Imprumuturile de Stat si Datoria Publica

Extras din referat Cum descarc?

IMPRUMUTURILE PUBLICE
Pe masura ce functiile statului s-au diversificat, resursele financiare ordinare, provenite din prelevari directe asupra veniturilor si averilor, nu au mai fost suficiente pentru asigurarea finantarilor angajate de catre stat, motiv pentru care autoritatile publice au apelat, din ce in ce mai mult, la resurse financiare extraordinare, menite sa completeze deficitul dintre resursele si cheltuielile publice. Categoria financiara cea mai importanta, din grupa resurselor extraordinare, o reprezinta imprumuturile publice interne si externe (sau creditul public) care cuprind sumele mobilizate din veniturile disponibile ale persoanelor fizice si juridice prin intermediul unor institutii specializate, la dispozitia statului a colectivitatilor locale si a institutiilor de stat. 
Conceptual, diferenta dintre creditul public, respectiv imprumutul public, tine de calitatea partilor contractante. Astfel, pentru statul debitor suma obtinuta de la subscriitori se denumeste imprumut, iar din punctul de vedere al creditorului (sau subscriitorului la imprumut ) poarta denumirea de credit. Creditul (privat sau public) reprezinta, pentru economiile contemporane, o sursa principala de finantare, datorita faptului ca autofinantarea nu le-ar putea imprima, singura, o evolutie ascendenta. In cazul in care se inregistreaza un deficit temporar, completarea veniturilor curente se face cu ajutorul imprumuturilor. Statul poate apela la aceasta solutie in masura in care se bucura de credibilitate pe pietele financiare interne si externe.
Desigur, intre creditul public si cel privat exista o serie de asemanari si deosebiri.1 Dintre asemanari putem mentiona urmatoarele:
- ambele sunt sume puse la dispozitia investitorilor;
- ambele se bazeaza pe principiul facultativitatii;
- au un caracter benevol;
- se obtin pe baze contractuale;
- reprezinta un transfer de putere de cumparare;
- nu se ofera gratuit ci, in schimbul unei remuneratii sub forma de dobanda.
Deosebirile dintre cele doua tipuri de credite sunt:
- calitatea debitorului difera, astfel incat, la creditul privat debitorul este o persoana fizica sau juridica, in timp ce la creditul public debitor este statul;
- creditul privat poate fi comercial, bancar, ipotecar, iar la creditul public preponderent este creditul bancar;
- documentele care stau la baza creditului sunt, in cazul celui privat, titlurile de comert, iar in cazul creditului public efectele publice (bonuri de tezaur, obligatiuni, etc). Acestea atesta calitatea de debitor al statului si confera dreptul detinatorului de a incasa dobanda. Dobanda poate fi platita din impozite si taxe in cazul in care imprumutul se utilizeaza in scopuri neproductive sau se poate suporta din valoarea creata in urma angajarii sale productive;
- creditul privat este intotdeauna benevol si rambursabil, in timp ce creditul public poate fi obligatoriu, in cazuri deosebite, si perpetuu, in sensul ca nu se ramburseaza, ci se plateste doar dobanda aferenta.
Caracteristicile cele mai importante ale imprumuturilor publice, ca opuse trasaturilor impozitului, sunt:
- caracterul voluntar, contractual, opus caracterului unilateral si fortat al impozitelor. Potentialii creditori accepta sau nu sa subscrie la imprumut, in masura in care conditiile de emisiune, de rambursare si veniturile promise corespund intereselor lor. Eventuala constrangere care poate sa apara in cazul imprumuturilor este de natura psihologica, mult mai putin importanta decat constrangerea de natura juridica din cazul impozitelor;
- imprumuturile reprezinta o resursa temporar disponibila la buget, rambursabila la scadenta creditorilor, in timp ce impozitele sunt resurse definitive, nerambursabile;
- imprumuturile publice asigura creditorilor un venit sub forma de dobanda, in timp ce impozitele nu procura nici o contraprestatie directa si imediata;
- impozitele se adreseaza generatiilor prezente, in timp ce imprumuturile vizeaza si generatiile viitoare in masura in care acestea trebuie sa contribuie la rambursarea imprumuturilor prin cresterea presiunii fiscale asupra veniturilor lor;
- imprumuturile, avand caracter contractual, se obtin relativ operativ, in timp ce impozitele sunt indoielnice, incasarea lor depinzand de realizarea bazei de impunere;
- impozitele au un randament mai mare pentru autoritati deoarece cheltuielile de percepere sunt mai mici, in timp ce in cazul imprumuturilor cheltuielile de intermediere sunt destul de ridicate. Cu toate acestea, recurgerea la imprumuturi este privita favorabil de catre potentialii creditori, in timp ce instituirea de impozite poate atrage rezistenta contribuabililor;
