Imprumuturi de valori mobiliare

Extras din referat Cum descarc?

Dezvoltarea operatiunilor care implica imprumuturi de actiuni au cunoscut in ultimii ani o ampla dezvoltare pe plan mondial astfel incit, in prezent, aceste tranzactii reprezinta o pondere substantiala in totalul tranzactiilor efectuate pe pietele internationale de capital, iar aportul acestora la cresterea lichiditatii este semnificativ. Vom realiza in continuare o detaliere a acestor operatiuni, cu mentiunea ca acestea nu sunt reglementate si nu se utilizeaza in Romania la acest moment. 
Operatiunile cu valori mobiliare imprumutate, conform practicii internationale se pot clasifica in trei categorii: 
a) imprumuturile propriu-zise 
b) contractele repo
c) contractele sell-buyback
Ratiunile care determina utilizarea acestor tipuri de operatiuni sint fie acelea de a procura cu caracter temporar anumite valori mobiliare (este cazul imprumuturilor propriu-zise de actiuni), fie acela de a utiliza valori mobiliare detinute pentru a obtine liciditati (este cazul tranzactiilor repo si sell-buyback ). 
O operatiune propriu-zisa de imprumut presupune ca un participant pe piata de capital (imprumutat) solicita cu titlu de imprumut unui detinator de valori mobiliare (imprumutator) o cantitate dintr-un anume tip de valori, acesta devinind contractual obligat sa ramburseze aceasi cantitate din acelasi tip de actiuni. Ca regula generala, cel care ia cu imprumut actiunile este solicitat sa depuna un colateral, scopul acestui colateral fiind acela de a garanta indeplinirea in siguranta a obligatiei de rambursare. Acest colateral poate lua diferite forme: cash, valori mobiliare, sau alte tipuri de instrumente bancare. Practica internationala impune ca acest colateral sa depaseasca valoarea de piata a actiunilor imprumutate. Astfel, acesta actioneaza ca un fond tampon care protejeaza imprumutatorul de eventuala neindeplinire a obligatiilor determinata de evolutiile adverse ale pretului actiunilor. Imprumuturile pot fi efectuate pe periode nedeterminate, overnight sau pentru o scadenta prestabilita. Aceste operatiuni sint utilizate cu preponderenta in cazul vinzarilor short de actiuni.
Contractele repo reprezinta contracte in care una dintre parti se angajeaza sa vinda valorile unei alte parti care avanseaza fonduri banesti, concomitent cu angajamentul acestuia de rascumparare a acelorasi valori mobiliare, sau a unora similare, la un pret predeterminat, la o data viitoare. Cei care iau cu imprumut actiunile sint denumiti cumparatori, iar cei care ofera actiunile imprumutate se numesc vinzatori. 
Participantii la tranzactiile repo recurg la acestea cu scopul de a obtine un imprumut in vederea procurarii de lichiditati, caz in care valorile mobiliare avansate reprezinta colateralul pentru protectia impotriva riscului de nerambursare, dar aceste tranzactii se pot desfasura si cu scopul da a obtine pe o perioada determinata un control asupra actiunilor respective.
Tranzactiile repo sint practicate in cea mai mare pondere pentru instrumentele financiare cu venit fix, cum ar fi titlurile de stat, iar comisionul tranzactiei ia forma unei rate a dobinzii care este implicita in structura pretului. Astfel, valorile mobiliare sint initial evaluate la valoarea de piata curenta la care este adaugata dobinda aferenta pina la acea data. La scadenta, valorile mobiliare sint rascumparate la pretul initial plus o rata repo care a fost prestabilita la initierea tranzactiei. 
Contractele sell-buyback implica de fapt doua tranzactii, una de vinzare si una de cumparare, acestea fiind complet distincte. Un element cheie al acestor opetatiuni este acela ca tranzactia de cumparare si cea de vinzare sint executate simultan, dar cumpararea are scadenta la o data viitoare, predeterminata, fiind de fapt o tranzactie forward. Si acestea, ca si contractele repo sint specifice pietelor instrumentelor financiare cu venit fix.
