Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 19 în total
Cuvinte : 5857
Mărime: 53.93KB (arhivat)
Publicat de: Alma Duță
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Iacovoiu Viorela

Extras din referat

Investiţiile străine, în sens larg, reprezintă componenta fluxurilor internaţionale, care reflectă scopul unei entităţi, persoană fizică sau juridică, rezidente într-o ţară,de a obţine un interes,pe termen scurt sau lung,într-o companie rezidentă într-o altă ţară. Putem spune că investiţia internaţională presupune existenţa a cel puţin doi agenţi economici, agentul economic emitent şi agentul economic receptor, situaţi în spaţii naţionale diferite .

Se identifică două categorii de investiţii internaţionale: investiţiile străine directe şi investiţiile de portofoliu. Una dintre particularităţile investiţiilor străine directe este transferarea de către agentul emitent a controlului şi deciziei asupra activităţii receptorului, se realizează astfel trecerea în patrimoniul emitentului a cel puţin 10%-20% din numărul total de voturi,respectiv 10% pentru SUA, 20% pentru Franţa şi 25% în Germania, în timp ce Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) recomandă un procent de numai 10% . O altă particularitate a investiţiilor străine directe este aceea că interesul şi implicarea investitorului străin se manifestă pe termen lung, ceea ce elimină posibilitatea desfăşurării unor activităţi speculative,posibile în situaţia investiţiilor străine de portofoliu. Se realizează de asemenea internalizarea unor fluxuri investiţionale de capital(tangibile), de cunostinţe, de management, de know-how.

Agenţii economici implicaţi în investiţiile internaţionale, indiferent de forma acestora, au în vedere obţinerea de venituri, diversificarea şi accesul la piaţă. În plus specialiştii evidenţiază o serie de criterii principale care stau la baza deciziei de a investi într-o anumită ţară, cum ar fi potenţialul pieţei şi existenţa capabilităţilor locale (resurse naturale, umane, de cercetare-dezvoltare etc.). Astfel obiectivele urmărite de aceştia sunt: stabilirea unei poziţii puternice pe piaţa naţională sau câştigarea accesului la o nouă piaţă regională, accesul la factorii de producţie care au un cost real scăzut (competitivitate prin cost), accesul la resurse umane şi naturale, accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi capabilităţile de cercetare şi dezvoltare locale.

Efectele investiţiilor străine directe la nivel macroeconomic

Ne propunem să evidenţem, prin intermediul tabelului 2, efectele pe care pătrunderea capitalului străin le are asupra macroeconomiei ţării gazdă.

Implicaţiile ISD la nivel macroeconomic

Tabelul 1

Implicaţii pozitive Implicaţii negative

pe termen scurt pe termen lung

∙susţin creşterea economică ; ∙ poate determina creşterea importurilor; ∙distorsiuni economice cauzate de acţiunile investitorului străin;

∙sprijină restructurarea şi privatizarea; ∙impact negativ asupra bugetului; ∙efecte sociale şi economice datorate contractării unei poziţii de monopol.

∙generează efecte pozitive asupra balanţei comerciale; ∙creşterea şomajului. -

∙susţin creşterea veniturilor la bugetul statului; - -

∙îmbunătăţirea standardului de viaţă prin contribuţiile mai sus prezentate; - -

∙susţin creşterea investiţiilor de capital; - -

∙stimulează investiţiile interne. - -

Sursa:Iacovoiu,2009,pag. 149-153

În primul rând, ISD sprijină creşterea economică în funcţie de forma pe care o îmbracă: dacâ este vorba despre o investiţie de tip „greenfield”, creşterea economică se datorează creşterii capacităţii de producţie, a locurilor de muncă suplimentare, apariţiei unui nou consumator şi contribuabul la taxe; în cazul privatizării se poate remarca creşterea eficienţei activităţii agentului economic şi creşterea competitivităţii acestuia, permiţând supravieţuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate . Prezenţa investitorilor străini în ţara gazdă va determina producătorii autohtoni să crească eficienţa activităţii şi să îmbunătăţească calitatea bunurilor şi serviciilor prestate pentru a face faţă concurenţei în sectorul de activitate respectiv sau pentru a dobândi calitatea de furnizori ai investitorului străin. Se poate întâmpla ca firmele locale să dobândească acces la canalele de distribuţie ale investitorului străin. Sprijinirea restructurărilor şi privatizării este un aspect deosebit de important pentru firmele care necesită un volum mare de capital şi soluţii de reorganizare şi eficientizare a activităţii. ISD au posibilitatea de a genera efete pozitive şi asupra balanţei comerciale, daca investitorul produce în ţara gazdă, dar este interesat de promovarea produselor pe pieţele externe sau daca investitorul produce bunuri sau prestează servicii ce substituie importurile. Un alt efect pozitiv ar fi susţinerea creşterii veniturilor la bugetul statului, prin apariţia de noi contribuabili în economia ţării gazdă.Acest lucru ramâne valabil şi în situaţia în care se acordă anumite stimulente fiscale,deoarece veniturile bugetare cresc,din încasările din impozitele pe salarii. ISD determină creşterea investiţiilor de capital, datorită accesului investitorilor străini la sursele externe de capital.Sunt situaţii în care pieţele locale de capital nu dispun de resurse financiare pentru finanţarea unor proiecte importante,ISD pot acoperi acest deficit deoarece reprezintă o sursă directă de capital străin.Iată că pot astfel avea efecte pozitive asupra balanţei plăţilor externe prin finanţarea deficitului de cont curent. Având toate aceste contribuţii pozitive, mai sus menţionate, ISD ajută la îmbunătăţirea standardului de viaţă. Acest efect este direct simţit de către consumatorii locali. Creşte strandardul de viaţă prin reducerea preţurilor bunurilor şi serviciilor ca urmare a accentuării concurenţei prin pătrunderea pe piaţă a noi firme.

Preview document

Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 1
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 2
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 3
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 4
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 5
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 6
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 7
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 8
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 9
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 10
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 11
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 12
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 13
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 14
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 15
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 16
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 17
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 18
Investițiile străine directe în contextul aderării la sistemul monetar european - Pagina 19

Conținut arhivă zip

  • Investitiile Straine Directe in Contextul Aderarii la Sistemul Monetar European.docx

Te-ar putea interesa și

Libera circulație a persoanelor

Termenii de Referinta pentru Studiul 1 (al caror text integral este inclus în Anexa 10) necesita o prezentare generala a principiilor liberei...

Libera circulație a persoanelor și serviciilor

Rezumat al Termenilor de Referinta Termenii de Referinta pentru Studiul 1 (al caror text integral este inclus în Anexa 10) necesita o prezentare...

Sistemul bancar român

CAPITOLUL I REFORMAREA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMANIA 1.1. Scurt istoric al activitatii bancare pe teritoriul tarii noastre din cele mai vechi...

Analiza Factorilor care Favorizeaza Migrația Forței de Muncă

I. ACQUIS-UL COMUNITAR SI INSTITUŢIILE COMPETENTE PRIVIND FENOMENUL MIGRAŢIONIST LA NIVELUL UE 1. Aspecte generale privind legislaţia şi...

Economie Europeană

PARTEA I FUNDAMENTE TEORETICE SI PRAGMATICE ALE INTEGRARII EUROPENE I. Fundamentele teoretice ale integrarii Abordarea conceptuala a integrarii...

Ai nevoie de altceva?