atribuite în cadrul organizaţiei.

- Motivarea în sens larg rezidă în ansamblul de decizii şi acţiuni prin care se determinã angajaţii organizaţiei să contribuie direct şi indirect la realizarea de funcţionalităţi şi performanţe de ansamblu superioare, pe baza corelării intereselor acestora în abor-area şi realizarea obiectivelor organizaţiei şi ale subsistemelor sale.

Indiferent de conţinutul motivării, rolurile îndeplinite sunt multiple şi intense:

- Rolul managerial este cel mai direct şi constă, în esenţă, în determinarea de facto a conţinutului şi eficacităţii funcţiei de antrenare, care, condiţionează decisiv concretizarea celorlalte funcţii manageriale – previziunea, organizarea, coordonarea şi control–evaluarea.

- Rolul organizaţional se referă la impactul major pe care motivarea îl are direct şi prin intermediul celorlalte elemente manageriale asupra modului cum funcţionează organizaţia şi performanţele sale.

- Rolul individual vizează puternica dependenţă a satisfacţiilor şi insatisfacţiilor fiecărui salariat din organizaţie, a evoluţiei sale, de motivarea exercitată în organizaţie.

- Rolul economic se referă la condiţionarea indirectă, dar substanţială a performanţelor economice ale fiecărei organizaţii de motivarea ce predomină cadrul său.

- Rolul social reprezintă în fapt efectul sinergetic al preceden-telor roluri în planul elementelor psiho-sociologice.

Figura 1. Principalele roluri ale motivării

Sursa: Adoptată după Ovidiu Nicolescu

Numeroasele şi variatele motivaţii posibile se pot utiliza în cadrul organizaţiei grupat, în funcţie de anumite criterii, constituind tipurile sau formele de motivare. De regulă, tipurile de motivare sunt perechi, constituindu-se pe principiul contrastului motivaţiilor, pentru a pune mai pregnant în evidenţă deosebirile de abordare. Din punt de vedere financiar distingem:

▬ Motivarea economică (financiară) utilizează mijloacele clasice de natură economică, ce vizează satisfacerea aspiraţiilor şi aşteptărilor de ordin economic ale salariaţilor.

▬ Motivarea non – financiară are în vedere satisfacerea aspiraţiilor şi aşteptărilor de natură moral-spirituală, ce vizează în primul rând sistemul lor de valori, atitudinile, şi comportamentele salariaţilor