Forme ale Inflației

Forme ale inflatiei

Abordãrile anterioare ale definitiei inflatiei au o trãsãturã comunã: legãtura dintre evolutia salariului si a somajului si fenomenul inflationist de crestere generalizatã a preturilor. Nu orice crestere de preturi este inflationistã, ci doar cresterea generalizatã, de duratã a indicelui general al preturilor de consum, unele preturi având o evolutie mai rapidã decât altele.

Este unanim recunocut cã o crestere de preturi poate fi apreciatã ca o manifestare a inflatiei dacã parcurge urmãtoarele etape:

1. cresterea preturilor pânã la atingerea unui prag critic de alertã, determinat în functie de conditiile fiecãrei economii în parte. Pe termen scurt aceastã crestere este stimulativã pentru economie, cresterea preturilor devansând cresterea costurilor;

2. depãsirea pragului de alertã determinã începutul manifestãrii dezechilibrelor economice;

3. accentuarea dezechilibrelor marcheazã momentul în care cresterea în continuare a preturilor este consideratã inflatie. Aceasta este etapa în care guvernele trebuie sã intervinã cu mãsuri antiinflationiste de atenuare a cresterii preturilor.

Cresterea inflationistã poate fi diferitã pentru fiecare catgorie de bunuri sau servicii. Delimitarea inflatiei trebuie de aceea sã aibã în vedere posibilele forme ale acesteia. Evolutiile tãrilor cu economie de piatã în anii .70 au condus la delimitarea urmãtoarelor forme de inflatie, dupã manifestarea intensitãtii acesteia:

" inflatia târâtoare, ce presupune existenta ratelor medii anuale ale inflatiei în limite positive, dar mai mici de 3%;

" inflatia moderatã, cu rate medii anuale ale preturilor cuprinse între 3% si 6%;

" inflatia rapidã, cu rate cuprinse între 6% si 10%;

" inflatia galopantã, ce apare atunci când rata medie a preturilor depãseste 10%; în conditiile economiei de piatã intensitatea inflatiei se evalueazã atât prin mãsurarea ratei inflatiei cât si prin corelarea în timp a indicatorilor macroeconomici.

Aceste corelatii au determinat o clasificare a cresterii economice în functie de inflatie: cresterea economicã inflationistã, caracterizatã de devansarea Produsului National de cãtre inflatie.

Schimbarea conditiilor în dezvoltarea economiei mondiale, agravarea inflatiei în numeroase tãri, în special în America Latinã, au impus un alt mod de abordare a problemei. S-a considerat necesar ca sã se renunte la criteriul unic de clasificare, evolutia în timp a inflatiei, si sã se ia în considerare si corelatii ale inflatiei cu alti indicatori macroeconomici.

S-au conturat urmãtoarele situatii:

- crestere economicã neinflationistã. în cazul în care rata cresterii economice este superioarã ratei inflatiei, în conditiile unei rate a inflatiei moderate si controlat;

- crestere economicã inflationistã. în cazul în care rata cresterii economice este inferioarã ratei inflatiei;

- stagflatie. inflatie cu ritm de crestere înalt, în conditiile în care nu se înregistreazã crestere economicã (crestere economicã zero sau chiar recesiune economicã);

- slumptinflatie, reprezintã un declin economic însotit de o inflatie rapidã, galopantã;

- hiperinflatie. este consideratã de multi economisti ca o situatie particularã, analiza sa fiind impusã în conditiile în care se înregistreazã un numãr semnificativ de tãri cu rata inflatiei peste 50% sau chiar peste 100%. Se considerã cã hiperinflatia începe în luna în care cresterea preturilor depãseste 50% si se încheie în luna anterioarã scãderii cresterii preturilor sub aceastã limitã.

În caz de hiperinflatie, cererea de bani creste foarte mult pentru a finanta deficitul bugetar. În mecanismul declansãrii si mentinerii acestui fenomen se întâlnesc o multitudine de factori economici, politici si sociali ce influenteazã fenomenele inflationiste direct sau indirect.

Cele mai importante forme ale inflatiei în fucntie de factorii de influentã sunt:

- inflatia prin MONEDÃ;

- inflatia prin CERERE;

- inflatia prin COSTURI;

- inflatia prin STRUCTURI.

Inflatia prin monedã. Inflatia prin bani are la bazã teoria cantitativã a banilor. Formalizarea cea mai curentã a acestei teorii este ea a lui Irving Fischer:

M * V = P * T

unde,

M - masa monetarã aflatã în circulatie;

V - viteza de rotatie a banilor;

P - nivelul general al preturilor;

T - volumul tranzactiilor ce urmeazã a fi asigurat.