Modelul IS-LM

FLUCTUATIILE:

Cresterea economica – ascendenta dinamica a PIB potential (pe termen lung fig.1):

Fig.1. Cresterea si ciclicitatea economica

Recesiunea: Y_realizat efectiv < Y_potential

MODELUL IS-LM

Începuturile macroeconomiei tin de studiul perioadei de recesiune. Keynes considera ca, pe termen scurt, exista un prag YFE (venitul national al deplinei folosinte) de la care oferta de pe piata bunurilor îsi pierde elasticitatea devenind rigida, datorita unor dezechilibre existente în economia nationala. Prin aceasta Keynes sustine ca poate exista echilibru macroeconomic la un nivel inferior deplinei folosinte. Mai mult el este precursorul curbei ofertei agregate pe termen scurt (OATS) prin relatie sub forma de “L” inversat dintre rezultatul economic general si nivelul preturilor.

Desi formalizarea modelului lui Keynes îi apartine lui John Hicks , neexistând reprezentari grafice ale curbelor cererii si ofertei agregate, în Teoria generala a folosirii mânii de lucru, a dobânzii si a banilor , se presupune ca oferta agregata, pâna la nivelul deplinei folosinte, era perfect elastica. În aceste conditii orice factor care ar fi contribuit la cresterea cererii agregate ar fi apropiat venitul national realizat (efectiv) de venitul national al deplinei folosinte (i.e. de ceea ce ulterior avea sa se numeasca venit national potential). Se poate observa în fig. 2. ca deplasarea spre dreapta a cererii agregate nu produce efecte inflationiste datorita faptului ca oferta agregata este perfect elastica (curba OA este paralela cu abscisa).

P

OA

P0

CA0 CA1

O Y0 Y1 YFE Y

Fig. 2. Curba ofertei agregate în abordarea keynesiana

Cresterea cererii agregate (CA0 la CA1) provoaca deplasarea spre dreapta a venitului national realizat (corespunzator intersectiei curbei cererii agregate cu curba ofertei agregate) si implicit apropierea de venitul national al deplinei folosinte (YFE - full employment).

Acest rezultat era oarecum firesc întrucât Marea Criza (1929-1933) a fost o criza de supraproductie, iar solutia era evidenta – stimularea cererii. Fundamentarea teoretica a acestei solutii reprezinta elementul de înnoire pe care îl aduce abordarea keynesiana.

Keynes cerceteaza componentele cheltuielilor agregate si analizeaza modul în care acestea pot sustine cresterea venitului national. Întrucât consumul populatiei nu “tinea ritmul cu cresterea veniturilor”, sunt analizate modificarile cheltuielilor bugetare (G), a investitiilor (I) si a schimburilor externe (exporturi si importuri). În privinta investitiilor se evidentiaza efectul de multiplicare al acestora asupra venitului national.

Considerând o crestere a venitului national (DY) provocata de o crestere a investitiilor (DI) vom avea urmatoarea relatie:

(1)

Întrucât înclinatie marginala spre economisire (s) este subunitara, rezulta ca valoare coeficientului (Ki) care masoara cresterea venitului national provocata de o crestere a investitiilor este supraunitara, de unde denumirea de multiplicator al investitiilor.

Pentru a studia influenta modificarilor cheltuielilor bugetare se considera urmatoarea functie de consum:

C = C0 + cYD (2)

Unde YD – venitul disponibil, adica diferenta dintre veniturile totale ale populatiei si impozitele platite (T), YD = Y – T.

Considerându-se un nivel exogen al investitiilor (I0) vom avea urmatoarea relatie:

Y = C + G + I0 (3)

Unde G – cheltuielile guvernamentale.

Explicitând variabilele de mai sus obtinem:

Y = C0 + c(Y - T) +G +I0 (4)

De unde, prin separare variabilelor avem:

Y – cY = C0 – cT + G + I0 (5)

Respectiv:

(6)

Aceasta înseamna ca sporul de venit national provocat de o crestere a cheltuielilor guvernamentale este dat de relatia:

(7)

Se demonstreaza astfel ca cheltuielile guvernamentale au un efect de multiplicare asupra venitului national similar investitiilor.

Pentru a se cerceta influenta impozitelor asupra venitului national se deriveaza relatia (6) în raport cu variabila T si se obtine:

(8)

Semnul minus arata ca relaxarea fiscala ar avea efecte pozitive asupra evolutie venitului national, dar datorita prezentei unei marimi subunitare si la numarator rezulta ca multiplicatorul relaxarii fiscale este inferior multiplicatorului cheltuielilor bugetare.

Prin urmare, cresterea cheltuielilor bugetare reprezinta un factor de relansare economica mai puternic decât reducerea impozitelor. De aici si recomandarea utilizarii deficitului bugetar ca mijloc de relansare economica.

Daca sporul cheltuielilor publice ar avea loc în conditiile unui buget echilibrat, multiplicatorul bugetar s-ar determina astfel:

(9)

Punând conditia de echilibru bugetar dG = dT, vom avea:

(10)

adica:

(11)

Aceasta înseamna ca în conditii de echilibru bugetar, cresterea venitului national este egala cu cresterea cheltuielilor publice.

Considerându-se o economie deschisa, vom avea urmatoarea relatie de echilibru a venitului national: