Subventiile si ajutoarele financiare sunt incitatii pe care statul si alti contribuabili le ofera poluatorilor potentiali sau efectivi, ele putand fi utilizate pentru incurajarea reducerii poluarii sau pentru atenuarea incidentei economice a reglementarilor (ajuta intreprinderea sa suporte costul aplicand aceste reglementari).
Puterea publica, pentru a-si atinge obiectivele de mediu fixate, poate ajuta intreprinderile in luarea masurilor de protectie a mediului. Bineinteles ca, avand in vedere eficienta si efectele posibile, ajutoarele financiare sunt considerate, in general, ca avand o influenta pozitiva asupra inovatiei, constituind o sustinere pentru instrumentele traditionale.
Tinand cont de controverse, principiul poluator-platitor a admis anumite exceptii cu privire la acordarea acestor ajutoare. Astfel, ele pot fi acordate in trei cazuri:
1) daca subventiile sunt varsate pentru experimentarea unor noi tehnologii de lupta contra poluarii si pentru a se pune la punct noi echipamente ecologice,
2) daca ajutoarele financiare pot asigura o dezvoltare regionala armonioasa (de exemplu evitarea unui dezechilibru inter-regional),
3) daca ajutoarele financiare se acorda unor industrii, zone sau
instalatii existente care, fara acestea ar risca sa se confrunte cu grave
dificultati legate de implementarea unor constrangeri ale mediului intr-un termen dat. In acest caz, ajutoarele vor fi limitate in timp si nu vor crea distorsiuni la nivelul investitiilor sau schimburilor internationale.
Ajutoarele financiare pot fi de trei tipuri, si anume:
- ajutoare generale, ce vizeaza promovarea cercetarii stiintifice si tehnologice si incurajeaza actiunile de punere in practica a unor instalatii de masurare a poluarii si dispozitive de alerta,
- ajutoare pe grupe de poluatori, care
Vuta Mariana, "Politici si strategii financiare de protectia mediului" , Editura ASE, 2004
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
