Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ

Referat
10/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 5509
Mărime: 57.39KB (arhivat)
Publicat de: Mihaela M.
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Doctor, Conferenţiar Universitar Hămuraru Maria
Chisinau, R. Moldova

Cuprins

  1. Introducere 3
  2. I. Situația economică a Germaniei și a Japoniei după cel de-al Doilea Război Mondial. Premisele miracolului economic 4
  3. II. Evoluția economică a RFG și a Japoniei în anii miracolului economic 9
  4. Concluzii și recomandări 14
  5. Bibliografie 15

Extras din referat

Actualitatea și importanța temei abordate. Germania și Japonia constituie două supraputeri economice, statul german fiind cea mai puternică economie europeană, iar Japonia - a doua putere economică din Orient și a treia din lume (după SUA și China). Creșterea economică spectaculoasă a ambelor state, numită în literatura de specialitate „miracol economic”, prezintă un interes deosebit dacă să luăm în considerare faptul că la finele celui de-al Doilea Război Mondial Germania și Japonia se aflau în ruine, iar peste două-trei decenii și până în prezent acestea se află în vârful topului marilor puteri economice ale lumii.

Gradul de studiere a temei. Cercetări cu privire la miracolul economic german și cel japonez au fost realizate la nivel național și internațional, doar că separat pentru fiecare țară. Astfel, cel puțin în literatura română nu a fost realizat un studiu comparativ dedicat acestui subiect. Posibil că asemenea cercetări există doar că înt-un număr foarte redus în literatura străină. Tema miracolului economic german și a celui japonez este abordată deopotrivă de către economiști (Ioan Bari, Denis Auvers, Hans-Hermann Hoppe, David R. Henderson, Sorica Sava) și istorici (Jacques Droz, Ioan Chiper, Kenneth G. Henshall, Nicolae Enciu, Andrew Gordon).

Scopul cercetării constă în prezentarea și aprecierea comparativă a miracolului economic german și a celui japonez. În conformitate cu scopul propus sunt formulate următoarele sarcini: analiza situației economice a Germaniei și a Japoniei după cel de-al Doilea Război Mondial, stabilirea premiselor și factorilor care au contribuit la realizarea miracolului economic și prezentarea progresului economic al Germaniei de Vest și Japoniei în perioada posbelică.

Obiectul de studiu îl reprezintă fenomenul creșterii economice rapide în Republica Federală Germania și Japonia în perioada postbelică - miracolul economic german și cel japonez.

Metodologia de cercetare. Baza informațională a cuprins surse monografice, lucrări științifice și baze de date statistice. Iar metodele de cercetare utilizate în procesul de realizare a prezentului referat au fost: metoda istorică, analiza, comparația, sinteza, inducția și deducția. Unele date sunt prezentate sub formă de figuri și tabele.

Cuvintele cheie: creștere economică, cel de-al Doilea Război Mondial, inflație, decartelizare, monopol, zaibatsu, reformare, reconstituire, capitalism, comunism, Planul Marshall, investiții, produs național brut, produs intern brut, liberalism economic, economie socială de piață, economie de plan, șomaj, Criza petrolieră din 1973.

I. Situația economică a Germaniei și a Japoniei după cel de-al Doilea Război Mondial. Premisele miracolului economic

Al Doilea Război Mondial a fost cel mai distructiv conflict militar din istoria umanității, atât în planul pierderii de vieți omenești, cât și al economiei. Consecințele celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) au fost devastatoare în special pentru Germania și Japonia, state responsabile pentru declanșarea conflagrației și învinse de către Aliați (Marea Britanie, Uniunea Sovietică, SUA și Franța). În primul rând, ambele state au suferit pierderi umane enorme, ceea ce a însemnat reducerea considerabilă a numărului de oameni activi-economic (preponderent de gen masculin). Germania a pierdut 5,5 milioane de militari și între 1-3 milioane de civili, per total - 6,5-8,5 milioane de oameni sau în jur de 10% din totalul populației (69,310,000 locuitori la 1 ianuarie 1939). Pierderile umane ale Japoniei se ridică la 2,7 milioane, inclusiv 2,1 milioane de soldați și circa 600 000 de civili, ceea ce constituie 4% din totalul populației (71,380,000 locuitori la 1 ianuarie 1939). [14]

Industria germană a fost parțial salvată de bombardamente, dar paralizată din cauza lipsei mijloacelor și căilor de transport. Industria japoneză, în schimb, era practic desființată, activitatea economică fiind aproape nulă. În ambele state, orașele și căile de comunicație au fost distruse de bombardamentele continue, iar populația suferea de foamete, o bună parte rămânând și fără adăpost. În Germania 5 milioane de oameni au rămas fără casă (peste 20% din locuințe fiind distruse) [7, p.17], iar în Japonia acest număr se estimează la 9 milioane (40% din suprafața orașelor japoneze era distrusă) [8, 225]. În aceste condiții, populația urbană s-a redus numeric. De exemplu, numărul locuitorilor orașului Köln a scăzut de la 750.000 la 32.000 [11]. Situația a fost și mai complicată în Japonia, unde oamenii au rămas șocați de cele două atacuri nucleare americane de la Hiroshima și Nagasaki din 6 și respectiv 9 august 1945.

