Integrarea Europeană

1. Integrare europeană

1.1 Definirea conceptului de integrare europeană

” Integrarea Europeană este, terminologic, un proces de integrare politică, juridică, economică (și în unele cazuri sociale și culturale) ale unor state care se află parțial sau total în Europa. Termenul de integrare europeană a apărut în primul rând prin intermediul Uniunii Europene și al Consiliului European.”

1.2 Etapele integrării europene

Uniunea Europeană (UE), aşa cum o cunoaştem astăzi, îşi trage originile din Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), instituită în anul 1952. Statele membre fondatoare au fost Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Scopul acestora l-a constituit scoaterea resurselor care au fost vitale pentru războaiele mondiale – cărbunele şi oţelul – de sub suveranitatea naţională în vederea menţinerii unei păci de durată.

Încurajate de succesul repurtat, aceleaşi şase ţări au decis în scurt timp să integreze şi alte sectoare economice (de exemplu, agricultură), obiectivul acestora fiind eliminarea barierelor comerciale şi formarea unei pieţe comune. În anul 1958, cele şase state au instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). În anul 1967, instituţiile celor trei Comunităţi au fuzionat. În timp, alte state europene au aderat la ceea ce se numea atunci Comunitatea Europeană (CE) – sau, începând cu Tratatul de la Maastricht (1993), Uniunea Europeană – pe parcursul mai multor etape de extindere.

Tratatul de la Lisabona, care este un tratat de modificare, şi nu unul constituţional, a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009. Acesta modifică Tratatul privind Uniunea Europeană (Maastricht) şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Roma) şi prevede un nou cadru instituţional menit să asigure mai multă democraţie, transparenţă şi eficienţă în activităţile Uniunii Europene. De asemenea, Tratatul de la Lisabona are ca obiectiv sporirea coerenţei şi a vizibilităţii acţiunilor UE pe scena mondială.

În acest context, integrare înseamnă adoptarea de către statele membre a unor decizii comune cu privire la numeroase aspecte – aprobarea „politicilor” – într-un domeniu extrem de vast, variind de la agricultură la cultură, de la protecţia consumatorilor la concurenţă, precum şi de la mediu şi energie la transport şi comerţ.

La sfârşitul anului 1992, piaţa unică trebuia să fie finalizată în mod oficial, dar anumite domenii – precum crearea unei veritabile pieţe unice a produselor financiare – necesită încă eforturi suplimentare.

Tratatul de la Maastricht

În acest context, Tratatul de la Maastricht răspunde la cinci obiective esenţiale:

• consolidarea legitimităţii democratice a instituţiilor;

• creşterea eficienţei instituţiilor;

• introducerea unei uniuni economice şi monetare;

• dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunităţii;

• instituirea unei politici externe şi de securitate comune

Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, tratatul CEE

Obiective

- punerea bazei unei uniuni tot mai strânse între popoarele europene;

- asigurarea printr-o acţiune comună, progresul economic şi social al ţărilor lor, prin eliminarea barierelor care divizează Europa;

- îmbunătăţirea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă ale popoarelor europene;

- întărirea unităţii economiilor lor şi asigurarea unei dezvoltări armonioase prin reducerea decalajului dintre diferitele regiuni şi a rămânerii în urmă a zonelor defavorizate;

- contribuirea prin intermediul unei politici comerciale comune, la eliminarea treptată a restricţiilor din schimburile internaţionale;

- confirmarea solidarităţii dintre Europa şi ţările de peste mări şi asigurarea dezvoltării prosperităţii acestora, în conformitate cu principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite;

- consolidarea păcii şi libertăţii şi invitarea celorlalte popoare ale Europei la împărtăşirea idealului.

Intenţiile lor s-au concretizat prin crearea unei pieţe comune, a unei uniuni vamale şi prin elaborarea unor politici comune.

1.3 Crearea Sistemului Monetar European

”Crearea Sistemului Monetar European(SME) a fost negociată în cursul anului 1978. SME a constituit o nouă încercare de stabilire a unui sistem de rate de schimb fixe ale valutelor CEE, ce aveau fluctuații foarte mici și care puteau fi periodic ajustate.

SME a fost construit pe baza mecanismului ” şarpelui monetar european ”având însă unele noi caracteristici menite să favorizeze lărgirea numărului membrilor săi şi să faciliteze funcţionarea mecanismului ratei de schimb (ERM). Noile caracteristici sunt: unitatea europeană de valută(ECU), care este din sume fixe ale fiecărei monede şi indicatorul de divergenţă care să ofere simetrie în problemă grea dintre valutele care se apreciază şi cele care se depreciază. Cea din urmă a fost supusă unor lungi şi grele dificultăţi de negociere, având ca rezultat faptul că un comportament mediu trebuie să reprezinte un comportament bun, numai că aceste caracteristici nu se potriveau cu o altă caracteristică a SME, şi anume alinierea generală la politica antiinflaţionistă a Germaniei.

Sistemul cuprindea în principal mecanismul cursului de schimb (MCS) care a introdus cursuri de schimb fixe, dar ajustabile între monedele statelor CEE. Astfel, au fost necesare modificări privind politicile economice şi monetare în vederea asigurării stabilităţii cursurilor de schimb. În cadrul SME, participanţii au reuşit să creeze o zonă caracterizată de stabilitate monetară din ce în ce mai puternică şi să relaxeze treptat controalele privind circulaţia capitalurilor.”