Evoluția protecționismului în contextul crizei economice actuale

1. Introducere

Criza financiară din 2008 are repercursiuni grave asupra comerţului global. Primul sector afectat a fost comerţul financiar – procesul de creditare presupune mutarea a 90% din bunurile comercializate peste graniţe. În toamna anului 2008 ratele la împrumuturile comerciale au urcat cu 300 puncte procentuale, astfel încât Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.) şi Banca Mondială (B.M.) au convocat o şedinţă specială cu scopul de a crea un fond comercial. Din momentul în care a lovit economia reală, criza a dus la reducerea cererii cât şi a ofertei de bunuri la nivelul comerţului mondial.

În plus, criza poate afecta agenda politică a comerţului mondial. A oferit temei pentru multe şi vechi întrebări cu privire la beneficiile globalizării, a alimentat negativismul publicului faţă de firmele financiare internaţionale şi a agravat dezaprobarea inegalităţilor veniturilor – care sunt văzute, de cele mai multe ori, ca generate de globalizare şi deschiderea pieţelor. Chiar mai mult, prin faptul că a condus economia mondială în recesiune, criza a avut ca rezultat falimentarea mai multor firme importante. Cum este şi normal, din cauza scăderii activităţii economice şi a numărului de locuri de muncă, comerţul a avut de suferit; politica comercială oferă nenumărate modalităşi de apărare – tarife, cote procentuale, bariere netarifare, măsuri de slavgardare, subvenţii ş.a.m.d. – pentru o dezvoltare rapidă.

S.U.A. şi Uniunea Europeană au fost afectate cel mai tare. În 2009, creşterea economică este practic 0 pentru ambele părţi ale Atlanticului. Din februarie 2008 până în februarie 2009 s-au pierdut 4,1 milioane de locuri de muncă, cea mai mare pierdere înregistrată într-un singur an de la Cel de-al Doilea Război Mondial – rata şomajului în S.U.A. a ajuns la 7,6% în 2008. În U.E. rata şomajului a urcat până la 7,4% în decembrie 2008, de la 6,8% cât era în anul precedent; statisticile sunt chiar mai îngrijorătoare pentru Franţa şi Germania, ajungând să fie de ordinul zecilor pentru Spania şi Lituania.

Situaţia dezastruoasă a determinat mulţi analişti economici să afirme că presiunile protecţioniste sunt în plină ascensiune de-a lungul Atlanticului cât şi în restul lumii. Dar care sunt şansele apariţiei unui val de măsuri protecţioniste în Europa şi S.U.A.? În încercarea de a răspunde acestei întrebări, voi prelua o definiţie relativ strictă a protecţionismului, acesta fiind descris ca „bariere politice care pot limita fluxul liber al comerţului” şi voi analiza efectele crizei financiare mondiale asupra politicilor comerciale din S.U.A. şi Europa.

2. Argumentele lucrării

Această lucrare se axează pe trei aspecte principale. În primul rând, teamerile cu privire la un război comercial generalizat şi căderea într-o perioadă protecţionistă sunt exagerate. Există nenumărate politici de siguranţă pentru a evita o situaţie de genul politicilor protecţioniste din anii 1930; există chiar un sistem multilateral solid cu tarife limitate şi un mecanism credibil de rezolvare a disputelor, multiple acorduri bilaterale de comerţ liber, susţinere intelectuală solidă pentru comerţul liber, modalităţi de export bine organizate, riscul fără precedent pe care toate ţările îl au în politicile adoptate de partenerii comerciali şi beneficiile evoluţiei sistemului comercial global.

În al doilea rând, regimurile bazate pe comerţul liber sunt fragile. Experienţele trecute arată că politicile de izolare pot pune piedici liberalizării, încuraja ţările să renunţe la aranjamentele de comerţ exterior şi pot avea drept rezultat un protecţionism răspândit la nivel global, mai ales dacă este îmbrăţişat de marile puteri comerciale. Chiar înainte de apariţia crizei, comerţul mondial era într-o situaţie problematică, cu ministere de comerţ incapabile să conchidă negocierile Rundei Doha. În timp ce criza începe să se propage, ţări precum India, Argentina şi Venezuela au încălcat hotărârea din noiembrie 2008 a G20 de a nu ridica noi bariere comerciale. Nici U.E. şi Statele Unite nu au fost exemplare în toate privinţele, deoarece Consiliul de la Brussels a introdus subvenţii la exportul de lactate, iar Washington-ul a lansat o campanie „Buz American”.

În al treilea rând, din moment ce creşterea economică a scăzut drastic şi rata şomajului a crescut, astfel de manevre s-ar putea răspândi uşordacă nu sunt strict controlate. Într-adevăr, măsurile de distorsiune – în special din partea U.E. şi a S.U.A., actori indispensabili în menţinerea sistemului comerţului mondial pe linia de plutire – ar putea încuraja statele să renunţe la unele aspecte ale pieţei libere şi să recurgă la represalii împotriva altor state. În schimb, acest lucru ar periclita comerţul mondial şi viitorul regimului comercial multilateral. Împotriva acestei regresii, constângerile din partea S.U.A. şi U.E. vor fi imperative, iar pentru prevenirea naţionalismului economic şi pentru conchiderea cu succes a Rundei Doha va trebui ca aceste două puteri să conducă şi să coopereze.