Inflația a atins cote maxime. În mai 1945, după semnarea capitulării necondiționate, banii germani nu aveau nicio valoare. Datorită fixării unor prețuri maximale și a emisiunii în creștere de mărci de hârtie ale Reich-ului, nu se putea găsi nici un bun, iar banii erau în mare măsură nefolositori. Prețurile erau cotate în pachete de țigări, cutii de cafea sau substituite cu untul [11]. Deprecierea a fost accelerată de existența mărcii de ocupație, emisă de către puterile aliate pentru a fi folosită în tranzacțiile dintre trupe și civilii germani, precum și datorită așa-numitei “economii a țigărilor” (piața neagră) care s-a dezvoltat în urma retragerii mărcii de ocupație [12].

Inflația în Japonia a însoțit insuficiențele producției până în anul 1949 și a ridicat de vreo 300 de ori nivelul prețurilor față de cel din anii 1934-1936 [6, p.45].

La toate aceste dificultăți, s-au adăugat și acțiunile de jaf ale soldaților ocupanți, acestea fiind resimțite în special în Germania, care a fost ocupată de 4 armate (engleză, franceză, americană și sovietică) și nu de una ca în cazul Japoniei (armata americană). În funcție de teritoriile de staționare a armatelor aliate, Germania și Berlinul au fost împărțite în patru zone de ocupație, (deși țara era tratată ca o unitate economică): americană - în sud, britanică - în nord-vest, franceză - în sud-vest și sovietică - în est.

Bibliografie

1. Denis Auvers, “Economia mondială”, București, 1991.

2. Ioan Bari, “Economia mondială”, București, 1997.

3. Jacques Droz, “Istoria Germaniei”, București, 2000.

4. Kenneth G. Henshall, “O istorie a Japoniei: de la epoca de piatră la superputere”, București, 1999.

5. Ovidiu Nicolescu, „Management comparat”, București, 1997.

6. Sorica Sava, “Japonia: fenomenul economic”, București, 1971.

7. Anreea Laura Martinescu, “Problemele Germaniei postbelice (1945-1973)”, Timișoara, 2015.

8. Andrew Gordon, “A Modern History of Japan: From Tokugawa Times to the Present”, Oxford, 2003.

9. Ioan Chiper, “Istorie Universală Contemporană (II)”, București, 2012.

10. Nicolae Enciu, Tatiana Mistreanu, “Istoria Universală Contemporană”, Chișinău, 2006.

11. Hans-Hermann Hoppe, “Dezetatizarea unei Germanii unite” (http://mises.ro/663/).

12. Oana Mădălina Socaciu, „Miracolul economic german. Cum a fost posibil?” (http://www.ir-report.ro).

13. David R. Henderson, “German Economic Miracle” (http://www.econlib.org).

14. Pierderi omenești în cel de-al Doilea Război Mondial după țară (https://ro.wikipedia.org).

Preview document

Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 1
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 2
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 3
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 4
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 5
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 6
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 7
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 8
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 9
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 10
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 11
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 12
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 13
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 14
Miracolul economic German și cel Japonez - Studiu comparativ - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Miracolul economic German si cel Japonez - Studiu comparativ.docx

Alții au mai descărcat și

Locul Germaniei în economia mondială

Dezvoltarea economică în Germania a fost un succes de-a lungul celor mai mulţi ani de după război. Cota de angajare maximă, preţuri stabile,...

Raport de țară - Germania

1. Introducere Am ales să facem o prezentare a Germaniei pentru că aceasta reprezintă țara cu cea mai puternică economie națională din Uniunea...

Locul Țărilor în Dezvoltare în Economia Mondială

Introducere Una din caracteristicile economiei mondiale contemporane este faptul că majoritatea ţărilor lumii o formează cele cu economii în...

Geopolitică - România și UE - importanța Mării Negre pentru România

1. Poziţia geografică şi geopolitică a României 1.1. Poziţia geografică România este un stat central-european de mărime mijlocie, atât din...

Tipuri ale economiei de piață

CAPITOLUL 1 ECONOMIA DE PIAŢĂ Economia de piaţă reprezintă acel mod de organizare şi funcţionare a activităţii economice în care raportul dintre...

Germania - poziție geografică descriere și analiza indicatorilor economici

Date geografice Germania (Republica federală germană) este o ţară cu o suprafaţă de 357 021 kilometri patrati (de 1,5 ori mai mare decat Romania)...

Sectorul Extern al Economiei Germaniei

Introducere Republica Federală Germania (în germană Bundesrepublik Deutschland), denumită colocvial Germania (Deutschland, sens literal: „țara...

Perfomanța Economică a Germaniei

Sistemul economic al Republicii Federale Germania se bazează pe economia socială de piaţă, politica economică fiind promovată prin instituţiile...

Te-ar putea interesa și

Management internetional - Marea Britanie

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este un stat independent în Europa de Vest. Este compus din patru ţări tradiţionale: Anglia,...

Ai nevoie de altceva?