Impozitul pe Clădiri și Terenuri

Suportul juridic folosit în aşezarea şi perceperea veniturilor bugetare îl reprezintă actele normative aprobate cu privire la instituirea lor, precum şi cele metodologice de aplicare, emise, de regulă, de către Ministerul Finanţelor Publice. Reprezentativ pentru cadrul juridic de acţiune în această direcţie este Codul Fiscal care acoperă, în plan juridic, problematica veniturilor bugetare şi stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele din bugetul de stat şi bugetele locale, precum şi modul de aşezare (calcul) şi plată a acestora.

În Codul Fiscal ca act normativ s-au avut în vedere anumite repere de acţiune ca: respectarea principiilor impunerii (neutralitatea, certitudinea, eficienţa impunerii şi echitatea fiscală), posibilitatea modificării şi completării, elaborarea de norme, fixarea răspunderilor şi competenţelor în materie de cod fiscal. Se remarcă în Codul Fiscal şi definirea unor termeni de specialitate, dar şi reguli de aplicare generală în aşezarea şi perceperea veniturilor bugetare.

Aşezarea şi perceperea veniturilor bugetare ce fac obiectul Codului Fiscal au în vedere în prezentarea lor delimitarea principalelor elemente tehnice definitorii precum: subiect, plătitor, contribuabil, obiect, bază de calcul, unitate tehnică de evaluare, înlesniri la plată.

Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal au rolul de a exprima în mod explicit principiile şi regulile prezentate prin lege, de o manieră care să clarifice pe toţi cei implicaţi în aşezarea şi perceperea veniturilor bugetare.

Prevederile din normele metodologice sunt elaborate în mod unitar pentru toate impozitele din Codul Fiscal, privind noţiuni şi termeni de specialitate. În acelaşi timp, pentru fiecare venit bugetar în parte apar şi precizări metodologice determinate de specificul acestuia, cu referire la obiect, bază de calcul, cote, termen de plată, înlesniri.

1. Impozitul pe clădiri

1.1. Cadrul juridic:

Actele normative utilizate sunt:

- Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal;

- Hotărârea Guvernamentală 783/2004 privind aplicarea nivelurilor impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora;

- Hotărârea Consiliului Local nr.566/28 decembrie 2004 privind impozitele şi taxele locale;

- O.G. nr.83/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificările şi completările ulterioare ale Legii nr.571 din 2008 privind Codul fiscal.

Impozitul pe clădiri reprezintă o contribuţie bănească anuală ce se datorează bugetului local, de orice persoană fizică sau juridică pentru clădirile aflate în proprietate, indiferent de locul unde sunt situate şi de destinaţia acestora.

În cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau în folosinţa, după caz, a altei persoane şi pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar.

În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.

Obiectul impozabil îl reprezintă clădirile proprietate a persoanelor fizice şi juridice, clădirile proprietate publică sau privată a statului, ce sunt administrate sau date în folosinţa unor contribuabili.

Clădirile noi dobândite în cursul anului, indiferent de forma de intrare în proprietate, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite. Clădirile demolate, distruse, clădirile transmise în administrarea sau în proprietatea altor contribuabili în cursul anului se scad de la impunere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una din situaţiile menţionate. Scăderea de la impunere se acordă proporţional cu partea de clădire supusă unei situaţii şi cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal.

Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deţinută de o persoană juridică aflată în funcţiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizarii.