Introducerea Primului Sistem Monetar din Principatele Române la 1867

Introducerea Primului Sistem Monetar din Principatele

Române la 1867

1.Geneza și structura sistemului monetar național din 1867

Legea monetară de la 1867, numită și “Legea pentru înființarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea monedelor naționale” reprezintă actul normative prin care se vor stabili pentru prima dată în România condițiile emisiunii, circulației și retragerii din circulație a banilor.

În 1867, eforturile în vederea organizării circulației bănești din România printr-o reformă de structură au putut așadar ajunge la un rezultat pozitiv, ca urmare a condițiilor economice și politice favorabile.

Asupra problemelor de organizare a sistemului monetar exista un consens aproape unanim: moneda României trebuia să fie emisă după sistemul zecimal și să aibă ca model francul francez.Împreuna cu reprezentanții burgheziei de diferite nuanțe, la care s-a asociat și moșierimea legată de piață, cauza creării unui sistem monetar propriu a fost susținută intr-un fel sau altul de reprezentanți ai marilor puteri la Constantinopol, după cum s-a arătat, cat și de anumiți emisari străini în România, cum a fost Thibault-Lefebvre și Victor Place.

În ce privește dezvoltarea economică a României, prevederile legii din 1867 au pus capăt rămășițelor feudale din circulația bănească, lichidând într-o anumită perioadă de timp caracterul neorganizat și eterogen al circulației; totodată, aceste prevederi au alăturat România, din punct de vedere monetar, unui grup de state din occidentul Europei. Legea din 1867 era menită să creeze condițiile monetare necesare dezvoltării într-un ritm mai rapid a capitalismului în țara noastră.

Din analiza structurii sistemului monetar din 1867, rezultă că, prin adoptarea lui, regimul politic a ințeles să înlocuiască circulația monetară neorganizată, eterogenă, specifică feudalismului și condițiilor de dependență față de Imperiul Otoman, cu o circulație bazată pe emisiuni monetare proprii, organizând sistemul monetar național după modelul francez și al grupului de state care, cu doi ani înainte, se asociaseră, sub conducerea Franței, în Uniunea Latină.

Actul adoptării sistemului monetar național în 1867 a avut un caracter progresist, el fiind menit să contribuie la stimularea economiei și, prin aceasta, la dezvoltarea țării, precum și la afirmarea dreptului la viță independentă a poporului român.

2.Adoptarea sistemului monetar național

La scurt timp după unirea Principatelor Române (1859), în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost iniţiată o lege pentru înfiinţarea sistemului monetar naţional (1860), ce a întâmpinat numeroase piedici interne (ţinând de dominaţia îndelungată a relaţiilor feudale în economie) şi externe, în special opoziţia Imperiului Otoman.

Înainte de reforma monetară din 1867, situația din sfera circulației bănești se caracteriza:

- prin lipsa unei monede naționale și existența unei mulțimi eterogene de monede străine;

- prin calitatea foarte diferită a acestor monede;

- prin utilizarea paralelă a banilor reali și a banilor fictivi, de calcul;

- prin variația foarte accentuată, de la zi la zi și de la o localitate la alta, a cursului de schimb al monedelor;

- prin specula care se grefa pe fluctuația cursurilor monetare și care imbogățea pe negustori de bani – zarafi, cămătari, bancheri - și păgubea pe producători, punând piedici în calea circulației mărfurilor.