Fraudă și Eroare în Auditul Financiar

FRAUDĂ ȘI EROARE ÎN AUDITUL FINANCIAR

Termenul „audit” este de origine latină și derivă din verbul „audire” care înseamnă „a asculta”. Mai târziu, acesta își are originea în verbul „to audit”, din limba engleză care are semnificația de „a verifica, a examina”.

Prin audit se înțelege: „examinarea profesională realizată de o persoană independentă, autorizată, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele a situațiilor financiare anuale”. Unul dintre obiectivele principale ale auditului financiar constă în creșterea credibilității informațiilor din situațiile financiare, informații pe care se bazează utilizatorii în luarea deciziilor.

Fraudă și eroare - concepte

Pot exista circumstanțe în care situațiile financiare conțin denaturări ce pot apărea din erori sau fraude. Natura acțiunii este elementul care face diferența între eroare și fraudă. În cazul erorii acțiunea nu este intenționată, în timp ce la fraudă acțiunea este deliberată.

Termenul de eroare face referire la prezentarea eronată în situațiile financiare, inclusiv omisiunea unor sume sau a prezeentării de informații, ca de exmplu:

o o greșeală care a apărut în momentul colectării sau procesării datelor care stau la baza întocmirii situațiilor financiare;

o estimarea contabilă incorectă rezultată în urma omiterii sau interpretării greșite a faptelor;

o greșeală ce poate apărea în urma aplicării principiilor contabile care fac fac referire la evaluare, recunoaștere, clasificare, prezentare sau furnizare de informații.

Frauda reprezintă actul intenționat al unei persoane sau al mai multor persoane din conducerea entității, dintre terți sau angajați, dintre cei responsabili cu guvernanța, care se uzează de înșelăciune pentru a obține un avantaj ilegal sau nedrept.

Termenul de fraudă este foarte vast, dar auditorul este interesat de acțiunile frauduloase care au ca rezultat denaturarea informațiilor din situațiile financiare.

În funcție de autorii acesteia, putem întâlni:

 la nivelul conducerii, săvârșită de una sau mai multe persoane dintre cele însărcinate cu guvernanța sau din conducere;

 comisă de angajați, atunci când presoanele implicate sunt angajate în entitate.

Există două tipuri de prezentări eronate intenționate care prezintă importanță pentru auditor: prezentări eronate care sunt rezultatul unor raportări financiare frauduloase și prezentări eronate rezultate în urma însușirii necuvenite a unor active.

„Prezentarea eronată prin raportarea financiară frauduloasă implică prezentări eronate intenționate care includ omisiuni ale valorilor sau dezvăluirilor de informații în situațiile financiare pentru a induce în eroare utilizatorii acestora.” Acestă raportare poate fi realizată prin: falsificare, manipulare, modificare a înregistrărilor contabile sau a documentelor justificative care sunt baza pe care se întocmesc situațiile financiare, declarații greșite în situațiile financiare care fac referire la tranzacții, evenimente sau alte informații semnificative, chiar și omiterea intenționată a acestora; aplicarea principiilor contabile într-un mod greșit și intenționat.

Uneori, conducerea întreprinderii, manipulează veniturile acesteia pentru a duce în eroare utilizatorii situațiilor financiare. În acest mod poate fi influențată percepția acestora în legătura cu performanțele și profitabilitatea înregistrate de entitate.

Cel de-al doilea tip de prezentare eronată prin deturnare de active are la bază furtul de active, săvârșit, în general, de către angajați. Uneori, și conducerea poate sustrage active, aceasta fiind mai capabilă să facă acest lucru deoarece poate să ascundă asemenea fapte în moduri care sunt foarte greu de depistat.

Delapidarea de active poate fi realizată prin:

- sustragerea veniturilor prin însușirea încasărilor din contul de creanțe sau devierea în conturile personale a veniturilor;

- sustragerea de active necorporale sau corporale (furtul stocurilor pentru folosirea în scopuri personale sau pentru a le vinde, sustragerea proprietății intelectuale, etc.);

- determinarea unei unități să plătească pentru servicii sau bunuri pe care nu le-a primit (plăți către furnizori fictivi, către angajați care nu există, mită plătită de unii furnizori angajaților care se ocupă cu achizițiile pentru a cumpăra la prețuri majorate produse);

- folosirea bunurilor ce aparțin entității în scopuri personale, fie ca garanție pentru împrumut personal, fie pentru un împrumut către o parte terță.