Miza actuală a afacerilor

Termenul de “econmie” sau “economics” are doua înțelesuri: defineste partea activității umane prin care își dobândește cele necesare existenței si dezvoltarii umane și pe de altă parte economia este o stiință care explică această activitate. De asemenea, potrivit lui A.Marchall, știința economică reprezintă stiința care se ocupa cu studiul omenirii in ocupațiile ei obișnuite de viață.

Termenul de “economie” face referire la ștința care studiază producța, reparața și circulața resurselor. Înainte economia nu exista ca sferă de activități specifice și era inclusă în instituții sociale (familie, politică, religie). Putem spune ca se distinge o “definiție formală” și una “subiectivă”. În present sensul dominant este dat de definița formală a lui L. Robbins, pentru care “economia este știința care studiază comportamentul uman ca relație între scopurile si mijloacele rare ca utilizări alternative”(1932).Aceasta fiind aplicată în toate situațiile este apreciată ca fiind formală. În opoziție vinde definița subiectivă sau materială. Pentru autori ca Polanyi, economia este un process “proces insituționalizat” de interacțiune între “ om și mediul său natural și social”, care permite o aprovizionare cu “mijloace materiale de satisfacere a nevoilor”(1957).

Economia are o dimensiune macroeconomică si una microeconomică. Microeconomia se concentrează pe oferta eficientă aunur anumite produse. Macroeconomia se concentrează pe eficienta de ansamblu a utilizării resurelor ce se folosesc in economie, în particular realizarea unei utilizări integrale a forței de muncă, aresurselor obișnuite și creșterea producției în timp.

Modul de gândire economic indică trei aspecte atunci când este utilizat: focalizat pe acțiuni, pe intreracțiuni și pe consecințe, intenționate sau nu. A economisi însemnând folosirea resurelor astfel încat cel ce economisește să extragă ceea ce dorește. Raritatea face necesară economisirea . Cineva care are acces la resurse nelimitate nu este nevoit să economisească dar timdul fiind o resursă rară pentru muritori aceștia economisesc. Raritatea constând intr-un sacrificiu, cu cost de oportunitate, pentru a obține mai mult decât ceea ce dorești. Astfel că, modul de gândire economic clarifică procesul de economisire și alegerile făcute în condițiile constrânderilor inpuse de raritate.

Acțiunile de economisire a indivizilor în societatea modernă apar în contextual unei specializări externe. Specializarea sau diviziunea muncii după cum o numea Adam Smith , este o condiție necesară pentru creșterile remarcate în procesul de producție. Odată ce s-a stabilit diziviunea muncii se indică si debutul “Avuției națiunilor”, o mică parte a dorințelor individului pot fi implinite ca produs al proriei munci, ceea ce rezultă că fiecare individ trăieste in schimburi, sau devine negustor intr-o anumită masură, iar societatea ajunge de fapt o scocietate de schimb.

Teoria economică, în general, încearcă să explice universal social, presupunând că evenimentele apar ca urmare a alegerilor indivizilor, și mai ales a celor neintenționate. Termenul “teorie” reflectă acel mod systematic de gândire cu privire la relațiile cauză-efectdin lumea inconjurătoare. Așadar, în strânsă relație cu focalizarea pe alegere îl reprezintă accentual pe care teoria economică îl acordă individului. În general, economiștii nu pretend că indivizii știu totul și nu greșesc niciodată, modul de gândire economic presupune, într-adevăr, că acțiunile lor rezultă din compararea costurilor cu beneficiile.

Reputatul professor Peter Drucker afirmă că oamenii de afaceri parcurg o “societate a conoașterii”, care le solicită capacitatea de a surprinde și de a aplica informațiile din varii domenii ale conoașterii. Ca să fi eficace, nu este sufficient să fi intelligent să muncești din greusau să fi informat. Eficacitatea este atlceva.. Dar, ca să fi eficace, n-ai nevoie nici de vrun har special, nici de o aptitudinedeosebită și nici de vreo pregătire anume. Acum, eficacitatea individului depinde tot mai mult de capacitatea sa de a fi eficace în cadrul unei organizații, de a fi eficace în calitate de factor de răspundere. Iar eficacitatea unei societăți moderne și capacitatea sa de funcționare – poate chiar capacitatea sa de supraviețuire – depind tot mai mult de eficacitatea oamenilor care lucrează ca factori de raspundere în cadrul organizațiilor.

Profitul este defint ca fiind venitul total minus costul total.Contabilii masoară costurile explicite de producție, îndeosebi, cheltuielile ocazionate de producerea sau a livrării unui servciu. Cheltuielile nu surprind costurile totale de producție în gândirea economică. Noțiunea de profit economic include atât costurile de producție explicite, cât și pe cele implicite, pe langă cheltuieli. Profilul economic ține cont de acest fapt, pe când profilul contabil nu, în timp ce managerii nu sunt interesați doar de profilul contabil, ci și de cel economic Posiblitatea obținerii unui profit economic încurajază acivitatea antreprenorială, din perspectiva unor beneficii superioare costurilor. Antreprenorul în sine îmbracă trei forme: arbitrajul, inovația și imitația. Ultimele doua sunt versiuni mai sophisticate ale arbitrajului.

Profitul economic include nu numai plățile firmei către alții, pentru bunurile și serviciile folosite ci și pățile pentru folosirea oricăruri bunuri, pe care le furnizează chiar patronul. Astfel, firmele ar putea avea profit zero și să ramână în afaceri. Profitul reprezintă un rest, adică ceea ce rămâne din venit după ce au fost asigurate toate costurile.

Principalul mediator al schimbării este antreprenoriatul: procesul de creare a valorii prin reunirea unui set unic de resurse, în scopul exploatării unei oportunități.

Persoana care propune și realizează o afacere fiind antreprenorul, om de afaceri. Acesta trebuie să fie o persoană credibilă pentru colaboratori si terți, să aibă motivație și o voință puternică, competențe profesionale și menegeriale, concepție umanistă îndreptată spre satisfacerea la cel mai înalt nivel a dorințelor clienților. Trebuie să dispună de fonduri necesare și să obțină o perfectă coerență între proiectul propus și cel ce urmează a fi realizat.