- efectul deflationist al imprumuturilor este mai putin puternic in comparatie cu cel al impozitelor;
- daca imprumuturile nu au destinatie economica, astfel incat sa creeze resursele de amortizare, ele se restituie din impozite, pentru acest motiv fiind denumite si impozite amanate.
Necesitatea imprumuturilor publice
Deficitul bugetar se poate manifesta pe toata durata exercitiului, iar pentru acoperirea lui autoritatile apeleaza la imprumuturi pe termen mediu si lung pe piata interna sau externa.
In afara justificarii financiare a imprumuturilor, acestea au si o justificare economica. Ele se utilizeaza alaturi de parghiile economico-financiare pentru influentarea derularii proceselor economice, constituind un instrument de conducerea vietii economice.
Justificarea politica a recurgerii la imprumuturi reiese din caracterul lor plebiscitar. In conditiile in care autoritatile care lanseaza un imprumut se bucura de increderea subiectilor economici, detinatorii se fonduri sunt dispusi sa subscrie la imprumut, iar in caz contrar resping aceasta oferta. Desigur, conditia primordiala pentru subscrierea la imprumut o reprezinta existenta fondurilor excedentare rezultate in urma consumului, prin procesul de economisire. Decizia de a plasa capitalul in titluri de stat depinde de oportunitatile de investitii existente, de atractivitatea altor plasamente financiare si de conditiile stabilite de catre stat la lansarea imprumutului. 
Sumele mobilizate, in acest fel, la dispozitia autoritatilor, sunt utilizate pentru finantarea sectorului public, avand ca destinatie consumul colectiv sau investitiile cu caracter economico-social. Ponderea cea mai mare a sumelor imprumutate se utilizeaza pentru consumul neproductiv, caz in care sunt numai un mijloc de plata si nu un capital care se investeste. In aceasta situatie, imprumutul nu aduce nici un venit, iar rambursarea lui se face din alte resurse bugetare cu caracter obligatoriu. In cazul in care imprumutul primeste destinatie productiva, atunci el este aducator de profit, iar cheltuielile sunt amortizabile din acest profit.
Destinatia imprumuturilor publice
Asa cum s-a mentionat in paragrafele anterioare, autoritatile publice apeleaza la imprumuturile de stat pentru necesitati ale Trezoreriei sau pentru asigurarea echilibrului bugetar. In prima situatie, veniturile ordinare procurate din impozite si taxe sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor planificate dar, pe parcursul executiei bugetare, poate sa apara o neconcordanta intre termenele la care sunt efectiv incasate veniturile si termenele la care sunt efectuate cheltuielile publice. Apare, in acest fel, un gol de trezorerie din nesincronizarea incasarilor si a platilor. In acelasi timp, in alte perioade, incasarile devanseaza cheltuielile fiind create o seama de excedente. Autoritatea care administreaza executia de casa a bugetului (de regula Trezoreria publica) trebuie sa cunoasca perioadele in care pot sa apara asemenea decalaje pentru a putea procura resursele necesare acoperirii golului. O posibilitate este acoperirea insuficientei resurselor prin imprumuturi de la o alta institutie cu caracter public, care inregistreaza temporar un plus de resurse sau, daca acest lucru nu este posibil, se contracteaza imprumuturi de la alti detinatori de fonduri temporar neutilizate. Creditorul de ultima instanta ramane Banca Centrala care ofera imprumutul in conditiile stabilite de lege.
Daca se constata ca deficitul bugetar depaseste exercitiul financiar, este cronic sau de dimensiuni foarte mari, pentru finantarea sa statul apeleaza la imprumuturi pe piata interna si/sau externa. Pentru a realiza acest lucru, guvernul trebuie sa se bucure de credibilitate in randul creditorilor autohtoni si al celor de piata straina. Si in acest caz, daca sumele solicitate nu sunt obtinute in totalitate se apeleaza, in ultima instanta, la imprumuturi din partea Bancii Centrale, procedeu care conduce, insa, la cresterea masei banesti in circulatie.
Imprumuturile publice contractate pot primi o destinatie productiva sau neproductiva. In prima situatie, ele sunt investite in economie, sunt aducatoare de profit, astfel incat imprumuturile se autovalorifica si isi creeaza sursele de amortizare, de plata a dobanzilor si a comisioanelor din plusvaloarea creata.


Fisiere in arhiva (1):

  • Imprumuturile de Stat si Datoria Publica.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:

* Prin apăsarea pe butonul “Descarcă acum” declar că am citit, înțeles și agreat termenii și condițiile.
* Prețul este fără TVA.


Hopa sus!