Fondul de comerț

Fondul de comert

1. Notiunea si natura juridica a fondului de comert

Orice activitate comerciala implica utilizarea unor bunuri si drepturi adecvate operatiunilor respective.

Legislatia in vigoare contine dispozitii privind anumite operatiuni si acte care privesc acest ansamblu de bunuri ( spre exemplu, prevederile art. 21 din Legea 26/ 1990 privind Registrul Comertului, potrivit carora sunt supuse inregistrarii mentiunile privind donatia, vanzarea, locatiunea sau garantia reala imobiliara asupra fondului de comert).

In literatura de specialitate fondul de comert a fost definit ca ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care comerciantul le afecteaza desfasurarii activitatii comerciale, in scopul atragerii clientelei si al obtinerii de profit; jurisprudenta a definit fondul de comert drept universalitate de fapt de bunuri corporale si incorporale.

Fondul de comert nu trebuie confundat cu patrimoniul (totalitatea drepturilor si obligatiilor comerciantului, care au o valoare economica), intrucat nu contine creantele si datoriile comerciantului. De asemenea, exista deosebiri de esenta intre fondul de comert si intreprindere, care reprezinta o organizare sistematica a tuturor factorilor de productie ( inclusive capitalul si munca), nu numai a bunurilor din patrimoniul comerciantului.

2. Elementele fondului de comert

Fondul de comert nu are un continut unitar, ci variabil, in functie de specificul activitatii comerciantului respectiv. Totodata, continutul sau nu este stabil, elementele componente purtand suferi modificari sau inlocuiri, in functie de necesitatile comertului.

Elementele fondului de comert sunt:

-corporale, cum ar fi : imobilul in care se exercita comertul, daca el este obiect al dreptului de proprietate al comerciantului; masini, unelte, instalatii, marfurile si ambalajele impreuna cu dotarile care sunt destinate sa le pastreze sau sa le prezinte, inclusive mobilierul, materiile prime, materialele.

-incorporale, cum sunt: drepturile asupra numelui commercial (firma), asupra emblemei sau a altor semen distinctive, drepturile asupra marcilor de fabrica, de comert si de serviciu, asupra brevetelor de investitii, a denumirilor de origine, a indicatiilor de provenienta; drepturile asupra contractelor de locatiune pentru spatiile destinate activitatii de comert; clientele si vadul commercial; drepturile de autor.

FIRMA

Este un element de identificare a comerciantului in campul activitatii comerciale. Ea consta, potrivit Legii nr 26/1990, in numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant este inmatriculat in Registrul Comertului, isi exercita comertul si sub care semneaza.

In cazul comerciantului individual ( persoana fizica), firma se compune din numele comerciantului scris in intregime, adica numele de familie si prenumele (sau numele si initiala prenumelui). Legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului, fiind admise, insa, mentiunile care sunt menite sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului.

In cazul societatilor comerciale, continutul firmei difera, in functie de forma juridical de societate.

Verificarea disponibilitatii firmei se face de catre oficiul Registrului Comertului, inainte de intocmirea actelor constitutive sau, dupa caz, a modificarii firmei.

Prin inregistrarea unei firme ( care se realizeaza prin inmatricularea in Registrului Comertului), comerciantul dobandeste un drept de folosinta exclusiva asupra ei.

Ca element incorporal al fondului de comert, firma poate fi instrainata, dar numai o data cu fondul de comert, in conformitate cu prevederile Legii 26/1990.

In cazul incalcarii dreptului asupra firmei, prin inmatricularea unui comerciant cu aceeasi firma, titularul dreptului se poate adresa instantei judecatoresti, creand radierea inmatricularii in cauza, in conditiile Legii nr 21/1990, iar pentru ventualele prejudicii, titularul dreptului incalcat poate cere despagubiri, potrivit dreptului comun.