Modul de organizare și funcționare al FMI

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Introducere

Fondul Monetar International., institutie specializata a O.N.U., supravegheaza buna functionare a sistemului monetar international, aceasta fiind principala functie a fondului, din care deriva alte cateva functii: supravegherea politicii monetare si a ratei de schimb din tarile membre, elaborarea de recomandari privind politica financiara pentru membri si acordarea de credite pentru tarile cu dificultati in balanta de plati, F.M.I. functionand ca un organism permanent de consultanta, in care membrii coopereaza si participa activ in sfera monetara internationala. Alaturi de O.N.U. si G.A.T.T., este una dintre cele mai mari constructii institutionale concepute de Statele Unite si intr-o masura mai mica de Regatul Unit al Marii Britanii, la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.

Scopul sau este clar: impiedicarea revenirii catastrofelor din anii '30 (scaderea brusca a activitatii economice, inchiderea frontierelor, manipularile monetare, venirea la putere a regimurilor dictatoriale), printr-un liberalism organizat, combinand, cu ajutorul statelor, respectul fata de disciplinele precise cu o cooperare internationala puternica, in scopul de a le ajuta pe cele care se afla in dificultate. Acest rol de manager al unui sistem monetar international ordonat, previzibil si stabil, cu granite deschise si care sa ofere cadrul necesar unei cresteri echilibrate in comertul mondial si in economiile tarilor membre este cel mai important rol detinut de Fond.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Modul de organizare si functionare al FMI.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
2 050 cuvinte
Nr caractere:
11 646 caractere
Marime:
34.44KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Economie
Tag-uri:
fmi, politica
Predat:
la facultate
Materie:
Economie
Sus!