Formarea Capitalului BIRD

Capitolul 1: Banca Mondială şi filialele sale

Desfaşurată între 1 şi 22 iulie 1944, Conferinţa de la Bretton Woods a rămas în amintirea participanţilor ca una dintre cele mai strălucite reuniuni internaţionale consacrate vreodată unor scopuri specifice. S-a ţinut în staţiunea estivală Bretton Woods, de pe contraforturile Mount Washingtonului, din statul New Hampshire (S.U.A.). Saloanele şi anexele impunătorului hotel „Mount Washington” au găzduit, pe durata a trei săptămâni, convorbirile şi lucrările reprezentanţilor a 44 de state, care numărau câteva mii de specialişti în probleme economice, politice şi financiare, doctrinari, experţi, jurişti etc. Într-o atmosferă de „ elecţiune papală”, aceştia încercau să delibereze şi să cadă de acord asupra măsurilor menite să salveze economia mondială de relele ce au copleşit-o în perioada interbelica şi apoi dezorganizată de cel de al 2-lea război mondial. Se căutau şi se înfăţişau remedii pentru combaterea dezordinii şi instabilităţii monetare cronice, soluţii de înlăturare a barierelor vamale excesive şi a restricţiilor nontarifare din calea comerţului internaţional, uşurarea taxelor de schimb multiple etc.

În viziunea participanţilor la conferinţă era necesară acreditarea unui nou stil de viaţă economică internaţională, bazat pe dezvoltarea schimbului, tranzacţiilor şi pe mişcarea capitalului internaţional în contextul multilateral, axat pe realizarea acestor obiective.

Un prim obiectiv, pentru a cărui atingere se lucra cu febrilitate, era semnarea unui proiect de statut pentru Fondul Internaţional de Stabilizare, denumire iniţială dată Fondului Monetar Internaţional. Abia către a doua jumătate a Conferinţei, crearea unei bănci se întrevedea ca o posibilitate suplimentară, neavută în vedere şi în afara agendei fixate la începutul acestei întruniri.

Comisia însărcinată cu elaborarea statutelor băncii s-a aflat în faţa unui handicap, determinat de faptul că nu a beneficiat de atenţia meticuloasă a experţilor internaţionali, aşa după cum a fost cazul Fondului. Graţie însă competenţei preşedintelui ei, economistul J.M.Keynes, greutăţile au fost surmontate cu rapiditate.

Dată fiind noutatea pe care o reprezenta conceptul de bancă internaţională şi rapiditatea cu care se dezvolta aceasta , noua instituţie a apărut pur şi simplu, ca o descoperire importantă a conferinţei. De altfel, faptul a fost remarcat şi în şedinţa plenară din 21 iulie 1944: „ Este un concept atât de nou încât nu-i putem găsi un nume...tipul de acţionari, natura subscripţiilor, excluderea oricăror depozite şi împrumuturi pe termen scurt, faptul că este o insituţie cu scop nelucrativ, sunt tot atâtea caracteristici care se află foarte departe de ideea pe care ne-o facem în mod obişnuit despre bancă, din neputinţa de a găsi în dicţionar un nume care să convină acestei instituţii fără precedent.”

Ne găsim în faţa unui paradox, aveau să afirme delegaţii de la conferinţă: Fondul Monetar funcţionează ca o bancă, punând la dispoziţia membrilor săi credite pe termen scurt, în timp ce banca, care acordă membrilor săi împrumuturi pe termen lung funcţionează ca un fond.

Spiritul de la Bretton Wood bazat în esenţă pe o stabilitate relativă a taxelor de schimb, în cadrul unui unui mecanism de credit multilateral, prin transformări importante în corpul climatului economic general, care au antrenat modificări ale politicilor în materie de schimburi internaţionale , punând în faţa lumii importante chestiuni de lichiditate, solvabilitate ce nu se mai pot rezolva în maniera de acum circa cinci decenii. Cu toate acestea , banca „descoperită” la Bretton Woods, cu limitele sale, netăgăduite încă de la înfiinţarea sa, a permis şi permite soluţii salutare pentru timpurile de faţă, reprezentând un stimul pentru dezvoltare. De aceea , din acest punct de vedere, rămân valabile considerările lui Morghentau, participant la conferinţă ca minisru de finanţe al SUA: „ Conferinţa de la Bretton Woods a deschis oamenilor o cale suficient de largă pentru ca ei să se poată angaja împreună şi să meargă cot la cot „.

Banca Mondială reprezintă una dintre cele mai mari surse de finanţare şi de asistenţă pentru ţările aflate în tranziţie şi dezvoltare. Scopul ei principal este ajutorarea celor mai sărace populaţii şi state, folosindu-şi resursele financiare şi umane, precum şi experienţa bogată, pentru a reduce sărăcia din ţările în curs de dezvoltare, crescând nivelul creşterii economice şi îmbunătăţind nivelul de trai. România a devenit membră a Băncii Mondiale în 1972. Din 1991, Banca Mondială a finanţat peste 30 de proiecte, acoperind o gamă largă de activităţi.

Grupul Băncii Mondiale este format din cinci instituţii strâns legate: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare( BIRD), Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID), Corporaţia Financiară Internaţională ( CFI), Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA)şi Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor privind Investiţiile (CISLI). Fiecare instituţie joacă un rol distinct în misiunea de a lupta contra sărăciei şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru populaţia din ţările în curs de dezvoltare. Termenul “ Grupul Băncii Mondiale” cuprinde toate cele cinci instituţii. Termenul “ Bancă Mondială” se referă în mod specific la două din cele cinci insituţii, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Asociaţia Internaţională.