John Stuart Mill

1.Viata si activitatea lui J.S.Mill

John Stuart Mill s-a nǎscut la 10 mai 1806 în localitatea Pentonville, lângǎ Londra. Viitorul mare economist a fost educat exclusiv de cǎtre tatǎl sǎu , James Mill. La 10 ani străbătuse istoria universală şi literatura greacă şi latină, la 13 ani învăţase ştiinţa şi filozofia şi scrisese o istorie a Romei iar la 14 ani ştia toată economia politică ( studiase operele înaintaşilor Adam Smith şi David Ricardo) care se putea şti la vremea lui.

Între 1820-1821 a locuit în Franţa, cu familia lui Sir Samuel Bentham (fratele economistului Seremy), unde a studiat limba franceză, chimia, botanica şi matematica. În acelaşi an şi-a completat studiile cu psihologia şi dreptul roman.

Din 1822 s-a angajat la Compania Indiilor Orientale, unde a lucrat până la desfiinţarea companiei în anul 1859 . În perioada 1822-1829 a fost membru al « societăţii utilitariste » din Anglia, unde îşi expune ideile şi iniţiază o serie de dezbateri pe probleme de morală şi politică. Între 1822-1840 a desfăşurat o intensă activitate publicistică, paralel cu activitatea semnând numeroase articole în « Traveller », « Morning chronich » şi, în special, în « Westminster review » (fondată de tatăl său, James Mill).

În 1829, la 23 de ani, publică primele sale încercări de economie politică : « Eseuri de economie politică » ; în 1843 publică o carte de filosofie care a început să-l facă celebru, « Sistem de logică » iar în 1848 a publicat admirabilele sale « Principii de Economie Politică » , în doua volume. Ulterior va mai publica lucrările: “Despre libertate” (1859) şi “Utilitarismul” (1861).

După moartea soţiei sale, J.S.Mill s-a pensionat şi s-a retras la reşedinţa din Avignon, unde şi-a petrecut restul vieţii, cu excepţia perioadei 1862-1868 în care a fost membru al Parlamentului britanic. În această calitate Mill a fost preocupat de probleme cu caracter social precum :reforma agrară în Irlanda, reprezentarea politică a femeilor, reducerea datoriei publice a Angliei, reforma guvernamentală, eradicarea corupţiei, etc. J.S.Mill a fost preocupat toata viaţa de ameliorarea situaţiilor clasei muncitoare.

În comparaţie cu David Ricardo,John Stuart Mill a fost un erudit care la 12 ani citise o serie de lucrări ale clasicilor literaturii greceşti şi cunoştea mai multe limbi străine. Acest lucru s-a reflectat în opera sa economică, considerată cea mai bine sistematizată şi logic redactată din întrega Şcoala clasică engleză.

De obicei, John Stuart Mill este prezentat ca ultimul dintre marii clasici ai economiei politice. El a scris o operă în mare parte originală, deşi a suferit o influienţa puternică din partea lui Ricardo, cu care tatăl său, James Mill, a fost contemporan şi prieten. Totodată, J.S.Mill preia în opera sa o serie de elemente noi, provenite din lucrările primilor socialişti francezi, în special de la Saint Simion ori din preocupările sale parlamentare referitoare la soluţionarea unor probleme sociale legate de situaţia grea a claselor muncitoare britanice. De asemenea, opera lui J.S.Mill a suferit unele influienţe ale Şcolii istorice germane din prima generaţie (anterioară anilor 1870).

Întrebarea care l-a preocupat permanent pe J.S.Mill a fost dacă se concilia legile naturale descrise de clasici şi pe care el le-a considerat adevarate, cu aspiraţiile generoase ale acestor « eretici ». Aceasta a fost marea problemă şi dilemă care a tulburat mereu spiritul loial şi gândirea ştiinţifică a lui Mill.

3.Repartiţia

Deoarece fiecare din cei trei factori ai producţiei (munca , natura şi capitalul) pot fi apropiate separat, J.S.Mill apreciază că « societatea industrială poate fi considerată ca divizată în proprietari de sol, în capitalişti şi în muncitori productivi ».

