Globalizarea

1.Ce înseamnă globalizarea?

Globalizarea reprezintă un termen tot mai des întâlnit în prezent, însă o definiție concretă care să cuprindă adevărata semnificație a acestui cuvânt nu a fost încă găsită. Termenul de “globalizare” este de origine anglo-saxonă, sinonim cu un cuvânt din limba franceză care este mondialisation. Acest concept, după cum s-a apreciat de unii specialiști, a fost lansat de către Theodore Levitt prin articolul Globalizarea pițelor. Reflectând o importantă schimbare ce se produce în lume, o ruptură de trend, neologismul a fost rapid asimilat, vorbindu-se astăzi frecvent de global-economie, piețe globale, comunitate globală etc. Însă globalizarea își are rădăcini încă din timpul marilor colonii imperiale, când europenii și-au pus amprenta asupra unor teritorii, cu care interacționaseră prea puțin în trecut.Ea este văzută, în general, ca un fenomen negativ prin care un popor sau o anume civilizație se impune și valorile sale sunt asimilate de un alt popor sau o altă civilizație, în dauna valorilor culturale și morale pe care acesta le posedă. Odată cu dezvoltarea civilizațiilor, acestea au început, inevitabil să interacționeze una cu alta, astfel s-au amestecat culturile și au apărut noi civilizații, de multe ori mai puternice și mai evaluate. Localizarea mai recentă a începuturilor globalizării se face cu o rațiune bine întemeiată, aceea a tehnologizării, care reprezintă și cauza principală a apariției acestui proces.

Specialiști din diferite domenii au definit procesul de globalizare în funcție de domeniul din care fac parte, precum și de viziunea pe care și-au format-o cu privire la acest termen. Pentru un economist, globalizarea este asociată cu activitățile desfășurate de companiile multinaționale în scopul obținerii de plusvaloare dincolo de frontierele naționale ale țărilor din care provin. Anthony Giddens oferă o semnificație care conține elemente preponderent sociologice, numind acest proces “intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni, care leagă locuri aflate la mare distanță unele de celelate, ajungând să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procesele prezente pe o arie de la mulți kilometri depărtare și viceversa...”. Johannes Varwik spune că “este un proces al creșterii numărului legăturilor dintre societăți și domenii-problemă.” Elmar Alvater proclamă că e “procesul de surmontare al granițelor apărute de-a lungul istoriei.El devine, astfel, sinonim cu eroziunea (dar nu și cu dispariția) suveranității statelor naționale și se înfățișează ca o <<detașare >> a economiei de piață față de normele morale și legăturile instituționalizate dintre societăți…”, iar Thomas L.Friedman spune că prin globalizare noi am devenit și suntem “un singur fluviu”. Lista poate continua, întâlnindu-se diferite legături ale termenului de globalizare cu o mulțime de termeni ce fac parte dintr-o diversitate de domenii.

2.Caracterul globalizării

Unii critici semnalează faptul că GLOBALIZAREA este mai des afirmată, decât definită, imprimându-i-se adeseori un caracter vag și inconsecvent. În sprijinul acestui character sunt aduse două argumente:

a) substituirea frecventă, de către unii autori a noțiunii “globalizare” și ”internaționalizare”;

b) interschimbarea termenului ”interdependență economică” și ”globalizare”.

“Internaționalizarea” vizează procesul de intensificare a conexiunilor dintre domenii naționale, care aparțin unor țări divizate prin frontiere bine trasate, precum și prin intervale de timp substanțiale (necesare, în special, pentru parcurgerea distanțelor dintre teritoriile lor); “globalizarea” se referă la procesul prin care relațiile sociale (în sens larg, cuprinzător) dobândesc o relativă decupare de coordonate spațiale date de distanțe și granițe, fiind conduse și organizate, în tot mai mare măsură, pe baza unei unități (existențiale) planetare. Primul termen evocă un ansamblu format din țări configurate prin granițele lor, iar al doilea evocă o textură de rețele transfrontaliere și interconexiuni globale. Frontierele devin neclare și tot mai vagi, fără însă ca “sistemul frontierelor” să nu mai fie deocamdată în vigoare. Procesul de globalizare nu poate fi privit doar din perspectivă economică, el incluzând și aspecte politice, sociale – în sens restrâns –, ecologice, etc.; nu reprezintă un simplu proces evolutiv către o economie mondială mai integrată și mai interdependentă. Ea implică nu doar mutații cantitative, dar și o modificare calitativă fundamentală în sistemul internațional, respectiv apariția și dezvoltarea interconexiunilor globale, a rețelelor transfrontaliere, manifestându-se tot în mai mare măsură tendința prin care lumea devine deja “o sferă socială relativ fără granițe ”.

3 Factori ai globalizării

La baza globalizării se află o serie de evoluții economice, social-politice și cultural-umane complexe, caracteristici economice mondiale a ultimelor 20 de ani ai secolului trecut și primilor ani ai noului secol și mileniu. Principalii factori determinanți ai globalizării și implicațiilor acestora considerăm a fi: