Factorii care au Influențat Producția Agricolă a României între Anii 1993-2008

Introducere

Agricultura reprezintă una dintre cele mai vechi forme de activitate umană şi joacă un rol vital în economia mondială prin resursele economice asigurate.

Agricultura este o ramură tradiţională a economiei româneşti, ce are ca mijloc de producţie fondul funciar agricol. Fondul funciar cuprinde totalitatea terenurilor aflate între graniţele unei ţari, inclusiv cele aflate sub ape. Acesta asigură produsele alimentare necesare populaţiei, materii prime unor ramuri industriale şi produse pentru export.

Potenţialul agricol al României o situează înaintea majoritaţii ţarilor din această regiune, ocupând locul al doilea dupa Polonia în ceea ce priveste suprafaţa agricolă şi arabilă, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

România are o suprafaţa arabilă de 9,427 milioane ha, aceasta reprezentând 64% din suprafaţa agricolă a ţarii care se ridică la 14,722 milioane ha, 23% din suprafaţa arabilă a ţarilor central şi est-europene şi 12,6% din suprafaţa arabilă a ţarilor Uniunii Europene. Exploataţiile agricole private sunt organizate astfel: 10,9 mii exploataţii agricole pe o suprafaţa de 2475 mii ha, cu o medie de 227,1 ha şi 4170,3 mii gospodarii individuale, pe o suprafaţa de 10311 mii ha, cu o medie de 2,47 ha fiecare.

Producţia ramurii agriculturặ se determină conform metodologiei Eurostat privind “ Conturile Economice pentru Agricultură” şi cuprinde: valoarea tuturor producţiilor de produse agricole (inclusiv valoarea producţiei de vin obținută în unitaţile agricole care nu dispun de instalaţii industriale de vinificaţie) şi valoarea serviciilor agricole efectuate de unitaţile specializate. Această producţie nu cuprinde: valoarea consumului de samanţa din producţie proprie pentru culturile la care insămânţarile se fac toamna, valoarea strugurilor utilizaţi în producţia de vin a unitaţilor agricole care nu dispun de instalații industriale si vinificaţie, valoarea laptelui consumat de animale, valoarea ouălor puse la incubat şi pierderile la producatori dupa recoltare.

Din anul 2004 producţia ramurii agricultură cuprinde în plus valoarea activitaţilor secundare neagricole neseparabile şi este diminuată cu valoarea produselor agricole transformate în derivate în aceeaşi fermă asigurându-se comparabilitatea metodologică cu anii anteriori.

Activitaţile secundare neagricole neseparabile sunt activitaţi legate direct de producţia agricolă şi nu pot fi separate de activitatea agricolă principală din punct de vedere al costurilor (ex.: producerea brânzeturilor în ferma zootehnică).

Producţia ramurii agricultură este exprimată în preţuri de bază (preţurile la producător la care se adauga subvenţiile pe produs şi se scad impozitele pe produs) ale fiecărui an.

Îmbunatăţirile funciare reprezintă domeniul ştiinţei de ameliorare a terenurilor. Are ca obiect studierea teoretică şi aplicarea în practică a ansamblului de procedee agrotehnice, hidrotehnice, chimice şi biologice, de masuri complexe, lucrări şi intervenţii tehnice în scopul stabilizării şi îmbunătăţirii condiţiilor pedologice, climatice şi hidrologice, în vederea valorificării în folosul agriculturii a unor terenuri neproductive, sau îmbunătăţirii condiţiilor de dezvoltare a culturilor agricole pe unele terenuri slab productive.

Serviciile de mecanizare a agriculturii sunt schimbările profunde care au avut loc în structura de proprietate agricolă în contextul lipsei de mijloace mecanice pentru executarea lucrărilor agricole ce impun măsuri de organizare a mecanizării.

Serviciile de reproducţie şi selecţie se ocupă cu controlul performanţelor de producţie, conducerea registrelor genealogice, certificarea valorii zootehnice a materialului de reproducţie.

În ceea ce priveşte comerţul agricol, România are un potenţial agricol semnificativ și un avantaj comparativ al resurselor naturale fiind un exportator tradiţional de produse agricole pana in 1993 . O analiză a comerţului agricol românesc în perioada de după 1993 releva o schimbare considerabilă a poziţiei pe pieţele agricole internaţionale, din exportator net de produse agricole în importator net, cu un deficit de peste 5 miliarde de dolari in ultimii 13 ani. Situaţia relevă un declin accentuat, ca urmare a scăderii producţiei agricole pe fundalul reformelor structurale ale proprietăţii agricole şi ale creşterii cererii interne pentru produse alimentare diverse şi de calitate superioară. În perioada respectivă, se pot distinge trei etape în comerţul agricol de tranziţie. Astfel, între 1993-1996, se consemnează o perioadă de declin puternic și o balantă comercială negativă, între 1997-1999 se constată o uşoară redresare a balanţei comerciale agricole, urmată de o nouă deteriorare in perioada 2002-2004, fenomen ce se constată şi în prezent. Ponderea exporturilor agricole românești în totalul exporturilor se menține la cote scăzute, între 3,3% şi 8% (comparativ cu Ungaria care are o contribuţie a agriculturii în PIB de doar 5 % şi o pondere a exportului de produse agroalimentare de peste 20% din total). Discrepanţa între potenţial și rezultate în ceea ce priveşte comerţul cu produse agricole și balanţa acestuia este şi mai relevantă dacă se ia în considerare faptul că, în 2003, 41% din forţa de muncă era ocupată în mediul rural, iar ponderea agriculturii în PIB al României era de peste 11%.