Teoria repartiţiei avuţiei este puternic ancorată în planul socialului şi evident legată de manifestarea raporturilor sociale. Aşa se explică de ce problema repartiţiei avuţiei debutează cu proprietatea, iar proiectul său despre socialismul liberal vizează schimbarea repartiţiei şi nu a producţiei sau a circulaţiei

J.S.Mill a analizat repartiţia înaintea schimbului ceea ce la condus la aprecierea că veniturile nu sunt preţuri ale factorilor de producţie, dar această greşeală este minoră. Concepţia lui Mill referitoare la repartiţie este mai apropiată de a lui David Ricardo, decât de a lui J.B.Say. La fel ca David Ricardo, J.S.Mill nu a deosebit cele două funcţii : de întreprinzător şi de capitalist. Pentru J.S.Mill nu exista decât trei categorii de venituri şi de participanţi la procesele producţiei şi repartiţiei :

• Salariul, pentru muncitor ;

• Profitul, pentru capitalist ;

• Renta, pentru proprietarul funciar.

Acestea sunt cele trei venituri primare, întrucât « fiecare din aceste clase obţine o parte din producţie ; nici o altă clasă ,nici un alt individ nu obţine nici un alt produs, decât din acestea trei ».

Pe aceată bază, Mill apreciază că există doar trei clase productive :

• Proprietarii de pământ;

• Capitaliştii;

• Muncitorii productivi.

Toate celelalte persoane şi categorii sociale aparţin, după părerea lui, sferei neproductive.Ele sunt întreţinute din cheltuielile clasei productive şi îşi obţin veniturile prin « redistribuirea » unei părti din veniturile primare. În felul acesta, J.S.Mill restrânge populaţia la aceea ocupată în producţia materială.

4.Salariul

Mill a respins concepţia ricardiană a salariului stabilit la nivelul minimului de subzistenţa. În concepţia lui Mill acesta ar fi nivelul minim al salariului, nu salariul efectiv.

Salariul efectiv sau curent era determinat de oferta şi de cerere, înţelegand prin ofertă cantitatea de capital disponibil pentru întreţinerea muncitorilor, fondul salariului, şi prin cerere numărul de muncitori care caută de lucru. Legea aceasta era exprimată mai familiar de Cobdem, când spunea că salariul se urcă când doi patroni aleargă după un muncitor, şi scade când doi lucrători aleargă după un patron.

Salariile depind de raportul între importanţa numerică a populaţiei muncitoreşti şi capital, adică de fondurile consacrate cumpărării forţei de muncă. Acesta semnifică întoarcerea la ideea smithiană a « şfondului de salarii », viziune mai puţin pesimistă decât aceea a minimului de subzistenţa promovată de Ricardo.

Mill afirmă în mod categoric că salariul este un element al costului de producţie iar întregul produs al societăţii este creat de muncitor, însă lui îi reine doar o parte, sub forma salariului, care este parte componentă a costurilor de producţie. Cealaltă parte , produsul net, constituie sursa din care se formează profitul şi renta.

Deci salariul natural sau necesar era determinat cu timpul de costul de producţie al mânei de lucru, adică de costul vieţii muncitorului iar salariul curent tindea, în oscilaţiile sale, să se îdrepte totdeauna după el.

Această lege merită cu drept numele de lege de aramă, cu care era să o stigmatizeze mai târziu Lasalle. Într-adevăr, salariul depindea astfel de cauze exterioare muncitorului, şi de care erau cu totul străin el, munca sa şi bunăvoinţa sa.

În maniera economiştilor liberali optimişti, J.S.Mill considera că numărul populaţiei şi al forţei de muncă sunt reglate automat de evoluţia mijloacelor de subzistenţă şi a resurselor destinate plăţii muncii. Pe măsura dezvoltării societăţii dimensiunile capitalului sporesc, şi o dată cu ele, cresc şi fondurile destinate cumpărării forţei de muncă. Dacă populaţia nu creşte în aceleaşi proporţii, se va înregistra şi o îmbunătăţire a nivelului de trai.

Mai târziu J.B.Mill apreciază chiar că nu există o lege naturală a salariilor după cum a afirmat în 1869 în “ Fortnightly Review”: “nu există nici o lege de natură să facă imposibilă ridicarea salariilor astfel încât ca să epuizeze nu numai fondurile planificate de întreprinzător pentru exploatarea întreprinderii, dar chiar şi pe cele destinate cheltuielilor sale personale. Limita ridicării salariilor trebuie căutată în considerentele practice care pot ruina întreprinderea”.

5. Renta

Renta funciară este venitul proprietarului de pământ . J.S.Mill a plecat, întocmai ca Ricardo, de la ideea că nivelul rentei se stabileşte în condiţii diferite şi după alte legi, faţă de celelalte venituri. La fel ca ceilalţi clasici englezi, Mill a fost de părere că renta este efctul monopolului proprietăţii private asupra condiţiilor naturale ale producţiei. Pentru a demonstra această aserţiune Mill a încercat să lărgescă înţelesul noţiunii de monopol.