Instituționalismul american

1. Introducere

Apărut pe la sfârșitul sec al XIX-lea in SUA, deja in perioada interbelică, instituționalismul devine un curent mondial, căpătând o mare răspândire in Franța, Suedia, Germania, Anglia.

Instituționalismul, evident pornește de la cuvântul “instituție”, dar până în prezent nu există o definiție unanim acceptată. Însă, cea mai mare parte a specialiștilor susțin că instituțiile economice sunt niște fenomene cu caracter stabil, care impun oamenilor un oarecare comportament obligatoriu, stabilesc o anumită ordine în activitatea lor. Exemple de instituții sunt: statul, biserica, monopolurile, familia, sindicatele, partidele politice, tradițiile, obiceiurile, actele legislative etc.

Principalele circumstanțe ale apariției instituționalismului american:

• Filosofia pragmatistă: Această tradiție filosofică a avut un mare impact asupra dezvoltării științei sociale și umanistice în SUA. Chiar dacă legătura dintre pragmatism și economie nu este complet clară, pragmatismul a creat în mod decisiv o atitudine sceptică generalizată față de toate tradițiile intelectuale Europene. Este posibil ca acest lucru să fi contribuit la proiectul instituționalist de reconstrucție a economiei pe un nou fundament.

• Tradițiile legale speciale anglo-saxone: Legea comună, legea capitalurilor, tradiția constituțională Americană. Europa Continentală a avut o tradiție legală bazată pe tradiția legii Romane iar tradiția democratică era slabă. (Alexis de Tocqueville a observat încă din anii 1830, o profundă diferență între sistemul politic American și cel European, în special legată de constituționalism, o cultură democratică și egalitarism.)

• Științele economice în America erau oarecum în urma Europei și Angliei: Nu aveau criticismul utilitarist al științei economice clasice, Adam Smith fiind încă cel mai citat economist. Utilitariștii nu erau foarte populari în Statele Unite în secolul al XIX-lea datorită culturii religiei protestante. (Tradiția utilitaristă care a înflorit în Europa a formulat argumentul că redistribuirea este un lucru bun, deoarece cei bogați au o utilitate marginală mai mică dată de ultimul dolar cheltuit decât cei săraci.)

• Izolarea: Comunicarea între continente nu era atât de ușoară ca în prezent.

• Influența Școlii Istorice Germane: Mulți economiști Americani au studiat în Germania, deoarece universitățile Germane aveau cea mai bună reputație – de exemplu Richard T. Ely.

In decurs de peste un secol, in cadrul instituționalismului au apărut o mulțime de microcurente care diferă intre ele si chiar si in chestiuni principiale. Cu toate acestea economiștii recunosc o serie de trăsături esențiale proprii tuturor instituționaliștilor :

1. insatisfacția față de nivelul ridicat de abstractizare al științei economice neoclasice și în special față de tendința statică a teoriei tradiționale a prețului;

2. solicitarea integrării științei economice cu alte științe sociale;

3. dezaprobarea empirismului cauzal al economiei clasice și neoclasice exprimată prin propunerea de a se efectua investigații cantitative detaliate.

În plus s-a pledat pentru o atitudine favorabilă intervenției statului

În evoluția sa, instituționalismul a trecut prin trei etape. Prima etapă se întinde pe parcursul primelor patru decenii ale secolului al XX-lea fiind reprezentata de așa-numitul instituționalism negativist, sau protestatar. Reprezentanții de seamă ai acestei etape au fost americanii Th. Veblen, J. Commons și W. Mitchell.

Imediat după război, prin operele lui J. M. Clark și A. A. Berle, începe cea de-a două etapă în evoluția instituționalismului. În această perioadă se trece de la critica capitalismului la înaintarea diferitelor propuneri cu privire la perfecționarea lui.

Etapa a treia, începe pe la mijlocul anilor 60-70 și se distinge prin lărgirea ariei geografice și a caracterului investigațiilor. Teoreticianul principal al acestei perioade este americanul J. Galbraith.

2. Thorstein Veblen (1857-1929)

Majoritatea ideilor prezentate de școala istorică a lui Schmoller au fost însușite de majoritatea economiștilor americani, printre aceștia numărându-se John Commons și Wesley Mitchell. Unul dintre reprezentanții principali ai vechiului instituționalism este Thorstein Veblen care pune un mare accent atât pe procesul de evoluție economică și transformare tehnologică, cât și pe felul în care acțiunea este modelată de circumstanțe .

Thorstein Veblen, întemeietorul curentului instituționalist, și-a expus opiniile în lucrările Teoria clasei bogate (neproductive) – The Theory of the Leisure Class, publicată în 1899, și în Teoria întreprinderii de afaceri – Theory of Business Enterprise, din 1904.

În prima lucrare, acesta critică obiceiurile celor din clasa superioară: consumul ostentativ și sfidător, și ca urmare deșeuri însemnate, și timpul liber, considerând că aceasta (clasa superioară) este angajată în posedarea jefuitoare a bunurilor, fără să le producă .

De altfel, prin această carte autorul a introdus noțiuni noi, precum: „clasa bogata” („leisure class”, „classe oisive”), „competiție băneasca” („pecuniary emulation”), „consum ostentativ” sau „sfidător” („conspicuous consumption”, „consommation ostentatif”), „proprietate absenta” („absentee ownership”) .

Teoria clasei bogate este considerată una din primele critici detaliate la adresa consumului ostentativ.

În esență, cea de a doua lucrare este o analiză a două motivații strâns legate, dar în același timp conflictuale: afacerile și industria.