Formele rentei funciare

Revenirea problemelor rentei in actualitate este determinata de manifestarea cu evidenta a caracterului limitat al resurselor naturale, unele dintre ele aflandu-se intr-o stare de criza prelungita. Daca abordarea rentei s-a circumscris initial agriculturii, respectiv factorului de productie pamant, ca plata, recompensa ce revenea proprietarului acestuia pentru cedarea dreptului de folosinta al pamantului, ulterior, notiunea rentei a fost atasata tuturor factorilor de productie a caror oferta este rigida, sau putin elastica.

De-a lungul timpului, reflectand realitatile intalnite, notiunea de renta a dobandit o larga utilizare, atribuindu-i-se mai multe semnificatii. In raport cu acestea, se pot contura trei acceptiuni cu privire la renta:

a) intelesul uzual, conform caruia renta ar reprezenta un venit fara munca (rezultat ca urmare a detinerii in proprietate a unui anumit factor de productie);

b) cel rezultat din gandirea economica clasica (tezele lui D. Ricardo), dupa care pamantul, ca factor de productie limitat cantitativ, produce un venit cu caracter de renta;

c) cel din economia moderna, care priveste renta ca un tip calitativ de plata, specific unui factor de productie special (cu oferta rigida sau putin elastica)

Din randurile conceptiilor referitoare la renta mai importante sunt cele ale scolii clasice engleze si ale scolii marginaliste.

Reprezentantii scolii clasice (William Petty, Adam Smith si David Ricardo) limitau sfera manifestarii rentei doar la ramura de baza a acelei vremi - agricultura, subliniind ca formarea rentei s-ar datora "darniciei naturii". Evident, aici este vorba de renta funciara.

W. Petty arata ca renta reprezinta surplusul obtinut pe un teren dupa ce s-au scazut cheltuielile ocazionate de cultivarea acestuia. Marimea rentei, in acceptiunea sa, este dependenta de cererea si oferta de produse agricole, sporirea cererii marind pretul cerealelor si nivelul rentei.

Adam Smith considera ca renta este pretul platit pentru folosirea pamantului ca factor de productie. Recunoscand contributia naturii la formarea rentei a sesizat legatura ei cu pretul, in sensul ca renta intra in alcatuirea pretului marfii in alt fel decat salariul si profitul. Salariul si profitul sunt cauzele pretului, pe cand renta este efectul acesteia. Tot el sesizeaza ca renta funciara depinde atat de fertilitatea solului cat si de pozitia acestuia.

David Ricardo este considerat creatorul teoriei profunde si complexe a rentei moderne. El subliniaza ca formarea rentei are la baza fertilitatea inegala a terenurilor agricole. In conceptia sa renta reprezinta o parte din produsul pamantului care se plateste proprietarului funciar pentru folosirea "fortelor originale si indestructibile ale solului". Deoarece cererea de produse agricole este in crestere iar productia obtinuta pe terenurile cele mai fertile este insuficienta acoperirii acesteia, produsul se vinde la pretul produsului mai scump, datorat cheltuielilor de pe terenurile cele mai defavorabile luate in cultura pentru acoperirea cererii. El a analizat renta funciara atat static (descoperind mecanismul de formare a rentei funciare) cat si dinamic (evolutia acesteia sub impactul diversilor factori).

J.B.Say - autorul teoriei trinitare (conform careia muncii ii revine salariul; capitalului - profitul si pamantului - renta) sustinea ca "renta este o recompensa pentru serviciile aduse de pamant".

Scoala marginalista, indeosebi varianta ei nord-americana (reprezentata prin J.B.Clark) extinde sfera de manifestare a rentei si aduce o noua viziune cu privire la natura sa. Astfel, se subliniaza ca renta se formeaza pe baza legii randamentelor neproportionale si a productivitatii factorilor de productie, este o categorie universala cu aplicabilitate in toate domeniile vietii economice.

In tara noastra, toti marii economisti au studiat cu atentie natura si formele rentei (I. Ionescu de la Brad, P.S. Aurelian, Stefan Zeletin, I. Raducanu). Reputatul profesor si economist - Virgil Madgearu - aprecia ca renta diferentiala isi datoreaza existenta legii fertilitatii descrescande a solului. Tot el arata ca renta este intotdeauna un extraprofit conditionat de faptul ca unul din factorii de productie are un anumit avantaj si se afla in posesiunea exclusiva a cuiva, iar renta diferentiala este o categorie economica generala.

In economia contemporana teoria rentei a cunoscut noi dezvoltari si interpretari ca urmare a unor imprejurari legate de: diversificarea factorilor de productie, accentuarea raritatii unor factori, utilizarea simultana a unui sistem de tehnici si tehnologii etc. Se sustine valabilitatea universala a rentei, ca fenomen comun tuturor activitatilor economice (nu numai agriculturii).

Avand in vedere cele subliniate, se poate afirma ca renta reprezinta venitul ce revine posesorului oricarui factor de productie limitat, oferta acestuia fiind rigida sau foarte putin elastica. In cazul in care utilizatorul unui astfel de factor nu este proprietarul sau, renta constituie plata pentru folosirea temporara a lui.

Natura rentei funciare a constituit o problema foarte disputata in gandirea economica, diversele explicatii ale acesteia putandu-se grupa, totusi, in doua:

- explicarea rentei pornind de la forma de proprietate asupra pamantului, aceasta reprezentand ceea ce pretinde si incaseaza proprietarul funciar de la utilizatorul terenului respectiv;

- explicarea rentei pornind de la comportamentele agentilor economici pe piata factorilor de productie, originea rentei gasindu-si explicatia in: raritatea terenurilor, diferenta de fertilitate, pozitia diferita fata de piata, eficienta investitiilor facute pe diferite terenuri, etc.

Rigiditatea ofertei poate avea cauze multiple: naturale, tehnologice, economice, sociale etc. In functie de cauzele ce stau la baza ei, renta poate dobandi caracter de venit stabil sau de venit temporar.

Chiar daca poate proveni din folosirea oricarui factor de productie, renta se deosebeste de celelalte venituri fundamentale prin continut si functii, dar, mai ales, prin mecanismul de formare.

Mecanismul formarii rentei. Legea randamentelor neproportionale

Renta se deosebeste de celelalte venituri (salariu, dobanda profit) prin continut, functii specifice si mecanism de formare. La baza formarii rentei se afla Legea randamentelor neproportionale (cunoscuta initial sub denumirea de "legea fertilitatii descrescande").

O anumita perioada de timp, actiunea legii era restransa numai in domeniul agriculturii, iar valabilitatea ei era limitata doar la zona randamentelor descrescatoare rezultate din folosirea unei suprafete de teren. Ulterior, sub incidenta progresului stiintifico-tehnic, s-a determinat ca folosirea tuturor factorilor de productie (naturali, materiali, umani) se afla sub influenta acestei legi. Practic, arata ca, folosirea unor fractiuni egale din acelasi factor de productie, asigura randamente diferite: la inceput crescatoare,apoi stationare, iar in final descrescatoare.

Daca obtinerea rentei este conditionata de randamentele proportionale,

marimea ei depinde de volumul productiei marginale, realizata prin folosirea unei cantitati suplimentare dintr-un factor de productie.

Aceasta productie suplimentara are o evolutie inegala, oscilanta: creste, stationeaza sau scade, in functie de proportia in care se combina factorul variabil cu cel constant.

Excedentul de produse ce poate fi obtinut in urma folosirii unui factor de productie cu calitati superioare celor medii, reprezinta forma materiala a rentei.