Fondul Monetar Internațional

Despre Fondul Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie internaţională care are 186 de state membre şi are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaţionale, garantarea stabilităţii financiare, facilitarea comerţului internaţional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forţei de muncă, la stabilitate economică şi combaterea sărăciei.

F.M.I a fost constituit prin Tratatul de la Bretton Woods în anul 1944, şi are ca scop principal promovarea unei economii mondiale sănătoase. Pe 22 Iulie 1944 a avut loc Conferinţa de la Bretton Woods, pentru restructurarea relaţiilor internaţionale monetare şi financiare. Peste 40 de ţări au participat la semnarea Acordului de la Bretton Woods care prevedeau proceduri şi reguli care vor guverna economia mondială. Acest acord a condus la înfiinţarea BIRD (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare de asemeni cunoscută ca şi Banca Mondială) şi FMI (Fondul Internaţional Monetar). Aceste instituţii sunt cunoscute ca fiind gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referinţă standard, aurul, iar dolarul era singura monedă convertibilă în aur.

Obiective principale:

•Asigurarea cooperarii monetare si financiare dintre ţările member;

•Facilitarea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional;

•Asigurarea unui nivel înalt de ocupare a forţei de muncă;

•Promovarea stabilităţii cursului valutar şi evitarea deprecierii monedei în scopuri competitive;

•Susţinerea creării şi dezvoltării unui sistem de plăţi multilateral, utilizat în tranzacţiile curente;

•Câştigarea încrederii statelor membre prin punerea la dispoziţia acestora a resurselor FMI în schimbul unor garanţii , pentru eliminarea deficitelor balanţelor lor de plăţi externe;

•Susţinerea eforturilor statelor membre în reducerea duratei şi măririi deficitelor balanţelor lor de plăţi externe;

Finanţarea acordată statelor membre

Creditele acordate de FMI sunt destinate, în general, echilibrării pe termen scurt şi mediu a balanţei de plăţi curente a ţărilor membre. Utilizarea resurselor FMI de către ţările membre pentru rezolvarea unor deficite ale balanţei de plăţi îmbracă două forme de bază: „trageri” de la FMI şi credite propriu-zise. Tragerile de la FMI pot să ia forma unor „schimburi valutare”, în sensul că orice membru poate să cumpere de la FMI moneda altei ţări sau DST-uri (Drept Special de Tragere), contra monedei naţionale. Într-o perioadă fixă de timp, Fondul obligă acest membru să îşi răscumpere moneda naţională şi să platească un comision pentru operaţiunile realizate. Nici un stat membru nu poate să solicite FMI o cantitate de valută forte mai mare decât valoarea propriei cote-părţi. Există de altfel câteva praguri prestabilite pentru efectuarea operaţiunilor financiare de „tragere”. Preluarea de către o ţară a unui echivalent de 25% din valoarea propriei cote-părţi, în valuta de care are nevoie sau în DST-uri, se poate face automat, în orice moment şi fără condiţii. Această operaţiune se numeşte „tragere în contul tranşei-rezervă”.Orice acordare de fonduri în valută care depăşeşte acest prag se încadrează în categoria tranşelor superioare de credit şi poate fi efectuată doar prin asumarea anumitor condiţionări şi măsuri de corectare a dezechilibrelor economice. Nici o operaţiune de tragere în contul propriei cote-părţi nu poate depăşi echivalentul a 200% din contribuţia unei ţări la resursele FMI. În aceste situaţii este impropriu să vorbim despre împrumuturi propriu-zise, ele reprezentând operaţiuni de schimbare a propriei cote-părţi în schimbul unei valute forte, urmând ca moneda naţională să fie răscumpărată după corectarea problemelor cu care se confruntă statul care efectuează tragerea. Dincolo de un anumit plafon însă, nici operaţiunile de tragere nu au loc fără condiţionări impuse de FMI şi angajamente din partea ţării solicitante. Creditele propriu-zise se acordă de FMI în mod condiţionat, în funcţie de angajamentele ţării solicitante şi progresele înregistrate în domeniul unor politici economice menite să redreseze economia pe termen scurt şi mediu. „Condiţionarea” este un principiu fundamental pentru practica FMI, foarte mult dezbătut în literatura de specialitate. Conceptul de condiţionare s-a conturat treptat şi indirect. Mai întâi, au existat prevederile Statutului iniţial, care afirmă că acordarea de credite în cadrul tranşei-aur (tranşa-rezervă, după 1971) este necondiţionată, subînţelegându-se că alte tranşe de credite sunt, prin urmare, condiţionate. Ulterior, Fondul a precizat, cu ocazia efectuării unor trageri în contul primei tranşe de credit, că aceasta se acordă cu condiţia ca membrul care solicită tragerea să facă eforturi rezonabile pentru rezolvarea problemelor sale. Pentru a efectua trageri în contul tranşelor superioare de credite, ţara trebuie să furnizeze „justificări solide”. Desigur, evaluarea „rezonabilităţii” eforturilor revine personalului specializat şi conducerii FMI.