Monopol - Oligopol

MONOPOL/OLIGOPOL

Putine sunt persoanele care sa nu deplânga cresterea preturilor. Iar când aceasta se întâmpla într-un domeniu cu un singur ofertant, diagnosticul este clar: monopol. Cumparatorii sunt asupriti, pretul este prea mare iar cantitatea oferita este prea mica.

Asadar, in structura oricarei economii de piata, dupa cum s-a putut constata, pe lânga concurenta, apare si monopolul, fie ca o replica la concurenta, fie ca o forma modificata a acesteia. În întelesul obisnuit – luat ca o replica la concurenta – o întreprindere are situatia de monopol atunci când ea este unicul producator al unui produs omogen din ramura, în prezenta unui numar mare de cumparatori. Consecinta fundamentala este urmatoarea: pretul nu mai este stabilit, în mod exogen, prin jocul liber al fortelor pietei, ca în cazul concurentei perfecte, ci este fixat, împreuna cu volumul productiei, de însasi firma producatoare. Prin urmare, o firma pusa în situatia de a fi monopolista trebuie sa fie singura care ofera produse pe piata fara alti producatori concurenti (nationali sau straini), iar produsul sa nu fie substituibil.

În România, ca si în celelalte tari vecine, monopolul s-a constituit într-un sistem bine închegat, pe baza proprietatii socialiste si a principiilor generale de organizare si conducere centralizata a economiei. Monopolul s-a extins rapid, ajungând într-un timp relativ scurt sa predomine toate sferele de activitate economico-sociala si întregul mecanism economic, actionând în urmatoarele directii mai importante: controlul asupra nivelului preturilor, volumului productiei si calitatii productiei, exercitarea dictaturii productiei asupra consumului prin subordonarea consumatorului intereselor producatorului.

Daca în economia de piata nu se poate vorbi de un sistem monopolist, ci mai degraba de elemente monopoliste care iau nastere si se dezvolta pe un fond general de concurenta, în România, în conditiile economiei centralizate, s-a format si consolidat un sistem monopolist atotcuprinzator, din care au fost eliminate aproape toate elementele generatoare de concurenta. De abia odata cu aparitia si dezvoltarea proprietatii private încep, pe fondul general al sistemului monopolist, sa apara si sa se dezvolte sistemul concurential.

Care sunt elementele sistemului monopolist din România ce vor continua sa stânjeneasca relatiile concurentiale în formare? În cele ce urmeaza vom mentiona pe cele mai importante.

1. Mentinerea monopolului statului în calitatea lui de proprietar si de administrator asupra resurselor vitale ale economiei prin regiile autonome din sectorul extractiv (petrol, gaze, energie electrica), din industria prelucratoare, din sectoarele transporturi si telecomunicatii si prin mentinerea capitalului de stat în societatiile comerciale, prin pastrarea în administratia statului a cercetarii, învatamântului, sanatatii; de asemenea, mentinerea la proprietatea statului a unei cincimi din cele mai bune si mai fertile terenuri agricole, padurile, sistemele de irigatii; detinerea de catre stat a unor pachete de actiuni majoritare în societati comerciale din diferite ramuri industriale. În acest fel se perpetueaza monopolul statului asupra resurselor de baza. Deci, prin acest sistem vor fi controlate principalele inputuri din economie care nu vor stimula, ci vor continua sa anihilize concurenta.

2. Mentinerea unor forme de organizare cooperatiste tipic monopoliste în sfera micii industrii, a atelierelor mestesugaresti si a desfacerii marfurilor industriale la sate (cooperativele de desfacere). Desi are un statut semiautomat fata de stat, sistemul cooperativ din aceste sectoare, prin formele de organizare, controleaza direct si indirect întreaga activitate a unitatilor componente si, în primul rând, nivelul preturilor si tarifelor, nivelul productiei, sortimentatia, calitatea produselor si serviciilor etc. tocmai pentru ca organizarea sistemului este de tip monopolist.

3. Existenta în tara noastra a unui sistem industrial cu un grad mare de concentrare a productiei, aceasta având ca unica motivatie superioritatea absoluta a economiei de scara. Dupa unele aprecieri, România se afla din punctul de vedere al marimii unitatilor industriale pe locul doi în lume, dupa Cehoslovacia. Dar, pentru a caracteriza gradul de monopolizare, nu marimea în sine a întreprinderilor este importanta, ci faptul ca numai asemenea întreprinderi mari reusesc sa fabrice un numar cât mai mare de exemplare din acelasi produs, în asa fel încât sa fie înlaturate paralelismele sau, cu alte cuvinte, sa existe câte un singur producator, fie la nivelul întregii tari, fie la nivelul unor zone geografice cât mai întinse, ceea ce exclude, de regula, în mod practic, concurenta între producatori. De exemplu, în multe sectoare industriale (constructii de masini, electrotehnica, electronica, chimie, metalurgie etc.) productia este asigurata de câte un singur producator sau de un numar redus de producatori, motivul invocat fiind marimea minima a seriei de fabricatie, asigurarea specializarii, realizarea unor tehnologii de fabricatie moderne ce implica un anumit volum de productie s.a.

Pe scurt, acestea sunt principalele cauze si consecinte ale monopolismului, precum si formele pe care le îmbraca acest fenomen în cadrul economiilor de piata, ca si în cel al economiei tarii noastre.

Niste exemple edificatoare de monopol in tara noastra sunt ELECTRICA, RATB, RADET, ANRGM, ANRE chiar si ROMTELECOM desi se pare ca au inceput sa apara si noi firme de telecomunicatii care incep sa concureze cu aceasta.

Sa luam drept exemplu DistriGaz, al carei obiectiv de activitate il constituie distributia si furnizarea gazelor naturale. In mod indubitabil aceasta societate se incadreaza in cadrul monopolurilor din Romania din varii motive.

In primul rand, DistriGaz este singurul distribuitor de gaz electric din tara noastra, situatie din care deriva un numar destul de mare de avantaje.

In al doilea rand acesta are o infrastructura foarte bine pusa la punct fapt ce ii consolideaza pozitia de monopol natural si ii asigura oarecum permanenta in situatia de monopolist datorita faptului ca ar fi foarte greu pentru o noua firma sa patrunda pe aceasta piata (ma refer aici la faptul ca ar fi foarte costisitor pentru o noua firma sa creeze infrastructura necesara distribuirii gazului natural)

Aceasta pozitie ii confera posibiliatea de a fixa un pret mult mai mare decat costurile sale marginale si astfel de a obtine un profit considerabil.

In aceeasi ordine de idei, edificator in acest scop este noul abonament impus de DistriGAz. Incepand cu 1 aprilie 2005, compania care ne aduce gazul in casa a introdus

in factura un devastator abonament. Sefii celor doua companii, Distrigaz Sud

si Distrigaz Nord, impreuna cu Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul

Gazelor Naturale (ANRGN), au conlucrat si apoi au oferit celor peste doua milioane

de abonati casnici un contract obligatoriu in care sunt anuntati ca trebuie

sa achite luna de luna, pe langa valoarea gazelor consumate, si un abonament

in functie de consumul pe care l-au inregistrat in urma cu un an. In viziunea

celor trei entitati, motivatia data pentru acest bir a fost naucitoare: intretinerea

retelelor, de parca pana acum aceasta nu s-ar fi regasit in pretul gazului.

Asadar, ca si in orice alt exemplu clasic de monopol, parerea consumatorilor nu prea este luata in considerare, mai ales in cazul de fata, cand , practic acestia nu au alta optine viabila decat sa se conformeze noului plan tarifar.