Exporturile României - evoluție și structură

Pentru orice ţară, participarea la circuitul economic mondial nu este un obiectiv cu o importanţă în sine, ci este o necesitate obiectivă generată de numeroşi factori. Complexitatea economiei moderne, gradul înalt de diversificare a activităţilor şi ritmurile rapide de promovare a progresului tehnic fac ca nicio ţară, fie ea mică sau mare, să nu-şi mai poată asigura dezvoltarea economică şi socială fără schimburi economice tot mai intense cu exteriorul.

În general, intensitatea nevoii de participare la circuitul economic mondial este direct proporţională cu nivelul de dezvoltare a unei ţări şi invers proporţională cu dimensiunile potenţialului ei.

Abordarea retrospectivă pe termen lung a exporturilor României sub aspectele evoluţiei şi al structurii fizice presupune delimitarea a cel puţin trei perioade de analizat, fiecare dintre ele cu numeroase subperioade. Este vorba de o primă perioadă de evoluţie până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, bazată pe mecanismele economiei de piaţă, urmată de anii 1944-1989 ai planificării centralizate, după care, începând din 1990 se revine la economia de piaţă.

Evoluţia exporturilor României până în 1945

Anii 1874-1875 marchează începutul unei noi etape în evoluţia comerţului exterior care va purta amprenta unor noi întocmiri legislative şi a unor reorientări în desfăşurarea acestuia. Schimburile comerciale române au cunoscut în ultimele decenii ale secolului al ХΙΧ-lea o creştere continuă şi foarte rapidă sincronă cu dinamica comerţului exterior European. Acest fapt e dat şi de creşterea cererii de pe piaţa europeană. Astfel s-a ajuns la mărirea de până la 3 ori a producţiei interne de cereale, principalul articol în exportul României şi totodată la modernizarea reţelelor de transport.

Până la începerea Primului Război Mondial, principalele produse exportate le reprezintă cerealele si derivatele lor, urmate de fructe, legume şi alte produse vegetale sau animale vii. Exportul lemnului şi materialelor minerale (păcură, sare, petrol) cunoaşte o creştere impresionantă in această perioadă, petrolul fiind un articol semnificativ în exportul românesc.

Încă din faza neutralităţii, consecinţele Războiului Mondial care începuse s-au reflectat şi în comerţul exterior al României. Ca urmare a închiderii strâmtorilor Dardanele şi Bosfor schimburile României cu Ţările Europei Occidentale, care au deţinut o pondere mare în comerţul nostru erau aproape imposibil de efectuat. Au fost impuse anumite restricţii la exportul unor produse agro-alimentare şi a unor materii prime pentru a avea în ţară stocurile necesare în eventualitatea intrării în război. În perioada fazei neutre volumul schimburilor comerciale a scăzut cu 25 – 30 % faţă de nivelul atins în 1913. Ponderea cea mai mare la export a revenit tot cerealelor, petrolul şi produsele de subsol deţinând şi ele o pondere însemnată.

După intrarea în război schimburile comerciale externe au încetat aproape complet. Singurele schimburi comerciale s-au făcut cu Rusia şi cuprindeau produse necesare desfăşurării războiului. Ocuparea vremelnică a unei mari părţi din teritoriul României de către trupele germane şi austro-ungare s-a soldat şi cu un jaf economic intens pe teritoriile ocupate : cereale, alimente, furaje, produse petroliere, materii prime, animale, păsări.

Între 1919 – 1926 volumul valoric al comerţului exterior românesc a cunoscut o creştere continuă atingând nivelul maxim în 1926. Începând cu 1927 se înregistrează o scădere continuă care în 1933 atinge nivelul cel mai scăzut. Astfel diferenţa dintre valoarea înregistrată în 1926 şi cea din 1933 a fost de 34 %. Începând cu 1934 o nouă înviorare a comerţului exterior se face cunoscută până în anul 1938, când se înregistrează o nouă scădere. Această evoluţie reflectă urmările primului Război Mondial şi incidentele marii crize economice de supraproducţie din 1929 – 1933 precum şi ale crizei economice din 1937 – 1938.

România a exportat în perioada interbelică mari cantităţi de ţiţei şi derivate din ţiţei, cereale şi leguminoase, material lemnos, animale vii şi produse animaliere alimentare şi nealimentare, seminţe, fructe şi alte produse.

Grupa cerealelor şi legumelor a deţinut primul loc în exportul României până la izbucnirea crizei economice de supraproducţie din 1929.

Dezvoltarea economiei române în 1919-1939 se remarcă printr-o politică comercială externă mai dinamică şi diversificată. De exemplu, în 1931 statul român a inaugurat o politică “de valorificare a produselor agricole “ care a durat până în 1939. Au fost adoptate variate modalităţi de subvenţionare a exportului pentru ca produsele agricole române să poată penetra barierele tarifare în continuă creştere de care se loveau pe pieţele Europei Occidentale. În plus s-au folosit măsuri şi instrumente care să poată străpunge impedimentul limitărilor cantitative sub forma contingentelor, la care erau supuse pe aceleaşi pieţe.

Legea vamala din 1933 introduce, ca măsuri de stimulare a exportului român de produse manufacturate, admisia temporară şi drawback-ul la materii prime importate şi, ulterior, industrializate în ţară şi livrate în străinătate sub formă de produse superior prelucrate. În anul 1934 s-a creat un fond pentru subvenţionarea exportului , din care se plătea o primă de 6% la exportul de cereale , lemn şi petrol.