Falimentele Bancare

1. Introducere

In mod curent, in literatura de specialitate, in aria de cuprindere a semnificatiei falimentului se includ nu numai falimentele urmate de lichiditatea bancii , ci si cazurile in care se realizeaza, sub supravegherea statului, fuziunea bancii in suferinta cu o alta banca sanatoasa care ii preia activele si-si asuma obligatiile asigurand continuitatea. De asemenea, se includ aici si bancile resuscitate cu suportul financiar al statului.

1.1. Scurt istoric

Din cele mai vechi timpuri falimentul bancar a fost strans legat de riscul creditului, asa cum arata cazul familiei de bancheri Bardi din Florenta, in secolul al XIV- lea, direct afectata de insolventa regelui Eduard al III-lea al Angliei.Ulterior, cauzele s-au multiplicat, dar, asa cum se va vedea, riscul creditului a ramas preponderent.

Evident ca, pe masura extinderii dimensiunilor si rolul bancilor in economie, a crescut si s-a amplificat rezonanta falimentelor bancare.Ca un moment de referinta in istoria falimentelor, criza din 1929-1933 a ramas in memorie, mai ales in SUA, ca o succesiune de falimente bancare cu amplitudini economice si sociale majore. Crahul bursier din 1929 a determinat o depresiune semnificativa si a creat un climat general de nesiguranta. Falimentele bancare din perioada1929-1933 au determinat pierderi de 2,5 miliarde de dolari, afectand implicit pe actionari,deponenti sau alti creditori si au influentat deosebit de negativ viata economica.

2. Determinantele falimentului. Cazuri si invataminte

Falimentele bancare din SUA din anii ’80 si ’90 ai secolului trecut reprezinta o cazuistica specifica.

Se apreciaza ca principalele cauze care au actionat in producerea falimentelor in aceasta perioada au fost slaba calitate a portofoliilor de credite si plasamentele neinspirate pe piata hartiilor de valoare.

Dupa cum se vede din aprecierile facute de autoritatile de supraveghere bancara, motivatia foarte diversa a falimentelor din anul 1988 – an culminant al fenomenelor falimentare – releva o distribuire si o frecventa semnificativa a cauzelor care contribuie la aparitia falimentului.

Sa examinam cauzele falimentului, asa cum sunt ele relevate de statisticile si analizele stiintifice americane (ale organelor de supraveghere bancara din 1988). Subliniem ca statisticile nu releva cauze unice pentru fiecare caz in parte, ci inregistreaza, pentru fiecare faliment , toate cauzele care au fost depistate a fi actionat.

Cauza principala este considerata calitatea inferioara a activelor, prezenta in 98 % din totalul falimentelor. La randul sau, aceasta se detaliaza in :

- practici liberale in acordarea creditelor (85%);

- exceptii de la fundamentarea temeinica a imprumuturilor prin analiza situatiei financiare (79%);

- supracreditare (73%);

- exceptii de la controlul aprofundat al garantiilor (67%);

- deficiente ale garantiei de baza a imprumutului (55%);

- cresterea relativ excesiva a cheltuielilor de management (personal de conducere, sisteme interne si echipament) (52%);

- concentrarea creditelor (37%);

- angajarea in sfere din afara preocuparilor (23%).