Metode de Spălare a Banilor

Spălarea banilor este un proces prin care se dă sau se încearcă a se da o aparenţă de legalitate unor profituri obţinute ilegal de către infractorii care, fără a fi compromişi, beneficiază ulterior de veniturile respective.

Acest proces dinamic se desfăşoară în trei etape, şi anume : obţinerea şi mişcarea fondurilor obţinute în mod direct sau indirect din infracţiuni, ascunderea urmelor sau originii veniturior pentru a se evita orice suspiciuni sau investigaţii şi, în fine, disponibilizarea banilor şi reinvestirea lor în activităţi legale.

1) În etapa iniţială sau de plasare a spălării banilor, infractorul introduce profitul său ilegal în sistemul financiar. Aceasta se poate face prin împărţirea sumelor mari de bani în sume mai mici, care sunt apoi depozitate direct într-un cont bancar sau folosite în cumpărarea unor instrumente financiare (cecuri, bilete la ordin, etc.).

2) După intrarea fondurilor în sistemul financiar, are loc a doua etapă-stratificare. În această etapă, infractorul întrprinde o serie de preschimbări sau mişcări ale fondurilor pentru a le îndepărta cât mai mult de sursa din care provin, cea mai uzitată cale fiind cea a transferului electronic într-o serie de conturi din diverse bănci de pe întreg globul. Sunt preferate acele zone geografice sau jurisdicţii care nu cooperează cu organele de anchetă specializate în combaterea acestui fenomen infracţional.

3) După ce a reuşit să traverseze primele două etape ale procesului de spălare a banilor, infractorul sau grupul infracţional trece la a treia etapă-integrarea-, în care fondurile intră în circuitul economic legal. Spălătorul de bani poate acum să investească legal fondurile pe piaţa imobiliară, a bunurilor de lux sau a afacerilor, la alegere.

Cele trei etape se pot desfăşura distinct, dar pot avea loc şi simultan sau, mai des, se pot suprapune.

Prin procedeele lor ilicite, infractorii pot investi în sectoarele economiei în care activele pot fi utilizate ulterior ca maşini de spălare a banilor. În plus, într-o economie în care tehnologia avansată şi globalizarea permit transferul rapid de fonduri, lipsa de control asupra acestui fenomen infracţional poate submina stabilitatea financiară. Într-o ţară cu o situaţie financiară precară, scoaterea a milioane sau miliarde de dolari anual din procesul normal de creştere economică reprezintă un real pericol pentru credibilitatea, stabilitatea economica şi securitatea sa naţională.

Metodele de spălare a banilor

Reguli de bază ale spălării banilor

a) Anonimatul- este una din regulile spălării banilor prin care tranzacţia cu valori obţinute din infracţiuni trebuie să fie asemănătoare altor tranzacţii legale din mediul sau locul unde acestea au loc. În esenţă, numerarul nu trebuie să lase nicio pistă care să conducă la originea sa. În economiile în care se foloseşte des numerarul pentru achiziţii de mai mică sau mai mare valoare, dispunerea de acesta nu reprezintă niciun risc pentru infractor. Totuşi, în majoritatea ţărilor, aproape toate tranzacţiile cu sume mari sunt realizate nu cash, ci prin utilizarea altor mijloace de plată (cecuri, poliţe bancare, cărţi de credit), de aceea cheltuirea sau depozitarea unor sume mari de bani în numerar creează suspiciuni.

Din această cauză, infractorii au creat tehnici şi metode variate de inserare a numerarului în sistemul financiar, şi anume:

-structurarea, adică divizarea sumelor mari în sume mai mici şi depunerea acestora de către mai multe persoane în diverse conturi bancare sau utilizarea sumelor respective în vederea achiziţionării altor instrumente de plată, cum ar fi titlurile la purtător sau ordinele de plată;

-contrabanda cu numerar, prin simpla scoatere ilegala din ţară a unei cantităţi de bani în numerar şi introducerea acesteia într-o altă ţară, în general cu reguli mai puţin stricte, de obicei prin curieri sau prin ascunderea cantităţii pe vase cargo;

-amestecul fondurilor ilegale cu cele care provin dintr-o afacere legală cu numerar, sume care apoi sunt depozitate împreună.

b) Viteza- circulaţia rapidă a valorilor, pentru a nu putea fi detectate. Odată ce numerarul a intrat în sistemul financiar, fie că se află sau nu în ţara de origine, spălătorul poate utiliza avantajele create de progresele informatice (IT), metodele moderne de transmitere a banilor, pentru a-i pune rapid în circulaţie. Transferurile bancare electronice pot mişca sume mari de bani aproape oriunde în lume în doar câteva minute, fără ca deţinătorul lor să fie nevoit să treacă pe la bancă sau să implice angajaţii băncii.

c) Complexitatea. Prin împărţirea fondurilor sale în mai multe tranzacţii si viteza acestor operatiuni, spălătorul face dificilă şi uneori imposibilă munca investigatorilor de a reconstitui drumul banilor. Transferurile dintr-un cont în mai multe conturi aflate în alte ţări şi redirecţionarea ulterioară dinspre acele ţări creează un circuit complex multinaţional electronic, care face dificilă urmărirea lor de către organelle de cercetare.

d) Secretul. În ciuda faptului că secretul bancar are un scop legitim şi o justificarea comercială, acesta poate conduce la apariţia unor paradisuri financiare, ce oferă protecţie infractorilor, la nivel mondial existând aproximativ un million de corporaţii anonime, ce impun un secret financiar strict şi apără investitorii străini de investigaţii şi anchete judiciare.