Modelul de Evaluare Gordon-Shapiro

In activitatea de evaluare a unei intreprinderi se poate alege diverse metode optime de identificare a valorii astfel ca se adopta in general metoda activului net corectat si metoda bazata pe cash-flow-uri actualizate, dar pe langa aceste metode care sunt bazate pe comparatii este important se se ia in considerare cat mai multe variabile caracteristice pietei pentru o cat mai buna evaluare, o obtinere cat mai corecta / reala a valorii de piata. Dar indiferent prin ce metoda se incearca evaluarea trebuie sa fim constienti de subiectivismul acestor metode pentru ca incearca transpunerea a ceva care este real intr-un model de evaluare, o parte din elementele care sunt caracteristice starii initiale a fenomenului nu sunt luate in calcul din cauza necesitatii de simplificare a calcului. Astfel chiar daca se obtine un rezultat optim prin simplul mod de a omite cateva lucruri. In calculul valorii firmei va oferii o valoare mai mica .In general metodele de evaluare utilizate pornesc de la premiza existentei pietei eficiente, caracterizata prin incorporarea in pretul de pe piata a tututror informatiilor disponibile referitoare la firma emitenta. In aceste conditii valoara actuala a unei firme este data chiar de capitalizarea bursiera a acestuia. Aplicand metodele bursiere de evaluare, se poate evidentia rapid un pret probabil de tranzactie. Valoarea intreprinderii exprima intr-o singura dimensiune estimarile pietei asupra a ceea ce intreprinderea poseda, asupra a ceea ce ea produce, asupra potentialului sau de crestere, dar si asupra riscurilor ce-i sunt asocite.

In evaluarea unei intreprinderi trebuie sa tinem cont de capitalurile proprii ale acesteia, care se compun din capitalul social constituit la infintare care poate fi modificat pe durata de viata a firmei atat in sensul de crestere cat si de scadere, reflectat intr-un anumit numar de actiuni, el are exigibilitatea cea mai indepartata pana la lichidarea firmei si reserve. Cresterea capitalurilor proprii ca urmare a tendintei de dezvoltare a intreprinderii se realizeaza fie prin sporire a capitaluilui social, fie pe calea autofinantarii.

Costul capitalurilor proprii reprezinta de fapt rata rentabilitatii ceruta de actionarii intreprinderii, care sa remunereze investitia lor in firma respective. Este foarte important marimea profitului viitor si hotararea adunarii generale cu privire la proportia de distribuire in dividende a profitului net. O dificultate este determinarea cu exactitate a dividendelor viitoare, astfel ca exista mai multe metode adiacente. Una din aceste metode este cea a lui Gordon-Shapiro.

Pentru determinarea ratei de crestere a dividendelor (g) pe actiune sunt mai multe modalitati. Determinarea lui g prin date istorice , adica daca dividendele au crescut in mod costant in trecut (se poate lua o anumita perioada de cativa ani , ex. 5 ani), se estimeaza ca pe viitor va fi acelasi lucru, astfel ca in estimarea viitoare vor fi folosite valorile istorice a lui g. Valoarea lui g in acest caz vor fi determinate prin calcularea mediei ratelor anuale de crestere a dividendelor din anii precedenti. Pe langa aceasta modalitate de calcul a lui g se mai poate determina prin prognoze ale diversilor analisti privind valorile acestuia. Avand in vedere ca aceastea se pot obtine din surse diferite, estimarile firmei pot diferii, o solutie fiind calculul unor medii a lor. Aceste calcule se bazeaza pe rata rentabilitatii degajate de investitiile firmei si rata curenta de reinvestire a profitului. Cresterea dividendelor este generata de retinerea si apoi reinvestirea unei parti din profit la o rata de rentabilitate ce depaseste rata de rentabilitate ceruta de piata.

Rata de crestere a dividendelor se poate calcula si ca medie geometrica bazata pe datele istorice, dar in general se prefera media aritmetica pentru ca se presupune ca fiecare g anual este rezultatul unei distributii de probabilitate.

Rata de crestere a dividendelor pe actiune nu este neaparat anuala, realizanduse chiar plati fractionate ale dividendelor pentru care trebui determinat g fractionat iar in functie de acesta se calculeaza g anual.

Determinarea lui g indiferent de modul de calcul adoptat, trebui facuta cu cat o mai mare precizie, pentru ca intre momentul prezent si cel la care se vor platii dividendele exista un decalaj temporal in care se poate intampla orice, toate acestea pentru obtinerea unei valori a intreprinderii cat mai exacta, cat mai aproape de realitate.

Pe langa toate aceste beneficii care ni le acorda modelul Gordon-Shapiro exista si lucruri mai putin placute (dezavantaje) si anume ca pe aplica doar intreprinderilor care platesc dividende cu o rata de crestere constanta in timp si faptul ca daca g creste cu un punct procentual duce la o crestere cu acelasi procent a costului capitalului propriu).

Modelul Gordon-Shapiro tine cont de dividendul anual urmator si de o rata de crestere anuala constanta a dividendului pe actiune pe un orizont de timp infinit (g)