Desi tipurile de operatiuni enumerate mai sus sunt incluse in aceeasi categorie, a imprumuturilor de valori mobiliare, fiecare dintre ele se practica cu preponderenta numai pe anumite piete, sau numai pentru anumite instrumente financiare. 
De asemenea, intre ele exista diferentieri fundamentale care vor fi analizate comparativ in continuare. 
Astfel, in cazul imprumuturilor propriu-zise, cel ofera actiunile imprumutate (imprumutator) nu mai retine dreptul legal de proprietate asupra acestora. Cel care primeste imprumutul(imprumutat) devine proprietarul acestora. Daca acest transfer de proprietate nu s-ar produce, tranzactia nu ar avea valabilitate, asta deoarece imprumutatul nu ar putea vinde actiuni asupra carora nu detine nici un drept legal. 
Consecinta este aceea ca, chiar daca imprumutatul inregistreaza un esec in rambursarea actiunilor, imprumutatorul nu le mai poate revendica de la cel la care acestea au fost transferate. Pentru astfel de situatii, imprumutatorul foloseste ca modalitate de protectie colateralul care a fost avansat de catre imprumutat. 
Exista insa alte drepturi care revin imprumutatorului chiar si dupa ce actiunile au fost transferate. Spre exemplu, daca imprumutul se efectueaza de-a lungul perioadei de distribuire a dividendului, imprumutatul e obligat la plata acestuia catre imprumutator. Exista si alte aspecte care se trateaza diferentiat, cum ar fi de exemplu dreptul de vot, drepturile de subscriere si cele de atribuire, splitarile, etc, modul de abordare al acestora trebuind sa fie foarte clar precizate in regulamentele si contractele care guverneaza desfasurarea acestor operatiuni. 
La rindul sau, imprumutatul are dreptul asupra oricaror beneficii rezultate din colateralul non-cash avansat. 
Spre deosebire de imprumuturile propriu-zise, tranzactiile repo pot fi privite ca o vinzare completa. Astfel, aceste tranzactii sint astfel structurate incit toate drepturile vinzatorului trec la cumparator, iar acesta le poate vinde, transfera, gaja, etc. O alta deosebire importanta fata de imprumuturile propriu-zise, o reprezinta faptul ca valorile mobiliare vindute pot fi inlocuite cu altele. Asemenea substituiri au loc mai ales pe pietele in care aceste tranzactii sint practicate pentru a procura lichiditati, in mod special in cazul titlurilor de stat, iar valorile mobiliare reprezinta colateralul.
Intr-o tranzactie sell-buyback, cumparatorul valorilor mobiliare devine proprietar al valorilor mobiliare si beneficiaza de toate drepturile care rezulta din acesta. Cumparatorul retine orice dobinda sau cupon care rezida pe durata de viata a tranzactiei. 
Intrucit specifice pietelor de capital din intreaga lume sint imprumuturile propriu-zise de actiuni si aceste prezinta un punct de interes si pentru piata nationala de capital, cele ce urmeaza se vor referi exclusiv la acest tip de operatiuni. Pe piata imprumuturilor de actiuni, imprumutatorii si imprumutatii sint ghidati de interese diferite in realizarea acestor operatiuni. Actiunile sint luate cu titlu de imprumut pentru a indeplini obligatii de livrare in situatia in care aceste actiuni nu sint detinute. Mai concret, principalele situatii sint enumerate in continuare:
a) se doreste vinzarea unor actiuni care in prealabil au fost cumparate, dar nu au fost inca decontate, deci nu se afla inca in contul celui care intentioneaza sa le vinda
b) se initiaza pozitii short (se vind actiuni nedetinute)
c) este necesara livrarea actiunilor ca urmare a exercitarii drepturilor care rezida de la instrumentele derivative (de exemplu exercitarea


Fisiere in arhiva (1):

  • Imprumuturi de valori mobiliare.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Descarca gratuit aceast referat (0 €)

Completezi numele, prenumele și adresa de email. După aceea primesti prin email link-ul pentru descărcare. Completeaza o adresă de email validă.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.



Hopa sus!