Factorul uman în creșterea economică

Introducere

Creşterea economică exprimă acele modificări ce au loc într-un anumit orizont de timp şi într-un anumit spaţiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice, în strânsă legătură cu factorii lor determinanţi .

În sens larg, creşterea economică semnifică ansamblul modificărilor (pozitive, negative, zero) ce au loc, într-un orizont de timp şi într-un spaţiu în dimensiunile rezultatelor macroeconomice.

În sens restrâns, creşterea economică constă în sporirea cantitativă a activităţilor şi a rezultatelor acestora pe ansamblul economiei (naţionale) şi pe diferitele ei subsisteme, în strânsă legătură cu factorii care contribuie la această sporire .

Prin creştere economică înţelegem creşterea PNB real pe locuitor, creştere care se poate aprecia în două moduri:

- prin creştere economică absolută (CE) calculată:

CE = PNBr1 - PNBr0 sau CE = PNBr1/loc. – PNBr0/loc.

- prin creştere economică relativă (ce) care se mai numeşte rata PNB real calculată:

PNBr1/loc. PNBr1

ce = --------------- sau ce = -------- = r .

PNBr0/loc. PNBr0 PNBr

Creşterea PNB (creşterea economică) poate fi:

- creştere economică extensivă, datorată creşterii volumului de factori de producţie (forţă de muncă şi capital)atraşi în producţia de bunuri şi servicii;

- creştere economică intensivă, datorată creşterii eficenţei utilizării factorilor de producţie a forţei de muncă .

Factorii creşterii economice

Totalitatea factorilor ce intervin în funcţionarea economiei naţionale şi care se manifestă prin rezultatele macroeconomice sunt implicaţi, direct sau mediat, în procesul creşterii economice. Unii dintre ei au o acţiune directă şi caracter prioritar şi decisiv, alţii mediată de primii.

În cadrul factorilor cu influenţă nemijlocită, decisivă, asupra creşterii economice se înscriu, factorii de producţie: factorul uman (resursele de muncă), factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producţie acumulate), factorul informaţional tehnologic.

Factorii creşterii economice au un mod specific de acţiune, în raport de importanţa lor prioritară şi de caracterul acţiunii lor – direct sau mediat. Fiecare factor al creşterii economice se abordează sub aspect tridimensional : cantitativ, calitativ şi structural.

Dimensiunea cantitativă se referă la volumul global al resursei corespunzătoare fiecărui factor. Dimensiunea calitativă se referă la randamentul utilizării resurselor. Dimensiunea structurală ponderează contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ în funcţie de proporţiile în care se combină diferitele categorii de resurse şi în care acestea se repartizează pe destinaţii de utilizare (ramuri economice, grupe de produse din cadrul acestora). Aportul dimensiunilor cantitative şi calitative ale factorilor creşterii economice depinde de intensitatea acţiunii acestora, dar şi de modificarea ponderii lor în structura sistemului economic naţional .

Factorul uman

Factorul uman intervine în procesul creşterii economice prin sporirea volumului muncii prestate la scară macroeconomică, precum şi a calităţii acestui factor, exprimată sintetic prin productivitatea muncii.

Sub aspect cantitativ factorul uman se concretizează în volumul de manoperă prestată de populaţia ocupată în cadrul timpului efectiv de muncă. Acţiunea factorului uman în procesul creşterii economice ţine de dinamica ocupării populaţiei disponibile. Creşterea numărului de locuri de muncă se asociază cu creşterea economică, deşi specialiştii au păreri diferenţiate privind natura şi sensul acestei dependenţe. Teoretic, sporirea ratei ocupării prin crearea de noi locuri de muncă stimulează creşterea economică. Totuşi, există şi opinii care consideră că, de fapt, extinderea ocupării este mai degrabă o consecinţă decât o premisă a procesului de creştere, care s-ar datora efectului de antrenare pe care sporirea PNB ar avea-o asupra fondurilor destinate investiţiilor.

Din punct de vedere calitativ, acţiunea factorului uman în procesul creşterii economice se exprimă prin calitatea acestuia, dependentă, în principal, de calificare şi motivaţie în muncă şi prin productivitatea muncii, influenţată şi de înzestrarea tehnică a muncii. Asemenea evoluţii sunt, în general, subsumate ideii de progres calitativ al factorului uman, sub influenţa progresului tehnic, a motivaţiei în muncă şi a cadrului organizaţional .

Importanţa acestei dimensiuni decurge din existenţa, la nivelul ei, a unor rezerve teoretic nelimitate, ce pot fi mobilizate prin decizii adecvate, parţial fără eforturi investiţonale.

Specificitatea dimensiunii calitative a factorului uman al creşterii economice este relevată de conceptul de „capital uman”, care sintetizează totalitatea cunoştinţelor şi competenţelor profesionale rezultate din procesul educaţional şi consolidate prin acumularede experienţă la locul de muncă.

Dimensiunea structurală se referă, în cazul factorului uman, la structurile specifice ocupării, respectiv pieţei muncii. În fiecare sistem economic naţional există o ierarhizare a sectoarelor, ramurilor sau grupelor de activitaţi, atât în funcţie de numărul personalului ocupat, cât şi de productivitatea şi calitatea specifice muncii în domeniul respectiv. Între ramuri, sectoare, firme, au loc transferuri de personal care decurg din anumite tendinţe ale pieţei muncii şi care influenţează aportul factorului uman la creşterea economică. Un rol important în declanşarea acestor procese revine, pe termen mediu şi lung, tendinţelor tehnico-ştiinţifice, reflectatede sistemul de învăţământ şi de cererea de locuri de muncă pentru ramuri şi firme situate pe poziţii tehnologice avansate. Aici intervin şi orientarea investiţiilor de dezvoltare, ca şi interesul întreprinzătorilor de a-şi plasa capitalul în ramuri preferate pentru şansele de competitivitate pe care le oferă .