Cuprins
- Capitolul 1. Fondul Monetar Internaţional 3
- 1.1. Istoricul Fondului Monetar Internaţional 3
- 1.2. Obiective generale ale FMI 7
- 1.3. Funcţiile Fondului Monetar Internaţional 8
- 1.3.1. Imprumuturile FMI 9
- 1.3.2. Facilitaţile FMI 11
- 1.3.3. Intârzierile la rambursare 12
- 1.4. Resursele Fondului Monetar Internaţional 14
- Capitolul 2. Rolul FMI în Economia Mondială 18
- Capitolul 3. Relaţiile Fondului Monetar Internaţional cu România 21
- 3.1. Istoria relaţiilor FMI cu România 22
- 3.2. Asistenţă finanaciară si tehnică acordată de FMI României 25
- 3.2.1. Asistenţa financiară 25
- 3.2.2. Asistenţa tehnică 26
- CONCLUZII 29
- BIBLIOGRAFIE: 32
Extras din referat
Capitolul 1
Fondul Monetar Internaţional
1.1. Istoricul Fondului Monetar Internaţional
FMI este o organizatie internaţională care are 187 de ţări membre, infiinţată pentru a promova cooperarea monetară internaţională, stabilitatea valutară si acorduri valutare sistematice, pentru a stimula cresterea economică si niveluri inalte de folosire a forţei de muncă si pentru a acorda asistenţă financiară temporară ţărilor membre, in condiţii adecvate, pentru a contribui la ajustarea balanţei de plaţi. Raţiunea obiectivă a apariţiei FMI îşi are originea în necesitatea existenţei unei instituţii cu putere de acţiune la nivel mondial, care, prin competenţele cu care este abilitată, să acorde sprijin financiar ţărilor care se confruntă cu deficite ale balanţelor de plăţi. Se crea, astfel, cadrul instituţional pentru prevenirea extinderii la dimensiuni globale a dezechilibrelor financiare locale şi regionale, evitându-se dezordinea economico-monetară internaţională, care în anii ’30 a provocat imensele costuri şi tensiuni sociale ce au precedat cel de-al doilea război mondial.
A fost fondat in iulie 1944 in urma unei conferinte monetare organizata la Bretton Woods. In cadrul acestei conferinte se redacteaza proiectul de statut al FMI care va deveni text de referinta pentru functionarea Sistemului Monetar International.După cel De-al Doilea Război Mondial economia mondială a intrat într- epocă de război economic fără precedent, marcată de deprecieri şi fluctuaţii monetare nemaiîntâlnite, iar fiecare coaliţie încerca să-şi rezolve problemele pe seama celuilalt. Astfel, Conferinţa de la Bretton Woods a avut misiunea de a crea o ordine economică mondială stabilă.
Conferinta de la Bretton Woods s-a desfasurat pentru a analiza dezordinea economica generata de al doilea razboi mondial si pentru a cauta o modalitate de stabilitate economica la nivel international. Conferinţa de la Bretton Woods a reunit în 1944 reprezentanţi din 45 de state. În cadrul acestei conferinţe au fost dezbătute 2 proiecte : proiectul Kaynes (Anglia) şi proiectul american susţinut de Henry Morgenthau.
Începând din 1941, doi gânditori originali, John Maynard Keynes - reputat economist, aflat la cotele cele mai înalte ale prestigiului său în Marea Britanie – şi Harry Dexter White – un alt funcţionar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii – au conceput aproape simultan planuri pentru instituirea unui nou sistem monetar internaţional. Prin aceste lucrări se urmărea atingerea a două obiective principale, respectiv stabilizarea ratelor de schimb şi lansarea comerţului liber, ca premise ale reluării creşterii economice şi ocupării la nivel ridicat a forţei de muncă în toate ţările lumii. Pentru a evita instaurarea dezordinii monetare internationale, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie decid sa puna fundamentele unui nou sistem international, capabil sa asigure stabilitatea economica mondiala dupa razboi.
Au fost propuse doua planuri:
a) Planul “White”, din partea Statelor Unite
b) Planul Keynes, din partea Marii Britanii.
Planul White,. propunerea americană elaborată de Harry White reuneşte punctele de vedere avansate de diferite servicii ale administraţiei americane, care pun accentul pe restabilirea liberului schimb, relansarea comerţului mondial, destrămarea măsurilor protecţioniste, reducerea taxelor vamale şi eliminarea barierelor netarifare. White vrea neapărat să restabilească o cooperare monetară internaţională; el pleacă de la ideea că marea criză a anilor ’30 a fost provocată de supraevaluarea monedelor, ceea ce a provocat o puternică instabilitate a schimburilor şi frecvente devalorizări competitive. El propune să se creeze un „Fond de stabilizare a Naţiunilor Unite şi a asociaţiilor acestora”, care să împiedice revenirea la politici de schimb necooperative şi să acorde credite ţărilor care vor să-şi apere monedele. Acest Fond ar avea un capital de 5 miliarde de dolari la care S.U.A. ar fi gata să contribuie cu 2 miliarde. El prevede, de asemenea, crearea unei „Bănci Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare” (BIRD) însărcinată să finanţeze reconstrucţia ţărilor distruse de conflictele militare, precum şi dezvoltarea economică a ţărilor slab dezvoltate.
Planul Keynes, a cărui primă versiune apare în septembrie 1941, se bazează în acelaşi timp pe elemente de raţionalitate economică, ca şi pe o apărarea a intereselor naţionale, cum ar fi planul american. La sfârşitul războiului, economia Regatului Unit se află într-o situaţie critică, neconvertibilitatea lirei sterline, epuizarea rezervelor de aur şi îndatorarea externă contractată faţă de Statele Unite. Planul lui Keynes pune în evidenţă un mecanism destinat să ajute Marea Britanie şi celelalte ţări europene aflate în dificultate în această perioadă. El reia ideea înfiinţării unei Bănci supranaţionale, idee avansată încă din 1930. Acest organism, pe care Keynes îl numeşte „Camera internaţională de compensaţie”, va fi însărcinat să efectueze o compensaţie multilaterală între băncile centrale şi să acorde credite ţărilor în dificultate. Keynes prevede ca toate plăţile să fie făcute într-o nouă monedă, cu acoperirea în aur, pe care o denumeşte „bancor”. El recomandă ca avuţiile exprimate în bancori să nu poată fi transformate în aur şi asta pentru a obliga ţările excedentare să-şi reducă surplusurile. De exemplu, în ipoteza unui deficit al balanţei de plăţi al Marii Britanii faţă de S.U.A., Banca Angliei ar putea obţine un credit din partea Camerei internaţionale de compensaţie (în limita cotei-părţi ce-i revine), în timp ce Rezerva federală americană ar acumula surplusurile în bancori. Pentru a evita acumularea unor surplusuri importante inutilizabile, guvernul american ar avea interesul, în acest caz, să-şi mărească importurile din Marea Britanie şi să plătească aceste mărfuri în bancori. Este vorba, deci, de un mecanism care privilegiază ţările ale căror balanţe de plăţi sunt deficitare, cum ar fi Marea Britanie, şi care ar face ca efortul de ajustare să apese asupra ţărilor a căror situaţie este excedentară, cum ar fi Statele Unite.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fondul Monetar International si Rolul Sau in Economia Mondiala.doc