Măsuri ale Inflației

O data cu declansarea primului razboi mondial august 1914 si îndeosebi dupa intrarea României în razboi august 1916 moneda româneasca intra într-o noua etapa de evolutie. Atunci a început prima mare inflatie a leului modern, din cele trei din perioadele 1916-1926, 1936-1947 si 1990-2000 care se vor succeda pâna la sfârsitul secolului XX.

Inflatia din anii 1916-1926 a fost produsa de marile cheltuieli de razboi, de considerabilele pierderi materiale si umane generate de acesta, de datoriile externe contractate de România, de obligatiile financiare impuse tarii noastre de puterile învingatoare în razboi precum si de preschimbarea monedelor straine din provinciile care s-au unit în 1918 cu tara. Emisiunea monetara a B.N.R. a sporit astfel între 1915-1924 de la 660 mil. lei la 19 205 mil. lei; aceasta s-a reflectat si într-o crestere rapida a preturilor si în deprecierea leului fata de valoarea lui din 1913 si fata de valutele solide straine. jskjdkskskskkskskskskskskskskksksk

Astfel în comparatie cu 1913 valoarea leului în anul 1918 era de 3,6 ori mai redusa pentru a ajunge în anul 1926 la cel mai scazut nivel, o depreciere de 42 ori. Inflatia a "mâncat" din valoarea leului aur 1913, 97,6%, el ramânând în 1926 doar cu 2,4% din substanta antebelica. Aceasta prima inflatie a leului a avut consecintele generale cunoscute; a condus la instabilitate monetara, economica si financiara, la scaderea standardului de trai a majoritatii populatiei dar si la o îmbogatire fara eforturi a unor categorii de agenti economici etc.

Dupa anul 1926 B.N.R. si statul român pregatesc conditiile pentru stabilizarea leului care se realizeaza la începutul anului 1929. Reforma monetara din acest an a însemnat devalorizarea oficiala a leului fata de leul aur dinainte de razboi. În acest scop statul român a contractat un mare împrumut în piata bancara externa cu conditii grele pentru economia nationala.

Leul oficial, consacrat prin stabilizarea din 1929, era reprezentat de numai 0,010 gr aur faa de 0,3226 gr a leului antebelic, kg de aur monetar fiind fixat la 111 111,11 lei; aceasta reprezenta o reducere a valorii etalonului leului de 32,26 ori în comparatie cu valoarea din anul 1913. În literatura economica a vremii leul de pâna la razboi era numit leu aur iar cel din perioada inflatiei si a stabilizarii, leu hârtie.

Prin diminuarea oficiala a valorii sale, moneda româneasca, una din cele mai puternice din Europa înainte de razboi devine una din cele mai slabe de pe continent în perioada interbelica. Aceasta reiese si din cursul oficial al leului fata de alte valute fixat la stabilizarea din anul 19291: 1 lira sterlina = 813,6 lei; 1 dolar S.U.A. = 167,2 lei; 1 franc elvetian = 32,26 lei; 1 marca germana = 39,8 lei; 1 pengo maghiar = 29,2 lei; 1 zlot polonez = 18,8 lei; o coroana ceha = 5 lei; 1 levabulgara = 1,2 lei; 1 drahma greaca = 2,2 lei etc. Stabilizarea monetara din 1929 nu a schimbat semnele monetare bancnotele si piesele metalice. Fata de cele existente pâna la 1918 s-au emis bancnote de 500 lei, de 1 000 lei si de 5 000 lei.

În perioada urmatoare, dupa criza economica mondiala din anii 1929-1933 leul stabilizat aluneca, usor la început, într-o noua perioada de inflatie, confirmata în anul 1936 prin deprecierea oficiala de catre B.N.R. cu 38%; în 1940, în conditiile declansarii razboiului al doilea mondial si sporirii cheltuielilor militare B.N.R. modifica din nou pretul aurului la 229 000 lei kg de aur monetar, ceea ce reprezinta o devalorizare, fata de valoarea leului de la stabilizarea din anul 1929, de 108%. În anii razboiului, pâna la încheierea armistitiului din august 1944, inflatia, preturile de consum au sporit de 4-6 ori. Dar cea mai spectaculoasa depreciere monetara s-a produs între august 1944 si august 1947, inflatia sporind de mii de ori printr-o masa uriasa de hârtie moneda pusa în circulatie pentru acoperirea cheltuielilor de purtare a razboiului în Vest pâna în mai 1945 si pentru plata despagubirilor si a sarcinilor armistitiului.